Alexandra Vladescu - Mediafax

Cum va fi vremea în această toamnă şi la începutul iernii. PROGNOZA METEO până în luna decembrie. HARTA meteorologilor

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României, până în luna decembrie.

VREMEA va fi rece pentru această perioadă a anului. PROGNOZA METEO pentru vineri în ţară şi la Bucureşti

Vineri, vremea se va răci uşor în majoritatea regiunilor, iar valorile termice se vor situa sub mediile climatologice specifice acestei perioade, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

MEDIAFAX ZOOM: Makoko, coşmarul plutitor – GALERIE FOTO

Dispariţia peştilor din apele negre, pline de dejecţii, lipsa apei potabile, a curentului electric, sunt unele din multele probleme cărora locuitorii din Makoko s-au învăţat să le facă faţă. Teama lor cea mare este că vor fi evacuaţi de administraţie şi rechini imobiliari, care abia aşteaptă să le transforme slum-ul plutitor într-un cartier de lux.

Cum trăieşte o prinţesă de 18 ani: Viaţa privilegiată a Prinţesei Olympia a Greciei – FOTO

Prinţesa Maria-Olympia a Greciei, în vârstă de 18 ani, al cărei bunic a fost regele Greciei până la abolirea monarhiei în 1973, îşi face treptat un nume printre figurile regale din modă, prin pictoriale în reviste, dar şi prin fotografiile pe care mama sa le publică pe Instagram.

Oferte de nerefuzat la evenimentul de shopping al toamnei: Târgul The ONE Scissors Day

După succesul înregistrat la ediţiile trecute, revista The ONE organizează în 27 septembrie ediţia de toamna a târgului The ONE Scissors Day. Piese vestimentare de calitate, cele mai noi produse de beauty şi reduceri de peste 50% sunt doar câteva din ofertele de nerefuzat cu care The ONE işi aşteaptă cititoarele la eveniment.

VREMEA până pe 5 octombrie. Ce temperaturi vor fi şi cât va ploua în fiecare regiune a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 22 septembrie - 5 octombrie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.

Planurile lui Hitler pentru un ORAŞ NAZIST IMENS: Noi detalii despre Hala Poporului, cea mai mare clădire din Berlin care urma să găzduiască 180.000 de oameni – FOTO, VIDEO

O expoziţie care se desfăşoară într-un fost buncăr nazist din Berlin oferă o perspectivă nouă asupra planurilor pe care le avea Adolf Hitler pentru construirea "supercapitalei" celui de-al Treilea Reich, pe care intenţiona să o numească Germania.

VREMEA se răceşte în toată ţara. COD GALBEN de ploi în mai multe judeţe. HARTA zonelor afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă de luni de la ora 11.00 până marţi la ora 09.00 în mai multe judeţe din ţară. De marţi de la ora 09.00 până miercuri la ora 06.00 vremea se va răci accentuat în sud-estul ţării şi în zona montană.

Tu ştii ce mai fac banii tăi? Patronii reali ai politicii din România şi suveica finanţării partidelor

Mediafax, Gândul şi Ziarul Financiar încep astăzi o serie de investigaţii, analize şi reportaje care să scoată la lumină banii gri cheltuiţi de partide. Aceleaşi metehne domină, de 25 de ani, partidele din România. Promovarea în funcţii nu depinde atât de CV, cât de suma pe care viitorul ministru, secretar de stat, şef de post sau director de şcoală a plătit-o partidului.

MEDIAFAX ZOOM: Pictures of the week, 8 – 14 septembrie 2014 – GALERIE FOTO

Unele dintre imaginile săptămânii ce tocmai s-a încheiat sunt surprinse de fotoreporteri ce au urmărit să ilustreze subiectele internaţionale cele mai importante. Găsim astfel cadre de la manifestările secesioniste din Scoţia şi Catalunia, evenimente comemorative la împlinirea a 13 ani de la atentatele din Statele Unite, inundaţiile din Asia, aniversarea Guinness Book, dar şi multe altele.

Calea ferată a morţii: Povestea drumului care a dus la moartea a peste 12.000 de prizonieri în al Doilea Război Mondial – FOTO, VIDEO

"Calea ferată a morţii" leagă Tailanda de Birmania (în prezent Myanmar) şi a fost construită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de zeci de mii de prizonieri de război ai japonezilor, dintre care peste 12.000 au murit în acest proces, fiind considerată una dintre cele mai mari atrocităţi din război.

VREMEA până pe 28 septembrie. Cât de cald va fi şi cât va ploua în fiecare regiune a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 15 - 28 septembrie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.

Mall spectaculos: Cum va arăta complexul comercial Yas Mall – FOTO, VIDEO

Un mall spectaculos va fi inaugurat în luna noiembrie în Abu Dhabi şi aşteaptă 20 de milioane de vizitatori în fiecare an.

Imagini inedite: O turmă de capre a ajuns pe şinele de metrou în Spania – VIDEO

O turmă de 17 capre a ajuns pe şinele de metrou în oraşul spaniol Terrassa, aflat în regiunea Catalonia.

MEDIAFAX ZOOM: Vederi aeriene din România – GALERIE FOTO

Fotografia aeriană este unul dintre cele mai interesante moduri de abordare fotografică, extrem de apreciată, pentru că oferă privitorului posibilitatea de a vedea locuri altfel comune, cu care suntem obişnuiţi, din un cu totul alt unghi, la care nu are acces în mod normal.

Cum va fi vremea joi şi vineri, în Bucureşti şi în ţară

Joi, vremea se va menţine caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în zona de munte şi în vestul ţării, unde izolat, mai ales după-amiaza, vor fi ploi slabe, posibil însoţite de descărcări electrice, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

APPLE a lansat nu unul, ci două iPhone-uri, şi un ceas. Ce funcţii au iPhone 6 şi iPhone 6 Plus. Cum arată şi ce poate face Apple Watch – FOTO

Apple a prezentat marţi iPhone 6, reproiectat cu ecrane mai mari faţă de modelele precedente, cu colţuri rotunjite şi carcasă mai subţire, într-un eveniment care indică direcţia spre care se îndreaptă compania sub conducerea lui Tim Cook.

MEDIAFAX ZOOM: Sărbătoarea romilor la Costeşti, Vâlcea – GALERIE FOTO

În fiecare an, cu ocazia sărbătorii naşterii Maicii Domnului, sau Sfântă Măria Mică, aşa cum mai este popular denumită, romii de pretutindeni se întâlnesc şi petrec în localitatea Costeşti din judeţul Vâlcea ziua naţională a romilor.

VREMEA până pe 21 septembrie. Cât de cald va fi şi cât va ploua în fiecare regiune a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 8 - 21 septembrie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.

Lecţie inedită de geografie: Cum se văd oraşele de pe Terra de pe Staţia Spaţială Internaţională – VIDEO

Astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţioanală au realizat un film inedit, cu imagini din spaţiu asupra unor zone de pe Terra.

Premiul la Loto 5/40 a fost câştigat. Report la Loto 6/49 şi Joker. Numerele extrase duminică, 7 septembrie

Premiul categoriei I a jocului Loto 5/40, în valoare de peste 133.000 de lei, a fost câştigat la extragerea de duminică, iar marile premii la Loto 6/49 şi Joker, de peste 24,5 milioane de lei şi, respectiv, aproximativ 15 milioane de lei, au fost reportate pentru următoarea extragere.

Cum va fi vremea în primele zile ale săptămânii, în Bucureşti şi în ţară

Luni, vremea va fi în general frumoasă şi mai caldă decât ar fi normal la această dată. Cerul va avea înnorări temporare în zonele montane, unde local, îndeosebi după-amiaza şi seara, vor fi averse în general slabe, dar şi în regiunile vestice, unde va ploua pe arii restrânse, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Băsescu: Vom avea un comandament NATO pe teritoriul ţării. România este în siguranţă. Dacă cineva s-ar gândi să schimbe asta, reacţia ar fi „năprasnică”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la încheierea summit-ului NATO, că în documentele adoptate la reuniune ”România figurează ca făcând oferta” pentru a găzdui un comandament NATO, dar că se ştie că acesta va fi pe teritoriul României.

IKEA a parodiat Apple la lansarea noului catalog de produse – VIDEO

IKEA a parodiat Apple la lansarea noului catalog de produse, realizând un filmuleţ de prezentare a materialului care este asemănător cu cele folosite pentru prezentarea produselor Apple.

Summit NATO istoric în Marea Britanie – Preşedintele ucrainean: Un plan de armistiţiu va fi semnat vineri, la Minsk/ Rasmussen: Rusia „nu a făcut vreun gest pentru ca pacea să fie posibilă” – LIVE TEXT, FOTO, VIDEO

Summitul NATO s-a deschis, joi, la Newport (Marea Britanie) pe fondul tensiunilor cu Rusia, acuzată de agresiune militară în Ucraina. 60 de şefi de stat şi de Guvern discută despre criza ucraineană, dar şi despre alte crize, în special cea creată de gruparea Stat Islamic în Irak şi Siria, a cărei ameninţare este din ce în ce mai presantă. Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a anunţat că *un plan pentru un armistiţiu în estul separatist al Ucrainei urmează să fie semnat vineri*, la Minsk, şi că NATO îi susţine pe membrii săi care sunt pregătiţi să furnizeze asistenţă militară Ucrainei.

TOP 100 cele mai bune cărţi din toate timpurile

Cele mai bune 100 de cărţi din toate timpurile au fost alese de 100 de autori din 54 de ţări, la iniţiativa Norwegian Book Clubs şi a Institutului Nobel din Norvegia. Deşi alegerile nu au fost organizate sub forma unui clasament, "Don Quijote" a primit cu 50 la sută mai multe voturi decât orice altă carte.

Oameni aşteaptă la coadă în faţa magazinului Apple din New York pentru un iPhone 6 care deocamdată nu există – VIDEO

Apple urmează să anunţe lansarea iPhone 6 abia pe 9 septembrie, dar unii oameni deja au făcut comenzi pentru noul telefon şi aşteaptă în faţa reprezentanţei din New York, fiind pregătiţi cu scaune şi saci de dormit.

Pericolele care ameninţă lumea: Ce zone de pe glob se află în prezent în conflict – FOTO

O pondere de 11,7 la sută din populaţia totală a lumii se află în stare de conflict, iar în Siria se desfăşoară cel mai mare şi letal dintre războaiele care se poartă în prezent în lume, cu un număr de morţi care în ultimii trei ani a urcat la cel puţin 191.000. Mediafax.ro prezintă principalele conflicte armate care se derulează în prezent pe glob.

”Este acelaşi criminal?” ANALIZA înregistrărilor cu decapitarea celor doi jurnalişti americani – VIDEO

Jurnaliştii de la CNN au analizat imaginile difuzate de gruparea teroristă Statul Islamic cu decapitarea celor doi jurnalişti americani.

Reacţia lui Victor Ponta când a primit un buchet de flori de la copii îmbrăcaţi în pionieri în China – VIDEO

Premierul Victor Ponta a mers, marţi, în China, cu un tren de mare viteză, între oraşele Beijing şi Tianjin, unde a vizitat o fabrică şi a avuta întâlniri cu autorităţile locale.

Româncele, din ce în ce mai interesate de shopping-ul online

Româncele fac shopping online de cel puţin două sau trei ori pe lună, arată un studiu pe tema cumpărăturilor de produse pentru femei pe care acestea le fac pe Internet.

AVERTIZARE METEO: Ploi şi vijelii, de miercuri până joi. Care sunt zonele afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo valabilă de miercuri de la ora 11.00 până joi la ora 15.00, mai ales în sud-vestul şi sudul ţării, precum şi la munte. În intervalul menţionat se vor produce ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului.

Petrecere Playboy, pe 2 septembrie în Centrul Vechi

Playboy continuă seria petrecerilor în Centrul Vechi al Bucureştiului şi te aşteaptă astăzi, 2 septembrie, în club Bound la o nouă petrecere incendiară cu iepuraşii şi vedetele Playboy – Playboy Mansion Party!

Americani reţinuţi în Coreea de Nord vorbesc despre condiţiile de detenţie din Phenian – VIDEO

Trei americani reţinuţi în Coreea de Nord au vorbit luni, într-un interviu exclusiv pentru CNN, despre condiţiile de detenţie din ţara condusă de Kim Jong-un.

Adevărul despre „Cel mai interesant bărbat din lume”. Cine este Jonathan Goldsmith, imaginea uneia dintre cele mai populare campanii de marketing – FOTO, VIDEO

Timp de 40 de ani, Jonathan Goldsmith a lucrat ca actor în filme de aventură şi călătorie, având peste o sută de astfel de roluri. Rolul care l-a făcut celebru, însă, a apărut în 2006, transformându-l într-o emblemă a culturii moderne şi în "cel mai interesant bărbat din lume".

HARTA conflictului din estul Ucrainei: Cum au evoluat luptele în ultimele două săptămâni – FOTO

Confruntările între insurgenţi proruşi şi militari ucraineni au provocat aproape 2.600 de morţi (civili şi combatanţi), în ultimele cinci luni, în regiunile separatiste din estul Ucrainei, potrivit ONU.

Stephen Hawking a răspuns provocării ”Ice Bucket Challenge” într-un mod inedit – VIDEO

Astrofizicianul britanic Stephen Hawking, care suferă de maladia Lou Gehrig, pentru care se strâng bani cu ajutorul campaniei "ALS Ice Bucket Challenge", a răspuns provocării într-un mod inedit.

Băsescu: Armata ucraineană riscă un măcel dacă nu este sprijinită de NATO. Ucraina s-a săturat de căşti şi arme neletale

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, că statele democratice trebuie să depăşească momentul declaraţiilor de bune intenţii şi să ajute armata ucraineană cu orice mijloace care-i sunt necesare într-o luptă ce poate deveni inegală.

Viaţa unui copil de miliardar: Cum trăieşte fiica de 19 ani a oligarhului rus Roman Abramovici – FOTO

Oligarhul rus Roman Abramovici, proprietarul miliardar al clubului de fotbal Chelsea şi numărul 133 în topul Forbes al miliardarilor lumii, are cu siguranţă o viaţă de invidiat, ceea ce se poate spune şi despre fiica sa de 19 ani, cel puţin potrivit fotografiilor publicate pe contul de Instagram.

Olivia Steer pe coperta numărului 100 “Ce se întâmplă, doctore?”

Devotată raw-veganismului, Olivia Steer vorbeşte în numărul de septembrie al revistei “Ce se întâmplă, doctore?” despre stilul ei alimentar, uneori contestat, dar care o ajută să fie în formă.