Mediafax Echipa

Cătălin Mitulescu, primul invitat al Bucharest Script Lab

Regizorul şi producătorul Cătălin Mitulescu, ale cărui filme au fost premiate la Cannes şi Berlin, este primul invitat care va susţine un seminar în faţa participanţilor la Bucharest Script Lab, laboratorul de perfecţionare a tehnicilor de scris organizat de Asociaţia Scenariştilor Români (ASCER).

Gabriel Paraschiv şi-a reziliat contractul cu Oţelul Galaţi

Mijlocaşul Gabriel Paraschiv şi clubul Oţelul Galaţi au decis rezilierea pe cale amiabilă a contractului, la cererea fotbalistului, a anunţat, luni, site-ul oficial al grupării din Liga I.

Opoziţia iraniană în exil a salutat „reversul” impus Teheranului prin acordul de la Geneva

Consiliul Naţional al Rezistenţei Iraniene (CNRI, opoziţia în exil) a salutat duminică "reversul impus" Iranului "în privinţa fabricării bombei atomice" prin acordul de la Geneva.

Un pian la care au cântat în duet Chris Martin şi Bono,vândut la licitaţie cu 1,9 milioane de dolari

Un pian la care au cântat Chris Martin, solistul trupei Coldplay, şi Bono, solistul trupei U2, a fost vândut cu 1,9 milioane de dolari de casa Sothesby's, la New York, în cadrul evenimentului The (Red) Auction, banii fiind destinaţi proiectelor umanitare din Africa.

GAUDEAMUS 2013: Volume de Andrei Makine şi Alice Munro, printre vedetele târgului

"Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri", de Andrei Pleşu (Humanitas), "O femeie iubită", scrisă de Andrei Makine (Polirom), şi volumul "Prea multă fericire", de Alice Munro (Litera), s-au numărat printre cele mai cumpărate cărţi la a 20-a ediţie a Târgului Gaudeamus.

RBS este acuzată că a falimentat companii viabile pentru a le cumpăra activele

Royal Bank of Scotland (RBS), la care statul britanic este acţionarul majoritar, este acuzată într-un raport oficial că a falimentat companii viabile pentru a le cumpăra activele la preţuri avantajoase.

Reghecampf: Dacă nu vom câştiga, nu vom mai avea nicio şansă să ne calificăm în primăvara europeană

Antrenorul echipei Steaua, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în cazul în care gruparea "roş-albastră" nu va câştiga partida cu Schalke 04, din etapa a cincea a Ligii Campionilor, atunci formaţia sa nu va mai avea nicio şansă de calificare în primăvara europeană.

Federico Piovaccari: Nu cred că voi pleca de la Steaua în ianuarie

Atacantul echipei Steaua, Federico Piovaccari, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că nu crede că va reveni în pauza competiţională de iarnă la Sampdoria, formaţie de unde a fost împrumutat pentru un sezon.

Nicolăescu: Am convenit cu Sanitas să accepte suspendarea oricărui conflict de muncă

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicoescu, a declarat luni, după întâlnirea cu reprezentanţii Sanitas, că a convenit împreună cu aceştia suspendarea oricărui conflict colectiv de muncă, urmând ca miercuri să aibă noi runde de discuţii.

Ministrul sloven al Sănătăţii a demisionat din cauza măsurilor de austeritate

Ministrul sloven al Sănătăţii, Tomaz Gantar, a demisionat luni, la o săptămână după retragerea altui membru al Guvernului.

Traseele turistice din Munţii Făgăraş, închise din cauza zăpezii care depăşeşte 40 de centimetri

Traseele turistice din Munţii Făgăraş au fost închise din cauza riscului de producere a avalanşelor, în condiţiile în care stratul de zăpadă la Bâlea Lac măsoară 44 de centimetri şi continuă să ningă.

Tokyo, locul unde au loc două cutremure de 6 grade pe scara Richter în fiecare oră. Cum funcţionează simulatorul de seisme

Peste 50.000 de cutremure au loc în fiecare zi, în lume. Tokyo are parte de mişcări minore zilnic, iar Japonia a suferit peste 60 de seisme majore în istorie. Centrul de Simulare a Cutremurelor din capitala niponă declanşează câte două seisme artificiale de 6.2 grade pe scara Richter în fiecare oră, gratis, cu scopul de a educa populaţia şi de a limita pagubele în cazul unei catastrofe.

Record Guinness: O familie din Australia şi-a decorat casa cu peste 500.000 de beculeţe de Crăciun

O familie din Australia, care şi-a decorat casa cu peste 500.000 de beculeţe de Crăciun, a reintrat în Guinness World Records, la categoria "cele mai multe lumini de Crăciun pe o proprietate rezidenţială".

Primăria din Târgu Mureş ar putea introduce TAXA DE ÎNMORMÂNTARE

Primăria Târgu Mureş ar putea introduce o nouă taxă, cea de înmormântare, în valoare de 30 de lei, şi ia în calcul majorarea altor tarife legate de funeralii, precum taxa de păstrare a sicriului sau cea pentru utilizarea apei la executarea de lucrări funerare.

România şi China au semnat o Declaraţie de „aprofundare a cooperării bilaterale în noile circumstanţe”

Reprezentanţii guvernelor român şi chinez au semnat, luni, la Bucureşti, o Declaraţie comună privind "aprofundarea cooperării bilaterale în noile circumstanţe", prin care garantează colaborarea indiferent de eventuale schimbări internaţionale şi interne şi arată că UE şi China sunt forţe strategice.

BLACK FRIDAY 2013: Comenzi online neonorate şi reduceri aplicate incorect, reclamate la Protecţia Consumatorului

Zeci de reclamaţii legate de Black Friday au fost făcute, în întreaga ţară, la Protecţia Consumatorului, majoritatea acestora vizând neonorarea comenzii făcute online, aplicarea incorectă a reducerilor şi stocurile insuficiente de produse, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii ANPC.

Antonescu: Declaraţiile lui Mirel Palada la adresa lui Băsescu sunt de necomentat

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că afirmaţiile publice făcute de consilierul premierului Mirel Palada în ceea ce-l priveşte pe preşedintele Traian Băsescu sunt "de necomentat", afirmând ironic că trebuie să fie precaut pentru situaţia în care mai apare vreun sondaj.

Lemne care ar încăpea în opt sute de vagoane de tren, tăiate ilegal din Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

Mai multe persoane din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş sunt cercetate după ce poliţiştii au descoperit, în urma unui control, aproximativ 32.000 de metri cubi de lemn tăiat ilegal, cantitate care ar încăpea în opt sute de vagoane de tren.

Băsescu: Trebuie găsite formule pentru un dialog cu Parlamentul şi Guvernul pe tema bugetului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că pactul de coabitare ar trebui să însemne şi un dialog pe tema bugetului de stat şi a precizat că vor trebui găsite formule pentru a discuta pe acest subiect.

Antonescu: Dacă Băsescu retrimite bugetul, parlamentarii trebuie să vină la vot chiar şi de Revelion

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că, dacă preşedintele Traian Băsescu va retrimite bugetul de stat Parlamentului, atunci parlamentarii vor trebui să se mobilizeze pentru adoptarea legii chiar şi în seara de Revelion. De asemenea, preşedintele Senatului a declarat că PNL susţine amendamentele la buget iniţiate de Fenechiu şi Vosganian.

CNA: Europa FM vrea să îşi extindă reţeaua în 4 localităţi, între care Câmpulung şi Gura Humorului

Europa FM vrea să îşi extindă reţeaua în alte patru localităţi - Abrud, Câmpulung, Gura Humorului şi Turnu Măgurele -, conform planurilor prezentate de oficialii postului la concursul organizat, luni, de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru atribuirea unor frecvenţe radio generaliste.

Atacatorul din Militari a fost arestat preventiv

Mihai Chiriţă, bărbatul care a împuşcat trei persoane cu un pistol cu bile de cauciuc, sâmbătă seară, în afara unui hipermarket din cartierul bucureştean Militari, a fost arestat preventiv, potrivit unei decizii luate luni de Curtea de Apel Bucureşti.

Clarence Seedorf: Vreau să devin cel mai bun antrenor din lume

Mijlocaşul olandez al echipei Botafogo, Clarence Seedorf, a declarat, pentru Extra Globo, că vrea să devină cel mai bun antrenor din lume.

Băsescu: Din cauza accizei, preţul combustibilului creşte cu 8%. Îl vom găsi şi în laptele copiilor

Preşedintele Traian Băsescu se declară îngrijorat de faptul că majorarea accizei la carburanţi se va regăsi în creşterea preţului la laptele băut dimineaţa de copii, el arătând că are un copil mic în familie care, deocamdată, "se alimentează direct de la mamă".

Marile bănci din SUA ar putea taxa deponenţii, în loc să le plătească dobândă

Populaţia şi companiile din Statele Unite ar putea ajunge în situaţia de a plăti pentru a-şi ţine banii la bancă, dacă Rezerva Federală americană (Fed) reduce dobânda pe care o achită pentru fondurile atrase de la instituţiile de credit, au avertizat mai multe mari bănci americane.

Dâmboviţa: Zece persoane, între care 8 adolescenţi care mergeau la şcoală, rănite într-un accident

Zece persoane au fost rănite, luni după amiază, într-un accident rutier produs în oraşul Titu din judeţul Dâmboviţa, opt dintre victime fiind adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, care, din primele informaţii, făceau naveta cu microbuzul la şcoală.

Zgonea: Băsescu e jucător al echipei naţionale a României, nu va face un gest antiromânesc cu bugetul

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că are încredere în flerul său că preşedintele Traian Băsescu nu va bloca bugetul, şeful statului fiind jucător al echipei naţionale a României, astfel că nu-şi permite să facă rău pensionarilor, medicilor, profesorilor.

Bărbat recuperat de salvamontişti după ce a stat câteva ore înzăpezit cu maşina pe Transalpina

Un bărbat a fost salvat de jandarmi, luni, după ce a stat blocat cu maşina pe Transalpina timp de câteva ore, în condiţii de viscol puternic, şoferul spunând că, deşi şoseaua este închisă circulaţiei de mai bine de o lună din cauza zăpezii, nu există indicatoare pe porţiunea din Alba.

Un plic cu un mesaj olograf al lui Mao Zedong, vândut cu peste 1 milion de dolari în China

Un plic cu un mesaj olograf al dictatorului chinez Mao Zedong, adresat unor oficiali militari chinezi, unul dintre aceştia fiind tatăl liderului comunist Bo Xilai, a fost adjudecat pentru 6,55 milioane de yuani (1 milion de dolari), la o licitaţie desfăşurată duminică la Beijing.

Autorul luării de ostatici în Portugalia, ucis de forţele de ordine, este un moldovean

O luare de ostatici într-un restaurant, la Pinhal Novo, în partea centrală a Portugaliei, s-a soldat duminică dimineaţa cu doi morţi, răpitorul, de origine moldoveană, potrivit presei portugheze, şi un membru al forţelor de ordine, şi cu şase răniţi.

ACORDURI România-China: Care sunt proiectele pentru care cele două ţări colaborează

România şi China au semnat, luni, acorduri de colaborare pentru înfiinţarea în comun a unui parc tehnologic şi reluarea exportului de bovine pentru reproducţie şi carne de porc către China, dar şi mai multe documente de colaborare în energie, inclusiv în domeniul nuclear şi termoelectric.

Peste 1.000 de ghivece cu plante de cannabis, găsite la locuinţa unei femei din Prahova – VIDEO

Patru persoane au fost arestate preventiv, sub acuzaţia de trafic de droguri de risc, după ce un suspect a fost prins în flagrant cu peste jumătate de kilogram de cannabis, iar la locuinţa unei femei din Prahova anchetatorii au descoperit peste o mie de ghivece de plante de cannabis.

Un hoţ de iPhone i-a trimis proprietarului telefonului lista de contacte scrisă pe hârtie

Un hoţ de telefon a copiat cu multă răbdare pe 11 coli de hârtie o listă lungă de contacte înregistrate într-un iPhone pe care l-a furat, după care le-a trimis prin poştă proprietarului său, a anunţat luni China Nouă.

Eurovision 2014: Bulgaria şi Serbia s-au retras din competiţie

Bulgaria şi Serbia au anunţat că nu vor participa la ediţia de anul viitor a concursului Eurovision, invocând motivul constrângerilor financiare.

Cliff Richard a lansat un vin rosé spumant în onoarea naşterii prinţului George

Cântăreţul britanic Cliff Richard a lansat duminică, la Londra, un vin rosé spumant pentru a marca naşterea prinţului George.

Billy Bob Thornton a confirmat începerea filmărilor la „Moşul cel rău 2”

Actorul Billy Bob Thornton a confirmat că va exista o continuare a comediei de mare succes din 2003 "Moşul cel rău/ Bad Santa" şi că filmările vor începe anul viitor.

VREMEA va continua să se răcească. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri, în ţară şi în Bucureşti

Marţi, vremea va continua să se răcească, îndeosebi în regiunile extracarpatice. În sud-vestul şi sudul ţării cerul va fi mai mult noros şi vor cădea precipitaţii pe arii relativ extinse. În cursul zilei acestea vor fi sub formă de ninsoare în Banat, mixte în Oltenia şi Muntenia şi mai ales ploi în Dobrogea, iar noaptea vor predomina ninsorile. În sud-vestul ţării cantităţile de apă vor depăşi izolat 15...20 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi mai consistent.

Mocasini purtaţi de Michael Jackson, evaluaţi la 50.000 de dolari, scoşi la licitaţie

O pereche de mocasini purtată de Michael Jackson în concerte, evaluată la 50.000 de dolari, va fi scoasă la vânzare la licitaţia "Rock & Roll Winter", care va fi organizată de casa Knaisz Auctions, pe 7 decembrie.

LIGA I: Programul partidelor din etapele a XVIII-a şi a XIX-a

Programul şi televizările partidelor din etapele a XVIII-a şi a XIX-a, ultimele din 2013 în Liga I:

Morariu: Anul 2013 nu a fost în niciun caz unul prost

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu, a declarat, luni, că nu apreciază anul 2013 ca fiind unul prost, chiar dacă sportivii români nu au obţinut niciun titlu mondial, precizând că după fiecare ediţie a Jocurilor Olimpice există "o coborâre".