Peste 100 de extracomunitari au pătruns 15 kilometri în Eurotunelul de sub Canalul Mânecii. Sute de imigranţi au blocat câteva ore traficul feroviar
13:09, 03 Oct. 2015
Peste 100 de imigranţi extracomunitari au reuşit să pătrundă 15 kilometri în Eurotunelul care face legătura între Franţa şi Marea Britanie pe sub Canalul Mânecii, anunţă autorităţile franceze, potrivit site-ului cotidianului Le Figaro. În paralel, aproximativ 200 de imigranţi au încercat să pătrundă, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în Eurotunel, traficul feroviar fiind întrerupt câteva ore.