Mediafax Echipa

Procurorul Emilian Eva rămâne încă 30 de zile în arest

Procurorul Emilian Eva, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, rămâne încă 30 de zile în arest în dosarul în care este acuzat că a vândut peste 200 de tablouri, activitate incompatibilă cu funcţia de magistrat, după ce instanţa supremă a prelungit mandatul emis pe numele acestuia.

TRANSFERURILE SUSPECTE – Ministrul Educaţiei: 332 de transferuri în clasa a IX-a, anulate în Suceava. Sunt suspiciuni de abuz în serviciu

Un număr de 332 de transferuri în clasa a IX-a, după repartizare, au fost anulate în judeţul Suceava, membrii comisiei de admitere a ISJ vor fi cercetaţi disciplinar deoarece există suspiciuni de abuz în serviciu, fiind făcută sesizare penală, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, ministrul Educaţiei.

Programul „Litoralul pentru toţi”, ediţia de toamnă: Care sunt preţurile pentru sejururi în extrasezon

Asociaţia Litoral-Delta Dunării (ALDD) şi patronatele din turism au anunţat luni lansarea ediţiei de toamnă a programului "Litoralul pentru Toţi", cu sejururi în extrasezon pe litoralul românesc pornind de la 205 lei de persoană pentru şase nopţi de cazare.

Tudor Chirilă, Radu Jude şi Maia Morgenstern, printre membrii juriului Galei Tânărului Actor – HOP

Actorul, muzicianul şi compozitorul Tudor Chirilă, regizorul şi scenaristul Radu Jude, actriţa şi directoarea Teatrului Evreiesc de Stat Maia Morgenstern, scenografa Iuliana Vîlsan şi cântăreaţa şi profesoara de jazz Luiza Zan sunt membrii juriului ediţiei de anul acesta a Galei Tânărului Actor-HOP.

Un avion care zbura de la Liverpool spre Bucureşti a aterizat de urgenţă după ce a lovit o pasăre

Un avion de pasageri al companiei Blue Air care se îndrepta spre Bucureşti a aterizat de urgenţă pe aeroportul din oraşul britanic Liverpool după ce a lovit o pasăre, informează site-ul postului Sky News.

Ovidiu Marincea, consilier al directorului SRI. El va coordona comunicarea publică a Serviciului

Jurnalistul Ovidiu Marincea este, începând de luni, consilier al directorului SRI, Eduard Hellvig, şi va coordona comunicarea publică a Serviciului.

Simona Halep: Mi-am dorit mai mult ca orice să termin meciul cu Bencic, fie şi cu o înfrângere

Simona Halep, locul 3 WTA, a notat, luni, pe pagina sa de Facebook, că şi-a dorit mai mult ca orice să joace până la final şi să nu abandoneze la meciul cu Belinda Bencic, la Toronto, dar organismul său nu a mai rezistat.

Un ascensor spaţial, proiectat de o companie canadiană – VIDEO

O companie canadiană a depus brevetul pentru construirea unui ascensor spaţial, un turn înalt de 20 de kilometri care ar permite transportarea mai uşoară a materialelor destinate explorării spaţiale, informează huffingtonpost.fr.

EXPLOZIE în centrul Bangkokului: Cel puţin 27 de persoane au murit şi alte zeci au fost rănite – VIDEO, FOTO

Cel puţin 27 persoane au murit, iar alte aproximativ 80 au fost rănite într-o explozie produsă luni la un templu hindus din Bangkok, informează CNN.

Prinţesa Mary a Danemarcei, desemnată cea mai elegantă tânără personalitate regală. Pe ce loc se află Ducesa de Cambridge

Prinţesa moştenitoare Mary a Danemarcei a fost desemnată cea mai elegantă tânără personalitate regală, potrivit unui sondaj realizat de revista britanică Hello!, citat de dailymail.co.uk.

SCJU Cluj: Ministerul Sănătăţii confirmă că medicul Ciuce nu putea opera fetiţa născută cu o malformaţie, care a murit

Ministerul Sănătăţii a confirmat că şeful Secţiei Chirurgie I de la SCJU Cluj, Constantin Ciuce, nu putea opera fetiţa care s-a născut cu o malformaţie gravă şi care a murit după ce medicul nu a fost lăsat să intervină, întrucât nu are titlul de specialist în chirurgie pediatrică, susţine spitalul.

Infanteria Marină a SUA trimite tancuri şi vehicule blindate în regiunea Mării Negre – FOTO

Tancuri, artilerie şi vehicule blindate uşoare de recunoaştere, trimise de Infanteria Marină a SUA, au ajuns duminică în Germania, urmând să facă parte din Black Sea Rotational Force, cu sediul la Poligonul Novo Selo din Bulgaria.

Tribunalul Prahova îl lasă pe directorul Petrotel Lukoil să plece la Moscova. Decizia nu e definitivă

Directorul general al SC Petrotel Lukoil SA, cetăţeanul rus Andrey Bogdanov, cercetat sub control judiciar în dosarul Lukoil, poate părăsi România pentru a merge la Moscova, au dispus, luni, judecătorii Tribunalului Prahova, însă decizia nu este definitivă.

Washingtonul avertizează Beijingul în legătură cu agenţi chinezi care operează sub acoperire în SUA

Administraţia Obama a avertizat Beijingul cu privire la prezenţa unor agenţi ai Guvernului chinez care operează în secret, în Statele Unite, cu scopul de a exercita presiuni asupra unor expatriaţi - unii căutaţi pentru corupţie - ca să revină în ţară, potrivit unor oficiali, relatează NYT online.

Trupa Sepultura sărbătoreşte 30 de ani de carieră printr-un concert la Arenele Romane din Bucureşti – VIDEO

Trupa braziliană Sepultura va sărbători 30 de ani de carieră printr-un concert care va avea loc la Arenele Romane din Bucureşti (într-un cort încălzit), pe 24 noiembrie.

Exploziile din China ar putea cauza companiilor de asigurări pierderi de 1-1,5 miliarde dolari

Cele două explozii din portul Tianjin, din China, în care au murit peste 100 de oameni, ar putea cauza pierderi totale de 1-1,5 miliarde de dolari companiilor de asigurări, potrivit estimărilor preliminare ale analiştilor Credit Suisse, citate de Reuters.

Vladimir Putin a făcut o vizită în Crimeea: „Criminalul se întoarce mereu la scena crimei”

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a efectuat luni o vizită în Crimeea, cu ocazia unei întâlniri a membrilor Consiliului de Stat organizată pe tema dezvoltării turismului în Rusia, informează site-ul agenţiei de presă ucrainene Unian.

Constantin Ostaficiuc, trimis în judecată în dosarul finanţării echipei Poli Timişoara

Fostul şef al Consiliului Judeţean (CJ) Timiş Constantin Ostaficiuc a fost trimis în judecată, alături de alte nouă persoane, în dosarul finanţării echipei de fotbal Poli Timişoara de către CJ, în perioada în care clubul de fotbal îi aparţinea omului de afaceri Marian Iancu.

Braşov: O fată de 12 ani a murit după ce o maşină condusă de un tânăr fără permis a căzut în pârâu

O fată de 12 ani a murit într-un accident produs în judeţul Braşov, după ce un autoturism condus de un adolescent de 17 ani, fără permis, s-a răsturnat în albia unui pârâu, şoferul şi alte două fete de 10 şi 15 ani fiind răniţi.

Operatorii economici ar putea furniza servicii sociale cu bani publici şi europeni,ONG-urile se opun

Peste 250 de ONG-uri, nemulţumite de un proiect de OG care permite operatorilor economici să furnizeze servicii sociale accesând fonduri publice şi europene, îi cer ministrului Muncii retragerea documentului, avertizând că adoptarea lui ar fi neconstituţională, întrucât va modifica Legea 292/2011.

Fostul consilier prezidenţial Gabriel Berca şi fostul deputat Mihai Banu, trimişi în judecată

Gabriel Berca, fost consilier prezidenţial şi fost ministru al Internelor, a fost trimis în judecată în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi primit 185.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a interveni la membri ai Guvernului să atribuie bani unei primării.

Prelegere despre Horthy Miklos, personaj istoric controversat, la Zilele Culturale Maghiare

O prelegere despre Horthy Miklos - fost guvernator al Ungariei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când au fost deportări ale evreilor şi atrocităţi împotriva românilor - va fi susţinută la Cluj, istoricii spunând că, deşi e un personaj controversat, au dreptul să-l abordeze ca temă istorică.

ACCIDENT la Buzău: Patru persoane au murit după ce un TIR şi un autoturism s-au ciocnit

Patru persoane, între care un adolescent de 17 ani, au murit, luni după-amiază, în urma unui accident produs la limita dintre judeţele Buzău şi Vrancea, după ce un TIR înmatriculat în Ucraina şi un autoturism s-au ciocnit.

Un paraşutist militar american a murit după ce s-a lovit în aer de un coleg – VIDEO

Un paraşutist militar american a murit după ce s-a lovit în aer de un coleg, în timpul unui spectacol aerian desfăşurat în regiunea Chicago, informează presa din Statele Unite.

Traficul pe DN 1 Ploieşti-Braşov, îngreunat în zona montană din cauza unei ploi torenţiale

Traficul pe DN 1 Ploieşti-Braşov este îngreunat, luni după-amiază, între Azuga şi şoseaua de centură a staţiunii Sinaia, din cauza unei ploi torenţiale, pe anumite porţiuni de drum fiind aluviuni aduse de pe versanţi, iar în zona gării Sinaia s-a adunat o cantitate mare de apă pe şosea.

Medicii care s-au coalizat pe Facebook cer modernizarea sistemului de sănătate

Medicii care au aderat la un grup de iniţiativă pe Facebook, al căror număr a ajuns la peste 21.000, au redenumit grupul "Alianţa medicilor pentru modernizarea în sănătate" şi spun că "plicul" este un mod degradant şi nepotrivit pentru o ţară modernă de a recompensa serviciul medical.

Actorul Rupert Friend s-a împuşcat în cap în timpul filmărilor pentru lungmetrajul „Hitman” – VIDEO

Actorul britanic Rupert Friend a suferit un accident pe platourile de filmare ale lungmetrajului "Hitman: Agent 47", împuşcându-se, din greşeală, în cap, informează contactmusic.com.

Constantin: Fermierii vor primi despăgubiri diferenţiat. Nu avem o evaluare finală a efectelor secetei

Autorităţile vor acorda diferenţiat despăgubirile specifice fermierilor mici şi fermierilor mari, pentru cei din urmă fiind nevoie de aprobarea Comisiei Europene, a declarat luni ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, susţinând că nu există o evaluare precisă a efectelor secetei în agricultură.

Gigi Becali: Nu trebuia să spunem adevărul despre funcţia lui Mirel Rădoi

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, că regretă faptul că a spus adevărul despre funcţia ocupată de Mirel Rădoi, precizând că era de preferat ca acesta să fie înscris pe foaia de joc la meciurile din preliminariile Ligii Campionilor ca director tehnic.

Arbitri partidelor de joi din prima manşă a play-off-ului Ligii Europa

Arbitri partidelor care se vor disputa, joi, în prima manşă a play-off-ului Ligii Europa:

Sute de mii de protestatari au cerut demisia preşedintelui în funcţie al Braziliei, Dilma Rousseff – VIDEO

Sute de mii de brazilieni au protestat în 18 state din Brazilia pentru demiterea preşedintelui în funcţie, Dilma Rousseff, acuzată de acte de corupţie şi pentru declinul economic al ţării, relatează agenţia de presă germană DPA.

Egiptul adoptă o lege antiteroristă, controversată din punctul de vedere al libertăţii presei

Preşedintele egiptean Abdel Fatah el-Sisi a ratificat duminică o lege antiteroristă care prevede amenzi foarte mari pentru jurnaliştii care publică informaţii ce contrazic comunicatele oficiale în cazul unor atentate, relatează AFP în pagina electronică.

Abdullah Atas, audiat în dosarul în care este acuzat că l-a accidentat pe poliţistul de la Rutieră

Omul de afaceri turc Abdullah Atas a fost scos din arest şi audiat, luni, la sediul Parchetului Tribunalului Bucureşti, în dosarul în care este acuzat că, băut fiind, a intrat cu maşina în poliţistul Gheorghe Ionescu, de la Brigada Rutieră, acesta fiind internat de două săptămâni în stare gravă.

Castelul Versailles ar putea găzdui un hotel de lux într-una dintre clădirile sale

Castelul Versailles, una dintre cele mai vizitate instituţii muzeale din Franţa şi printre cele mai cunoscute în străinătate, ar putea găzdui un hotel de lux într-una dintre clădirile sale, în încercarea de a-şi creşte veniturile, potrivit Reuters.

Guvernul Irakului a fost restructurat, după o serie de proteste faţă de ineficienţa instituţională

Premierul Irakului, Haider al-Abadi, a dispus reducerea de la 33 la 22 a numărului membrilor Guvernului, după ce Parlamentul a aprobat o serie de reforme după proteste faţă de nivelul corupţiei şi situaţia serviciilor publice, informează site-ul agenţiei DPA.

VREMEA devine instabilă. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

Intervalele cu instabilitate atmosferică accentuată vor continua, marţi, iar valorile termice vor marca o scădere în majoritatea regiunilor, astfel că vremea va deveni răcoroasă pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în Moldova, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

DECIZIA în cazul violului de la Vaslui: PEDEPSE între 5 ani şi 8 luni şi 8 ani şi 4 luni de închisoare. Cei şapte tineri, ridicaţi de acasă şi duşi în arestul Poliţiei Vaslui

Cei şapte tineri acuzaţi că au violat o fată de 18 ani au fost condamnaţi, luni, de Judecătoria Vaslui, la pedepse cuprinse între 5 ani şi opt luni şi 8 ani şi patru luni de închisoare, precum şi la plata unor daune morale de 50.000 de lei către tânără, decizia instanţei nefiind însă definitivă.

Chung Mong-Joon şi-a anunţat oficial candidatura la preşedinţia FIFA

Fostul vicepreşedinte al FIFA, sud-coreeanul Chung Mong-Joon, şi-a anunţat oficial, luni, la Paris, candidatura la funcţia de preşedinte al forului mondial, informează L'Equipe.

Mirel Rădoi, interzis de UEFA pe banca tehnică la meciurile din cupele europene

Directorul sportiv al FC Steaua, Mirel Rădoi, a fost sancţionat de UEFA cu interzicerea pe banca tehnică a campioanei României în meciurile din cupele europene, deoarece nu are licenţă de antrenor, se arată, luni, într-un comunicat al Comisiei de Control, Etică şi Disciplină a forului continental.

Patru foşti dascăli de la Universitatea din Reşiţa cercetaţi în dosarul mitei, trimişi în judecată

Patru foşti dascăli de la Universitatea din Reşiţa, cercetaţi după ce ar fi luat mită sau ar fi cerut favoruri sexuale de la studenţi pentru promovarea unor examene, au fost trimişi în judecată, în aceeaşi situaţie aflându-se şi un fost student, care ar fi dat mită.