Bursa de la Bucureşti scade cu aproape 4%, trasă în jos de pieţele externe şi petrol

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu aproape 4% după primele ore de tranzacţii ale şedinţei de luni, iar faţă de începutul anului declinul a trecut peste 10%, piaţa locală fiind influenţată în continuare de evoluţia burselor externe şi a cotaţiei petrolului.

646 afișări
Imaginea articolului Bursa de la Bucureşti scade cu aproape 4%, trasă în jos de pieţele externe şi petrol

Bursa de la Bucureşti scade cu aproape 4%, trasă în jos de pieţele externe şi petrol (Imagine: Adrian Cojocaru/Mediafax Foto)

La ora 11:40, indicele BET înregistra un declin de 3,8%, iar BET Plus de 3,7%. Scăderea comparativ cu sfârşitul anului trecut se situează la 12,9% pentru BET şi la 12,7% în cazul BET Plus.

"Continuă scăderea. Pe afară sunt turbulenţe, China, petrolul. Toată lumea vinde, vând şi străinii, vând şi ai noştri, după ce săptămâna trecută au vândut mai mult străinii. Cine vinde se protejează, iar cine cumpără va lua dividende bune. Companiile nu vor avea rezultate foarte proaste, profiturile fiind mai mici faţă de 2014, dar nu foarte mult. Iar asta în condiţiile în care se pot da dividende mai mari anul acesta, după reducerea impozitului pe dividend", a declarat pentru MEDIAFAX Octavian Dragolea, directorul sucursalei din Bucureşti a firmei de brokeraj IFB Finwest Arad.

Scăderile au fost mai accentuate în sectorul energetic, cu un minus de 3,9% pentru OMV Petrom (SNP), de 3,7% în cazul Nuclearelectrica (SNN), 3,3% în cel al Romgaz (SNG) şi 4,2% pentru Electrica (EL), în timp ce Transgaz (TGN) a coborât cu 5,8%. În sectorul bancar, Banca Transilvania (TLV) a scăzut cu 4,1%, iar BRD - Societe Generale (BRD) cu 3%.

Titlurile Fondului Proprietatea (FP) au coborât cu doar 1,9%, în contextul în care FP a anunţat joi că a depus documentaţia necesară obţinerii avizelor ASF pentru o ofertă publică de răscumpărare în care vizează 430 de milioane de acţiuni.

Pe bursele din Asia, acţiunile marilor companii au atins luni cel mai scăzut nivel după 2011, după date economice sub aşteptări din Statele Unite şi declinul masiv al preţurilor petrolului, care au accentuat temerile legate de încetinirea economiei globale. Indicele MSCI pentru acţiunile din regiunea Asia-Pacific, cu excepţia Japoniei, a atins cel mai redus nivel după octombrie 2011, fiind cotat ulterior în declin cu 0,5%.

Pe piaţa petrolului, cotaţia ţiţeiului Brent de referinţă la Londra, a coborât cu până la 2,7%, la 28,14 dolari pe baril, iar în timpul nopţii a atins 27,67 dolari pe baril. La bursa din New York, petrolul cu livrare în februarie este cotat în scădere cu 1,9%, după ce a coborât cu până la 2,5%, la 28,67 dolari pe baril, pe platforma electronică Globex.

Marile burse europene au stagnat în deschiderea tranzacţiilor, susţinute de o revenire a interesului la vânzare după declinul mai puternic de vineri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici