Mediafax Echipa

Barack Obama l-a salutat pe Martin Luther King, dar a îndemnat la „vigilenţă” – VIDEO, FOTO

Barack Obama a salutat miercuri în Marin Luther King pe cel care a "oferit salvare oprimaţilor şi opresorilor", dar a îndemnat la "vigilenţă" în apropierea de "visul" despre care vorbea în urmă cu 50 de ani pastorul din Atlanta.

Sorin Alexandrescu, la DNA pentru a-i fi prezentat materialul de urmărire penală în dosarul de şantaj

Directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, a venit joi la DNA pentru a-i fi prezentat materialul de urmărire penală din dosarul în care este acuzat că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei.

Carrefour a încheiat primul semestru cu profit în creştere cu 5%. Cum a fost a îmbunătăţită eficienţa managementului magazinelor

Carrefour a încheiat primul semestru cu un profit operaţional de 766 milioane euro, în urcare cu 5% faţă de nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce vânzările au variat nesemnificativ, la 36,4 miliarde euro.

Cristian Cioacă rămâne în arest. Decizia este definitivă

Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins recursul lui Cristian Cioacă împotriva deciziei Curţii de Apel Piteşti prin care a fost menţinută măsura arestării preventive a acestuia, decizia fiind definitivă.

REPORTAJ: Concertul lui Roger Waters la Bucureşti sau lecţie despre cum se doboară un zid – FOTO

Muzicianul Roger Waters a arătat cum se construieşte şi cum se doboară un zid, miercuri seară, la Bucureşti, într-un show "veteran" conceput în două acte, cu proiecţii video impresionante, personaje autoritare gonflabile şi solouri de chitară care au ajuns să fie proiectate pe Casa Poporului.

Experţi ONU au recoltat probe biologice de la victime ale atacului chimic în Siria – VIDEO

Experţi ONU au recoltat miercuri probe de sânge, urină şi păr de la victime ale presupusului atac cu arma chimică lângă Damasc, imputat regimului, potrivit unor înregistrări video difuzate de militanţi împotriva regimului lui Bashar al-Assad.

Merkel: Probele atacului chimic sunt suficiente şi regimul sirian nu poate „continua în impunitate”

Cancelarul german Angela Merkela a anunţat că a discutat cu premierul britanic David Cameron, apreciind că probele unui atac chimic împotriva unor civili în Siria sunt suficiente şi că regimul sirian nu poate "continua în impunitate".

Washingtonul îl consideră pe Bashar al-Assad responsabilul ultim al folosirii armei chimice

Statele Unite au anunţat miercuri că îl consideră pe preşedintele sirian Bashar al-Assad responsabilul ultim al atacului cu arma chimică de la 21 august, indiferent cine este persoana care a "apăsat pe buton".

Franţa a deschis o anchetă asupra programului american de spionaj PRISM

O anchetă preliminară a fost deschisă de Parchetul din Paris în urma plângerii depuse de două asociaţii pentru apărarea drepturilor omului împotriva programului PRISM american de spionare a comunicaţiilor electronice la nivel mondial, a anunţat o sursă apropiată dosarului.

STEAUA, în urna a patra la tragerea la sorţi pentru grupele Ligii Campionilor. Care este componenţa urnelor

Campioana României, Steaua Bucureşti, face parte din urna a patra la tragerea la sorţi pentru grupele Ligii Campionilor, care are loc, joi, la Monaco, de la ora 19.00:

Roger Waters a spus o poveste despre totalitarism şi libertate, miercuri seară, la Bucureşti

Muzicianul britanic Roger Waters a spus o poveste despre totalitarism şi libertate, miercuri seară, într-un show care a durat două ore şi jumătate, în faţa Palatului Parlamentului din Capitală, la eveniment fiind prezenţi peste 50.000 de spectatori.

Fostul psihiatru militar Nidal Hasan, condamnat la moarte pentru atacul de la baza Fort Hood

Fostul psihiatru al armatei americane Nidal Hasan a fost condamnat la moarte, miercuri, pentru asasinarea a 13 persoane în 2009 la baza militară Fort Hood din Texas (sudul Statelor Unite), a anunţat preşedintele juriului.

Bogdan Găurean (PNL), numit secretar de stat la Transporturi la propunerea fostului ministru Fenechiu

Liberalul Călin-Bogdan Găurean a fost numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor, prin decizie a premierului Victor Ponta, după ce propunerea a fost înaintată în acest sens în luna iulie de fostul ministru Relu Fenechiu.

Londra: Nu va fi nicio acţiune militară în Siria înaintea rezultatelor anchetei ONU

Guvernul britanic a anunţat miercuri că nu va fi nicio acţiune militară în Siria înainte de prezentarea rezultatelor anchetei ONU.

MFP: Schema minimis pentru IMM-uri, epuizată în câteva minute. Finanţele au anulat sesiunea de înregistrare. Procedura va fi reluată

Pagina de internet a Ministerului Finanţelor dedicată schemei de minimis pentru IMM-uri, epuizată în puţine minute, a fost accesată de către 20.225 de persoane, iar restul celor interesaţi nu au mai putut intra pe site deoarece limita tehnică a echipamentelor IT "era deja atinsă", susţine ministerul.

Armata Siriei se repoziţionează în faţa ameninţărilor occidentale. Zeci de sedii militare sunt evacuate: „Nu este o abandonare”

Armata siriană a început să se repoziţioneze în ultimele 48 de ore din cauza ameninţărilor occidentale împotriva poziţiilor militare ale regimului, ca represalii faţă de presupusa utilizare a armelor chimice, potrivit unei organizaţii neguvernamentale.

BACALAUREAT 2013 – SESIUNEA A II-A: 81 de candidaţi, eliminaţi la proba obligatorie a profilului

Un număr de 81 de candidaţi au fost eliminaţi, miercuri, la proba obligatorie a profilului din cadrul celei de-a doua sesiuni a bacalaureatului, iar pentru 49 fost necesară folosirea subiectelor de rezervă la Matematică, în total fiind prezenţi 46.051 de absolvenţi, informează Ministerul Educaţiei.

Show-ul THE WALL la Bucureşti: Roger Waters a spus o poveste despre totalitarism şi libertate în faţa a peste 50.000 de oameni – GALERIE FOTO

Muzicianul britanic Roger Waters a spus o poveste despre totalitarism şi libertate, miercuri seară, într-un show care a durat două ore şi jumătate, în faţa Palatului Parlamentului din Capitală, la eveniment fiind prezenţi peste 50.000 de spectatori.

Un agent de la Penitenciarul Vaslui, prins în flagrant în timp ce primea mită, destituit din funcţie

Un agent de la Penitenciarul Vaslui, prins în flagrant la începutul acestui an în timp ce primea mită de la un ofiţer sub acoperire al DNA, a fost destituit din funcţie, acesta având şi alte abateri disciplinare, comise în ultimii ani.

AVERTIZAREA Damascului pentru ţările occidentale: Siria va fi cimitirul invadatorilor

Premierul sirian, Wael al-Halqi, a avertizat, miercuri, ţările occidentale că Siria va fi "cimitirul invadatorilor" în cazul unei intervenţii militare.

Reghecampf: Vrem să ajungem în primăvara Ligii Campionilor

Tehnicianul stelist Laurenţiu Reghecampf a declarat, miercuri seară, într-o emisiune televizată, că îşi doreşte ca echipa sa să obţină cât mai multe puncte în grupele Ligii Campionilor şi să ajungă în faza următoare a acestei competiţii.

Irakul, în STARE DE ALERTĂ înaintea unei posibile intervenţii militare străine în Siria

Premierul irakian Nuri al-Maliki şi-a exprimat, miercuri, opoziţia faţă de o intervenţie militară străină în Siria, anunţând în acelaşi timp o stare de alertă pentru a contracara eventuale reveniri ale crizei în ţara sa.

Când va introduce Nissan primele maşini complet autonome

Nissan Motor, producătorul auto japonez care a devenit lider pe piaţa vehiculelor electrice cu modelul Leaf, vrea să repete succesul prin intermediul maşinilor autonome.

Un număr de 4.000 de capse cu substanţe explozibile, descoperite în Vama Albiţa

Un număr de 4.000 de capse cu substanţe explozibile au fost descoperite în Vama Albiţa de către poliţiştii de frontieră vasluieni, într-un TIR condus de un bărbat de 39 de ani, cercetat acum pentru contrabandă.

Sondaj ANRM: Cetăţenii doresc să fie mai bine informaţi despre gazele de şist

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a derulat, în iulie, un sondaj în judeţele Constanţa şi Bârlad, unde compania americană Chevron caută gaze de şist, din care a reieşit că peste 60% dintre cei intervievaţi sunt slab informaţi în legătură cu acest tip de resursă.

DNA Iaşi: Membrii clanului Corduneanu, organizaţi după reguli de tip „al-Qaeda”

Membrii clanului Corduneanu trimişi în judecată pentru trafic de influenţă pe lângă judecători ai Curţii de Apel Iaşi pentru decizii favorabile în dosarele unor persoane condamnate pentru infracţiuni cu violenţă şi trafic de persoane erau organizaţi după reguli de tip al-Qaeda, potrivit procurorilor

Acord preliminar între Elveţia şi SUA pentru închiderea disputei privind evaziunea fiscală

Elveţia şi Statele Unite au ajuns la un acord preliminar care va permite închiderea unui conflict legat de facilitarea de către băncile elveţiene a evaziunii fiscale comisă de către deponenţii americani, după mai mulţi ani de divergenţe diplomatice.

Regimul sirian afirmă că Occidentul a încurajat rebelii să folosească gaz sarin

Adjunctul ministrului sirian de Externe, Faisal Meqdad, a acuzat Occidentul că a încurajat rebelii să folosească gaz sarin în mai multe rânduri în Siria.

Israelul se pregăteşte de o posibilă extindere a conflictului sirian

Armata israeliană continua să se pregătească miercuri de eventualitatea unei intervenţii militare străine în Siria, care s-ar putea extinde la frontiera de nord a Israelului.

CE neagă o redirecţionare către Germania a fondurilor UE alocate României şi Bulgariei pentru romi

Comisia Europeană a negat, miercuri, informaţiile apărute în presă potrivit cărora fondurile UE, alocate României şi Bulgariei pentru a îmbunătăţi situaţia romilor, vor fi redirecţionate către Germania, unde s-au mutat numeroşi membri ai acestei minorităţi.

Michael Bublé a devenit tată pentru prima oară

Cântăreţul canadian Michael Bublé şi soţia lui, actriţa argentiniană Luisana Lopilato, au devenit pentru prima dată părinţi, fiul acestora, Noah, venind pe lume pe 27 august, în Vancouver, Canada.

Timişoara are un film de prezentare de două minute a cărui realizare a costat 3.500 de euro – VIDEO

Un film dedicat Timişoarei, cu o durată de două minute şi destinat promovării oraşului în străinătate, a fost prezentat, miercuri, de Primărie, realizarea acestuia costând 3.500 de euro.

Michael Douglas şi Catherine Zeta Jones se separă: „Au luat o pauză”

Actorii Michael Douglas, în vârstă de 68 de ani, şi Catherine Zeta Jones, în vârstă de 43 de ani, căsătoriţi de 13 ani, au decis să se separe pentru o perioadă neprecizată, a anunţat, miercuri, revista People.

Cea de-a şasea ediţie a festivalului Filmul de Piatra are loc în weekend, la Piatra Neamţ

Cea de-a şasea ediţie a festivalului Filmul de Piatra se va desfăşura de vineri până duminică, la Piatra Neamţ şi la Piatra Fântânele (judeţul Bistriţa-Năsăud), informează un comunicat al organizatorilor remis MEDIAFAX.

China va plasa o sondă spaţială pe Lună până la sfârşitul anului

China va trimite, până la sfârşitul acestui an, prima sa sondă spaţială pe Lună, a anunţat, miercuri, presa oficială, citând o sursă din administraţia guvernamentală.

Dorin Cioabă: Nu rupem puterea coroanei tatălui meu. Puterea nu este împărţită în două, ci este una

Dorin Cioabă afirmă că el şi fratele său, Daniel, vor lucra împreună, iar "puterea coroanei" tatălui lor nu va fi "ruptă", ci îşi vor împărţi atribuţiile astfel încât "să spună lumea peste un an sau doi că regele Cioabă are ca urmaşi oameni care au arătat că pot face ceva".

Planul urbanistic pentru pasajul de la Piaţa Presei, aprobat de Consiliul General al Capitalei. Când vor începe lucrările

Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru pasajul rutier subteran de la Piaţa Presei Libere, ce ar urma să fie realizat în 10 luni şi să coste municipalitatea 62 de milioane de lei, a fost aprobat, miercuri, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Valeriu Zgonea s-a întâlnit cu Roger Waters. Cei doi au lovit simbolic, cu un ciocan, zidul Parlamentului: „Dărâmăm ultima barieră dintre Parlamentul României democratice şi cetăţenii săi” – FOTO

Muzicianul Roger Waters şi preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea au lovit, într-un gest simbolic, cu un ciocan, zidul ce împrejmuieşte clădirea Palatului Parlamentului, Zgonea spunând totodată că Waters, cu care este născut în aceeaşi zodie, "va face un spectacol pe cinste" la Bucureşti.

Polonia a început exploatarea gazelor de şist

Compania Lane Energy, deţinută de grupul american Conoco Philips, a început exploatarea unui zăcământ de gaze de şist de lângă Lebork, în nordul Poloniei, a declarat Piotr Wozniak, secretar de stat în Ministerul Mediului din această ţară.

Federico Piovaccari: Mi s-a îndeplinit un vis

Atacantul stelist Federico Piovaccari a declarat, miercuri, că şi-a îndeplinit un vis după ce Steaua a obţinut calificarea în grupele Ligii Campionilor.