Mediafax Echipa

BBC închide una dintre televiziunile sale, BBC Three. Aceasta va funcţiona din 2016 doar online

British Broadcasting Corporation (BBC) a anunţat că televiziunea BBC Three, care este dedicată audienţei tinere, va funcţiona din februarie 2016 exclusiv în mediul online, informează bbc.com.

Pentru cele şapte posturi în Consiliul de Administraţie al Electrica s-au înscris 14 candidaţi

Pentru posturile de membri în Consiliului de Administraţie al Electrica (EL) s-au înscris 14 candidaţi, printre aceştia fiind şi actualii membri, demişi în urma deciziei acţionarilor de a trece de la un CA format din cinci membri la unul cu şapte.

Alegeri la Academia Română: Două propuneri pentru funcţia de vicepreşedinte deţinută de Dinu Giurescu

Academicienii Victor Spinei, istoric, şi Sabina Ispas, antropolog, sunt cele două propuneri pentru ocuparea funcţiei de vicepreşedinte al Academiei Române deţinută până în 2014 de Dinu C. Giurescu, supusă la vot joi, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Sergiu Diacomatu, alţi doi foşti membri din comisia ANRP, un evaluator şi omul de afaceri Mihai Rotaru, reţinuţi în dosarul despăgubirii ilegale. Cei cinci, duşi vineri la instanţa supremă

Sergiu Diacomatu, Lăcrămioara Alexandru şi Rodica Constantinovici, foşti membri în comisia ANRP, precum şi un evaluator au fost reţinuţi, joi, în dosarul despăgubirii ilegale de aproape 109 milioane de lei acordate lui Mihai Rotaru, pentru un teren din Piteşti, potrivit unor surse judiciare. Omul de afaceri Mihai Rotaru, acuzat că i-ar fi dat mită 600.000 de euro deputatului Ioan Oltean, pentru a interveni la fostul preşedinte ANRP Crinuţa Dumitrean, a fost reţinut şi el de procurorii DNA, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Deputatul PNL Ioan Oltean a primit 600.000 de euro MITĂ într-o biserică. Reacţia parlamentarului

Deputatul PNL Ioan Oltean a primit 600.000 de euro, într-o biserică, de la omul de afaceri Mihai Rotaru, pentru a interveni la Crinuţa Dumitrean să fie aprobată în comisia ANRP cererea omului de afaceri de acordare a unei despăgubiri de aproape 109 milioane de lei, pentru un teren în Piteşti.

Germania trimite o navă militară şi avioane de recunoaştere pentru operaţiuni contra reţelei Stat Islamic

Guvernul Germaniei a decis trimiterea unei nave militare în estul Mării Mediterane şi a unor avioane de recunoaştere, pentru a oferi ajutor coaliţiei internaţionale coordonate de Statele Unite care atacă poziţii din Siria şi Irak ale reţelei teroriste Stat Islamic, relatează presa germană.

Procuror înregistrat spunând despre un dosar că „este o lăbăreală tristă”. Magistratul va fi cercetat disciplinar

O înregistrare atribuită procurorului Laura Grădinţă, de la Parchetul Judecătoriei Cluj, în care aceasta strigă unui bărbat: ”Tonul jos că vă scot afară" şi spune despre un dosar că e "o lăbăreală tristă", a apărut joi în presa locală, magistratul fiind cercetat disciplinar pentru ”atitudini nedemne".

Motivarea deciziei de eliberare pentru Piedone: Primarul nu trebuia să verifice dacă la Colectiv erau îndeplinite normele PSI

Cristian Popescu Piedone a fost eliberat pentru că instanţa a apreciat că nu primarul emite autorizaţia de prevenire şi stingere a incendiilor şi nu intra în atribuţiile sale să verifice dacă clubul Colectiv îndeplinea normele PSI, se arată în motivarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti.

CSU Craiova cere 7 milioane de euro pentru Andrei Ivan

Managerul general al CSU Craiova, Felix Grigore, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că preţul pe care gruparea olteană l-ar cere pentru transferul atacantului Andrei Ivan este de 7 milioane de euro.

Tobă a cerut Consiliului de Etică să îi analizeze teza de doctorat, după suspiciunile de plagiat. REACŢIA Ministerului Educaţiei

Ministrul de Interne, Petre Tobă, a cerut, joi, Consiliului Naţional de Etică al Ministerului Educaţiei să îi analizeze lucrarea de doctorat, în urma informaţiilor privind un posibil plagiat în cazul tezei sale de doctorat, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale. Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare (ANCSI) a cerut, joi, Consiliului Naţional de Etică să se întrunească în cel mai scurt timp posibil pentru a începe analiza lucrării.

Avocatul Gheorghe Piperea: Legea cedării imobilului pentru stingerea creanţei, un mijloc de a face banca să negocieze

Avocatul Gheorghe Piperea a declarat, joi, că legea care permite persoanelor care nu îşi mai pot achita creditul să cedeze băncii imobilul ipotecat pentru stingerea creanţei, pune la dispoziţia consumatorului „lipsit de putere”, un mijloc de a determina banca să negocieze cu debitorul.

Jimmy Page vrea să înregistreze un album solo în 2016

Chitaristul Jimmy Page spune că a renunţat la orice speranţă pe care o avea în legătură cu reformarea trupei Led Zeppelin şi a început să lucreze la primul său album solo de după materialul "Outrider", din 1988, pe care intenţionează să îl lanseze în 2016, informează contactmusic.com.

Atacurile împotriva musulmanilor, la un „nivel fără precedent” în SUA după atentatele de la Paris

Atacurile împotriva musulmanilor au atins "un nivel fără precedent" în SUA, alimentate de discursuri virulente ale unor republicani cum ar fi Donald Trump, aflat în plină campanie prezidenţială, potrivit principalei asociaţii americane a apărării drepturilor civice ale musulmanilor, relatează AFP.

Google: 13 români, pe lista celor mai importanţi 100 de inovatori din Europa Centrală şi de Est

Mai mulţi români, între care astrofizicianul Aurora Simionescu şi antreprenorul Radu Georgescu, se regăsesc pe lista celor 100 de lideri ai inovaţiei din Europa Centrală şi de Est, elaborată de mai multe companii, între care şi Google, ca parte a unei campanii ce are ca scop promovarea inovaţiei.

O sondă europeană din proiectul ExoMars se pregăteşte să pornească spre cosmodromul Baikonur – FOTO

Sonda spaţială ruso-europeană ExoMars 2016 se pregăteşte să părăsească sudul Franţei pentru a ajunge pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, pentru o lansare spre planeta roşie programată în luna martie, a anunţat, miercuri, Agenţia Spaţială Europeană (ESA), citată de lapresse.ca.

ASF va controla firmele de asigurări care majorează semnificativ tarifele RCA pentru transportatori

ASF va efectua în decembrie mai multe controale la companiile de asigurări, după ce acestea au notificat autoritatea în ultimele două luni că vor majora tarifele la poliţele RCA, preţurile urmând să fie de 4-5 ori mai mari în unele cazuri pe segmentul transporturilor auto.

CNADNR lansează licitaţii pentru centurile Buşteni şi Comarnic. Termenele de execuţie sunt de până la 6 luni

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a lansat două licitaţii deschise pentru construcţia centurilor oraşelor Buşteni şi Comarnic, în baza unor contracte estimate la 40 milioane lei, fără TVA, proiectarea urmând să dureze 3 luni, iar execuţia 4, respectiv 6 luni.

Lucian Bute înaintea meciului cu De Gale: Este cea mai mare provocare de până acum. DeGale: Meciul nu va dura mai mult de trei runde – FOTO

Pugilistul Lucian Bute a declarat, într-o conferinţă de presă, că meciul de sâmbătă, cu britanicul James DeGale, reprezintă pentru el cea mai mare provocare de până acum, însă a menţionat că este încrezător în forţele sale, informează rds.ca. Adversarul său a susţinut însă că partida nu va dura mai multe de trei runde, informează journaldemontreal.com.

Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenţi, la Bucureşti, în decembrie

Cea de-a zecea ediţie a Festivalului Indie al Producătorilor de Film Independenţi (IPIFF) se va desfăşura în perioada 17 - 19 decembrie, la Cinemateca Eforie din Bucureşti şi va prezenta cele mai noi lungmetraje şi scurtmetraje realizate fără sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

Remus Cernea vrea ca verificarea de către CNSAS a preoţilor să se poată face fără cerere de la culte

Remus Cernea a anunţat, joi, că a depus la Parlament, alături de alţi 7 deputaţi, o iniţiativă legislativă care prevede ca şi ierarhii şi şefii cultelor religioase, până la nivel de preot inclusiv, să poată fi verificaţi de către CNSAS, nu doar la cererea cultului din care fac parte ca în prezent.

Transport de 800 de arme de foc, interceptat în portul italian Trieste – presă

Un camion în care erau 800 de arme semiautomate având ca destinaţii Germania, Olanda şi Belgia a fost depistat în portul italian Trieste, armamentul provenind din Turcia, relatează site-ul cotidianului Il Messaggero.

Iohannis a discutat cu ambasadorii statelor UE despre migraţie şi despre terorism

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, joi, o întâlnire cu ambasadorii statelor membre ale UE acreditaţi în România, declarând, la final, că a discutat cu aceştia despre tema migraţiei şi soluţiile pentru rezolvarea acestei crize, precum şi despre ameninţările teroriste la adresa UE.

România, printre ţările AMENINŢATE de Stat Islamic: „Iată coaliţia diavolilor. Flăcările războiului vă vor arde în final” – VIDEO

Gruparea Stat Islamic a publicat pe Internet o înregistrare video de propagandă în care ameninţă "coaliţia diavolilor" care luptă împotriva sa, formată din 60 de ţări, printre care include şi România şi Republica Moldova.

Sorin Oprescu, internat la Institutul „Marius Nasta” din Capitală, pentru a fi operat la plămâni

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost internat, joi la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Capitală, pentru a fi operat la plămâni, edilul anunţând poliţiştii care se ocupă de supravegherea sa judiciară unde poate fi găsit.

Andreea Chiţu, medaliată cu aur la Grand Prix-ul de judo de la Jeju

Sportiva Andreea Chiţu a câştigat, joi, medalia de aur a categoriei -52 kg la Grand Prix-ul de judo de la Jeju, informează frjudo.ro.

Ministrul fondurilor UE: Încercăm salvarea a ce se poate din 5.500 proiecte de finalizat anul acesta

Guvernul încearcă să mai "salveze" ce se poate în ceea ce priveşte absorţia fondurilor europene alocate României în Programul 2007-2013, alocări care însumează 28 de miliarde euro, dar 5.500 de proiecte din cele 15.000 implementate ar trebui finalizate anul acesta, a spus ministrul fondurilor UE.

ALERTĂ antiteroristă în sudul Belgiei: Un segment al unei autostrăzi a fost închis

O alertă antiteroristă a fost declanşată joi în sudul Belgiei, autorităţile efectuând percheziţii în orăşelul Auvelais, situat la sud de Bruxelles, informează postul belgian RTL.

Minivacanţa de 1 Decembrie: Alba Iulia – destinaţia turistică ideală pentru iubitorii de istorie

Alba Iulia, oraşul Marii Uniri, este o destinaţie turistică pentru minivacanţa de 1 Decembrie în special pentru pasionaţii de istorie, care pot vizita Cetatea Alba Carolina, Muzeul şi Sala Unirii şi pot asista la parada militară. De altfel, locurile de cazare sunt rezervate aproape în totalitate.

Cel mai bătrân deţinător al unui premiu Oscar a murit la 102 ani – FOTO

Cel mai vârstnic deţinător al unui premiu Oscar, Elmo Williams, premiat de Academia de film americană pentru montajul imaginii lungmetrajului "La amiază/ High Noon", a murit la vârsta de 102 ani, informează hollywoodreporter.com.

Alertă falsă de antrax la o moschee din Bruxelles, 11 persoane fiind decontaminate – FOTO

Unsprezece persoane care erau într-o moschee din Bruxelles au fost supuse unor proceduri pentru decontaminare după ce au intrat în contact cu plicuri care conţineau pudră albă, dar suspiciunile privind antraxul s-au dovedit nefondate, informează site-ul cotidianului La Libre Belgique.

David Cameron: Campania militară a Marii Britanii în Siria este în interesul ţării

David Cameron, premierul britanic, a pledat, joi, în Parlamentul britanic, pentru avizarea campaniei militare a Marii Britanii în Siria, susţinând că o astfel de intervenţie este "în interesul naţional al Marii Britanii", informează BBC News online.

Americanii sărbătoresc Ziua Recunoştinţei: Barack Obama a servit cina tradiţională veteranilor de război – GALERIE FOTO, VIDEO

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a fost prezent, miercuri, la centrul Friendship Place Homeless, din Washington, unde a ajutat la servirea cinei persoanelor fără adăpost şi veteranilor de război, cu ocazia Zilei Recunoştinţei.

Putin: Turcia nu a oferit scuze, explicaţii clare sau o ofertă de despăgubire pentru avionul doborât. Incidentul depăşeşte bunul simţ şi legislaţia internaţională

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat joi că Rusia nu a primit scuze sau explicaţii clare, dar nici vreo ofertă de despăgubire din partea Turciei, pentru doborârea unui bombardier rus marţi, la frontiera siriano-turcă, relatează portalul Sputnik.

Deputatul PNL Ioan Oltean, RIDICAT de procurorii DNA de la aeroport şi audiat timp de 3 ore

Deputatul PNL Ioan Oltean a fost ridicat de procurorii DNA de la aeroport şi este dus la audieri, în dosarul în care este audiat şi Mihai Rotaru, pentru o despăgubire de aproape 109 milioane de lei care i-a fost acordată de comisia ANRP, au declarat joi, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului despre cazul Tobă: Dacă va fi un verdict de plagiat, nu poate fi decât o soluţie

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, joi, legat de acuzaţiile apărute în presă potrivit cărora ministrul de Interne, Petre Tobă, şi-ar fi plagiat teza de doctorat, că, dacă "va fi un verdict de plagiat, nu poate fi decât o singură soluţie".

ArCuB oferă Teatrului Nottara sediul din strada Batiştei

Sala ArCuB din strada Batiştei va fi pusă la dispoziţia Teatrului Nottara pentru a-şi putea continua activitatea, măsura urmând a fi luată până când se vor rezolva problemele sediului din Magheru, a declarat, joi, directorul ArCuB, Mihaela Păun.

Amendă RECORD pentru Volkswagen în Coreea de Sud în scandalul emisiilor

Coreea de Sud a amendat Volkswagen cu o sumă record de 14,1 miliarde woni (12,3 milioane dolari) şi a impus producătorului auto german să recheme în service 125.522 de vehicule, devenind prima ţară, în afară de SUA, care penalizează grupul în scandalul emisiilor în baza propriilor teste de poluare.

Kinodiseea, Barock şi Noaptea Muzeelor, între câştigătorii sesiunii de finanţare I/2015-2016 a Administraţiei Fondului Cultural Naţional

Kinodiseea, Barock şi Noaptea Muzeelor se numără printre cele 68 de proiecte care au fost desemnate câştigătoare în sesiunea de finanţare I/ 2015 - 2016 a Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN), cu un buget total de 5,1 milioane de lei.

Deplasarea fanilor echipelor oaspete la meciuri, interzisă în Franţa pentru mai multe săptămâni

Liga profesionistă de fotbal din Franţa (LFP) a decis interzicerea deplasării fanilor formaţiilor oaspete la meciurile din etapa a XV-a a Ligue 1 şi la cele din etapa a XVI-a a Ligue 2, programate la acest sfârşit de săptămână, în urma atentatelor de la Paris şi Saint-Denis, informează lequipe.fr.

Gruparea Stat Islamic revendică atentatul sinucigaş de la Tunis – FOTO

Gruparea Stat Islamic a revendicat miercuri atentatul din capitala Tunisiei, când un kamikaze s-a detonat la bordul unui autobuz care transporta membri ai Gărzii prezidenţiale, provocând moartea a 13 persoane, relatează Reuters online.