Un ascensor spaţial, proiectat de o companie canadiană - VIDEO

O companie canadiană a depus brevetul pentru construirea unui ascensor spaţial, un turn înalt de 20 de kilometri care ar permite transportarea mai uşoară a materialelor destinate explorării spaţiale, informează huffingtonpost.fr.

1630 afișări
Imaginea articolului Un ascensor spaţial, proiectat de o companie canadiană - VIDEO

Un ascensor spaţial, proiectat de o companie canadiană - VIDEO (Captură video)

Brevetul a fost depus la autorităţile americane de compania canadiană Thoth Technology, specializată în producerea de materiale destinate explorării spaţiale.

Potrivit proiectului, ascensorul spaţial va avea o înălţime de 20 de kilometri, va fi construit din materiale pneumatice ranforsate şi va permite transportarea mărfurilor economisind 30% din carburanţii folosiţi pentru lansarea rachetelor spaţiale clasice.

Numit ThothX Tower, ascensorul va fi alimentat cu energie eoliană, furnizată de nişte imense turbine instalate de-a lungul structurii sale.

Vehiculele spaţiale - navete, capsule etc. - ar avea posibilitatea de a se plasa pe vârful structurii, de unde vor fi încărcate materialele şi unde vor putea să se alimenteze cu combustibil.

Astronauţii care vor pilota vehiculele spaţiale vor fi transportaţi în vârful liftului cu ajutorul unei nacele integrate în structura uriaşă.

Edificiul va fi de 20 de ori mai înalt decât cel mai mare zgârie-nori construit, Burj Khalifa din Dubai, care are 828 de metri.

Potrivit autorilor proiectului, construirea ascensorului spaţial ar trebui să revoluţioneze cucerirea spaţială. Ar putea fi folosit şi în scopuri comerciale, precum şi în turismul spaţial.

Până în prezent, însă, nu a fost stabilită o dată a începerii acestui proiect.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici