Mediafax Echipa

Dosarul în cazul accidentului de pe DN 1, preluat de Parchet. Încadrarea juridică va fi schimbată

Dosarul în cazul accidentului produs sâmbătă pe DN 1 a fost preluat de Parchetul Tribunalului Prahova, anchetatorii urmând să schimbe încadrarea juridică din ”ucidere din culpă” în ”omor calificat”, în urma datelor care arată că tânărul care a provocat accidentul a făcut acest gest cu premeditare.

Topul celor mai romantice 10 oraşe din lume – FOTO

Un site matrimonial a realizat un top al celor mai romantice oraşe din lume, bazându-se pe istoria acestora, peisajele lor, plimbările romantice pe care le oferă şi rata cea mai mare a căsătoriilor.

Kelemen: Proiectul de autonomie nu are legătură cu Moscova, Crimeea, separatiştii. Nu vrem stat în stat

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a susţinut, luni, că proiectul Uniunii privind autonomia Ţinutului Secuiesc nu are legătură cu Moscova, cu Crimeea sau cu separatiştii, el susţinând că UDMR nu doreşte separare, enclavizare sau stat în stat.

Cazanciuc: Decuplarea României de Bulgaria pe MCV este un scenariu care poate fi luat în calcul

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, spune că decuplarea României şi Bulgariei pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) este un scenariu care poate fi luat în calcul, iar Comisia Europeană trebuie să gândească paşi de integrare în Schengen chiar la termene diferite.

George Clooney şi Amal Alamuddin s-au căsătorit civil luni, la Veneţia

Actorul american George Clooney şi avocata britanică Amal Alamuddin s-au căsătorit civil într-o scurtă ceremonie care a avut loc, luni, la sediul primăriei din Veneţia, după un weekend de petreceri şi festivităţi, informează hollywoodreporter.com.

O britanică face parte din conducerea grupului terorist Stat Islamic, antrenând femei-kamikaze

Văduva unuia dintre autorii atentatului sinucigaş comis la Londra în 2005 contribuie la antrenarea tinerelor occidentale devenite membre ale grupului terorist Stat Islamic, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate britanice.

Ponta: Bugetul serviciilor e mai mic decât în 2010-2011. La Educaţie şi Sănătate nu sunt reduceri

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că rectificarea bugetară nu va aduce suplimentarea bugetelor serviciilor de informaţii peste nivelul din 2010-2011, iar în cazul bugetelor pentru Educaţie şi Sănătate nu este vorba despre reduceri, ci despre implicaţiile reducerii CAS cu 5%.

Videoclipul piesei „Thriller” a lui Michael Jackson va fi lansat în variantă 3D

Videoclipul piesei "Thriller" a cântăreţului american Michael Jackson, lansat în 1983, va beneficia de o variantă realizată în 3D, care va fi făcută publică anul viitor, după ce regizorul clipului din anii 1980, John Landis, a ajuns la o înţelegere cu familia Jackson.

Simona Halep va evolua marţi, de la ora 09.30, cu Lin Zhu, în turul secund al China Open

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, va evolua, marţi, de la ora 09.30, cu sportiva chineză Lin Zhu, locul 167 WTA, beneficiară a unui wild card, în turul doi al turneului de categorie Premier Mandatory de la Beijing, cu premii de 5,4 milioane de dolari..

Cel mai scump cocktail din lume: Ce conţine băutura care costă 11.500 de euro

Un restaurant londonez a creat cel mai scump cocktail din lume, care costă 11.500 de euro, iar băutura este dedicată actriţei şi cântăreţei Grace Jones, celebră pentru apariţia în filmul "Perspectiva unei crime" din seria "James Bond", alături de Roger Moore, în 1982.

Costoiu: Peste 100.000 de studenţi din România vor primi bani pentru practică la companii

Peste 100.000 de studenţi vor primi în acest an universitar bani de la stat pentru a face practică la companii, care, la rândul lor, vor putea deconta salariile angajaţilor care îi pregătesc, a declarat, luni, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu.

Clasamentul ATP de dublu: Tecău se menţine pe locul 17, Mergea a urcat două poziţii

Jucătorul de tenis Horia Tecău, câştigător la Shenzen alături de Jean Julien Rojer, se menţine pe locul 17 în clasamentul ATP de dublu, dat publicităţii luni, în timp ce Florin Mergea, semifinalist la Kuala Lumpur, a urcat două poziţii, până pe 26, aceasta fiind cea mai bune clasare a lui.

Protestatarii prodemocraţie din Hong Kong au curăţat străzile după confruntările cu poliţia

Protestatarii prodemocraţie din Hong Kong au curăţat străzile după o noapte de confruntări cu forţele de ordine, conform site-ului ziarului The Independent.

Avocat CNS: Ponta şi Dragnea se contrazic în procesul pe care CNS l-a intentat CNCD

Avocatul CNS Kincses Elod susţine că premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea se contrazic în îmtâmpinările depuse la dosarul în care CNS a atacat decizia CNCD, potrivit căreia declaraţiile celor doi privind o viitoare regiune cu populaţie preponderent maghiară nu sunt discriminatorii.

Avertismentul unui oficial ucrainean: Estul Ucrainei ar putea deveni o problemă mult mai mare decât Transnistria

Estul Ucrainei ar putea deveni o problemă mult mai mare decât regiunea separatistă Transnistria, a avertizat guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Igor Kolomoiski, care a atras atenţia că liniile de demarcaţie stabilite în acordul de la Minsk semnat de Kiev şi rebeli riscă să devină permanente.

Digi, parte a grupului RCS-RDS, va furniza servicii de telefonie mobilă în Ungaria

Digi, parte a grupului RCS&RDS, devine al patrulea furnizor de servicii de telefonie mobilă din Ungaria, adăugându-se celor trei furnizori existenţi, Magyar Telekom, filială a Deutsche Telekom, Vodafone şi Telenor, după ce a obţinut dreptul de a folosi frecvenţele scoase la licitaţie de guvern.

Trei medalii de argint şi una de bronz pentru elevii români, la Olimpiada de Ştiinţele Pământului

Elevii români au câştigat trei medalii de argint şi una de bronz la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului, care a avut loc la Santander, în Spania, a anunţat, luni, Ministerul Educaţiei.

Coreea de Nord publică recomandări pentru folosirea telefoanelor mobile, deşi deţinerea lor este permisă doar elitei

Folosirea telefoanelor mobile, deşi permisă doar elitei, a devenit atât de răspândită în Coreea de Nord, încât presa oficială a început să publice ghiduri pentru folosirea lor.

CNA: Antena 3, Digi 24 şi TVR, printre televiziunile care vor reflecta campania pentru prezidenţiale

Televiziunile de ştiri Antena 3, B1 TV, Digi 24, Realitatea TV şi România TV, televiziunile generaliste Antena 1, Kanal D şi Prima TV şi posturile Societăţii Române de Televiziune (SRTv) vor reflecta campania pentru alegerile prezidenţiale, care va începe în audiovizual pe 3 octombrie.

Întâlnire a Clubului Politic în această seară, la Cotroceni. Printre invitaţi, Elena Udrea

Preşedintele PMP, Elena Udrea, va participa, luni seară, la un dineu organizat la Palatul Cotroceni de Clubul Politic, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PMP, arătând că la dineu sunt aşteptaţi politicieni, ambasadori şi directori ai unor companii străine din România.

Kelemen: În acest moment avem mai multe argumente pentru a rămâne la guvernare

Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, luni, cu Uniunea a analizat sub toate aspectele rămânerea la guvernare şi trecerea în opoziţie, el arătând că, în acest moment, sunt mai multe argumente în favoarea menţinerii formaţiunii în Executiv.

STUDIU: Un extras din curcumă ajută creierul să se vindece singur

Curcuma, un condiment folosit de obicei în amestecul pentru curry, poate mări capacitatea creierului de a se vindeca singur, potrivit unui studiu german care a descoperit că un compus chimic din acest condiment susţine dezvoltarea de noi celule nervoase.

Steve McQueen, regizorul filmului „12 ani de sclavie”, premiat de Academia de film europeană

Steve McQueen, regizorul filmului "12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave", va fi premiat de Academia de film europeană (EFA) pentru realizările sale deosebite din industria cinematografică la gala European Film Awards 2014.

Activitatea Senatului, suspendată. Senatorii pleacă în campanie electorală

Senatorii vor lucra începând cu data de 6 octombrie în circumscripţiile electorale, a decis, luni conducerea acestei Camere, potrivit declaraţiilor făcute la sfârşitul şedinţei Biroului Permanent de vicepreşedintele Cristian Dumitrescu.

Jennifer Lopez: Un beţivan mi-a tamponat maşina, în Malibu

Cântăreaţa şi actriţa Jennifer Lopez a avut câteva cuvinte destul de dure la adresa unui conducător auto, descris de artistă prin sintagma "beţivan prost", după ce acesta a tamponat uşor partea din spate a automobilului vedetei americane.

Ancheta în cazul Siveco s-a extins pentru fapte din 2014. Prejudiciul total, extins de la 3 la 4 milioane de euro

Ancheta în cazul suspiciunii de evaziune de la societatea Siveco a fost extinsă pentru noi fapte, care ar fi fost comise în 2014, procurorii urmând să audieze alte zece persoane vizate în acest caz, care ar fi semnat acte nelegale, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Guvernul a pregătit pentru marţi o şedinţă specială, destinată rectificării bugetare – surse

Guvernul intenţionează să se reunească, marţi, în şedinţă specială, pentru a aproba a doua rectificare bugetară din acest an, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Ponta, la CNN: România trebuie să transmită Ucrainei, Moldovei şi Georgiei că drumul la UE e corect

Premierul Victor Ponta a declarat, într-un interviu acordat CNN, că va pleca la Kiev, după ce a fost şi la Chişinău, deoarece România trebuie să transmită statelor vecine, inclusiv Ucrainei, mesajul că parcursul democratic, pro-european şi atlantic este cel corect.

Imnul echipei naţionale a fost lansat. Versul „Hai pe ei, pe mama lor”, inclus la solicitarea suporterilor

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a lansat, luni, imnul oficial al echipei naţionale, compus de trupa rock Iris, ce conţine un vers - "Hai pe ei, pe mama lor" - introdus în text la solicitarea reprezentanţilor suporterilor.

Ponta pleacă la Kiev, pentru discuţii cu prim-ministrul ucrainean

Premierul Victor Ponta va pleca la Kiev, în perioada imediat următoare, unde se va întâlni cu omologul său ucrainean, cu care va susţine declaraţii comune de presă, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Iohannis consideră normal ca serviciile să aibă ofiţeri acoperiţi în presă şi în politică

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, consideră că este normal ca serviciile de informaţii să aibă ofiţeri acoperiţi în presă şi în politică, deoarece acest lucru face parte din activitatea serviciilor.

Blaga discută cu şefii judeţeni PNL şi PDL despre obiectivul la prezidenţiale: 35% în turul I

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, şeful campaniei lui Klaus Iohannis, discută, la ora transmiterii acestei ştiri, cu şefii organizaţiilor judeţene ale PDL şi PNL despre obiectivul ACL la prezidenţiale, respectiv obţinerea unui scor minim de 35% din voturi, au declarat pentru MEDIAFAX surse din ACL.

CONFERINŢA ZF – Cegedim: Scăderea pieţei farmaceutice ar putea ajunge la 1,5% în acest an

Piaţa farmaceutică românească ar putea să scadă cu până la 1,5% în acest an, potrivit directorului general al Cegedim România, Petru Crăciun, care arată că o revenire pe creştere anul viitor depinde de cât de generoasă este lista de compensate, dacă nu, sectorul se va menţine pe scădere.

VREMEA va continua să se încălzească uşor. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri, în ţară şi în Capitală

Marţi, vremea se va menţine frumoasă şi va continua să se încălzească uşor. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări noaptea în regiunile nordice şi nord-estice, dar numai izolat este posibil să plouă slab în nordul Moldovei. Vântul va sufla slab până la moderat.

Patronii casei de modă Prada, investigaţi de justiţia italiană

Justiţia italiană examinează declaraţiile fiscale ale celor doi patroni ai casei de modă Prada, directoarea Miuccia Prada şi soţul ei, administratorul delegat Patrizio Bertelli, a anunţat luni grupul italian într-un comunicat, citat de AFP.

Starbucks din sediul CIA, unde şi angajaţii sunt „sub acoperire”, evită serviciile personalizate

Cafeneaua Starbucks din sediul CIA, unde până şi angajaţii sunt "sub acoperire", este una dintre cele mai aglomerate din SUA, dar nu poate aplica măsuri precum imprimarea numelor clienţilor pe cănile de cafea sau oferirea unor carduri de fidelitate, din motive de securitate, scrie Washington Post.

Aproximativ 70 de sindicalişti de la „Cartel Alfa” au pichetat sediul Ministerului Muncii

Aproximativ 70 de sindicalişti au pichetat, luni, sediul Ministerului Muncii, unde au cerut modificarea Legii dialogului social, aceştia reclamând că salariaţii români au devenit "sclavi moderni".

Cel puţin 12 morţi, între care nouă soldaţi, în confruntările din estul Ucrainei

Cel puţin 12 persoane, între care nouă soldaţi ucraineni, au fost ucise în confruntările cu separatiştii proruşi în ultimele 24 de ore, acesta fiind cel mai grav bilanţ din estul Ucrainei de la instaurarea unui armistiţiu la începutul lui septembrie, au anunţat luni autorităţile, citate de AFP.

Peste 30.000 de bilete vândute pentru partida România – Ungaria / Jucătorii Ungariei au plătit biletele celor 1.200 de fani care vor veni la meci

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că s-au vândut peste 30.000 de bilete pentru partida România- Ungaria, din cadrul preliminariilor CE 2016.

Băsescu: IPS Corneanu, spirit erudit, remarcabil teolog şi arhipăstor, va rămâne model de demnitate

Preşedintele Traian Băsescu afirmă că IPS Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, care a murit duminică noaptea, era un spirit erudit, remarcabil teolog şi arhipăstor şi, prin vocaţia sa de slujire a aproapelui, va rămâne un model de dăruire şi demnitate umană.