Ioana Scholler

Un asteroid, numit după zeul egiptean al Haosului, motiv de îngrijorare pentru oamenii de ştiinţa ruşi

Asteroidul „Apophis 99942” cu un diametru de 370 metri este aşteptat să treacă pe lângă Pământ, de mai multe ori, în următorii 100 de ani, transmite metro.co.uk. Potrivit unei ipoteze a oamenilor de ştiinţă ruşi, corpul ceresc, numit după Zeul Egiptean al Haosului şi al Întunericului, ar putea intra „pe un curs” de coliziune în viitor cu planeta noastră.

Ediţii false ale The Washington Post au fost distribuite în capitala SUA. Pe prima pagină, „dorinţa multor americani”, devenită realitate | FOTO

Pe prima pagină a ziarului era o ştire despre Donald Trump. „Fără preşedinte. Trump pleacă grăbit de la Casa Albă, criza se încheie”, scria ediţia falsă a publicaţiei.

Universitatea din Lyon: Explozie puternică în campus

O explozie uriaşă s-a produs la una dintre clădirile Universităţii din Lyon, Franţa, conform siteului The Independent.

Noi pedepse pentru „Upskirting”, o infracţiune inspirată de telefoanele mobile. Ce sentinţe vor primi „violatorii” intimităţii

„Upskirting” – practica de a filma sau fotografia sub fusta unei femei, fără permisiunea acesteia – este pe cale de a fi scoasă în afara legii. Legislaţia a trecut de Camera Lorzilor din Parlamentul Regatului Unit, iar aceasta prevede o sentinţă de doi ani de închisoare, relatează postul de ştiri american CNN.

Primul studio de „fitness pentru faţă” s-a deschis. Cât costă o şedinţă

„Skin Camp” este numele primului studio unde clienţii îşi pot „sculpta” faţa în doar câteva minute. Supermodelul Kaia Gerber, fiica lui Cindy Crawford, a vizitat deja de mai multe ori salonul, potrivit siteului The Hollywood Reporter.

Un american, supravieţuitor al atacurilor de la 11 septembrie, se numără printre victimele atacului terorist din Kenya / Bilanţul victimelor a ajuns la 21 de morţi

Cel puţin 21 de persoane au fost ucise în urma unui atac terorist produs marţi la un complex hotelier din capitala Kenyiei, Nairobi, atentatul fiind revendicat de gruparea Al-Shabaab, afiliată reţelei teroriste Al-Qaida, informează postul BBC.

Julen, băieţelul de doi ani căzut într-o fântână, ţine Spania în suspans. Ce se întâmplă acum, după ce autorităţile au găsit probe biologice

Autorităţile spaniole declară că probele reprezintă confirmarea că baiatul se află cu adevărat în fântână. Totuşi, şansele supravieţuirii acestuia scad de la oră la oră, potrivit publicaţiei Sky News.

IMAGINILE ZILEI: Salvare miraculoasă, după ce un copil a fost scăpat din maşină pentru că nu a fost prins cu centura de siguranţă

Un copil a scăpat ca prin minune după ce a a fost aruncat din maşină într-o intersecţie din Mankato, Minnesota. Scaunul copilului nu fusese asigurat, arată imaginile publicate de ABC News.

Prima apă plată de la care te îmbeţi a fost lansată peste Ocean. Ce conţinut de alcool are

„Pura Still” este numele apei plate cu un conţinut de alcool de 4.5%, potrivit siteului AdAge.com.

O bază americană de rachete nucleare se luptă cu un „inamic” neaşteptat. Soluţia simplă găsită de cercetători la această problemă

Angajaţii unei baze nucleare din Montana, Statele Unite, au fost nevoiţi să îşi întărească metodele de apărare, după ce nişte veveriţe au săpat tuneluri şi au declanşat alarme, potrivit publicaţiei online, Smithsonianmag.

Viaţa bate filmul: Oameni atacaţi de păsări de pradă, ca în filmele lui Alfred Hitchcock

Clienţii unui hotel din Florida sunt atacaţi de doi şoimi periculoşi, care se ascund în parcarea clădirii, relatează site-ul The New York Post.

Lovitură uriaşă pentru un gigant fast-food în Europa. A pierdut drepturile asupra uneia dintre cele mai populare mărci

Un lanţ de restaurante din Irlanda a câştigat un proces intentat împotriva companiei McDonald’s. Patentul „Big Mac” a fost pierdut de compania americană, în Europa, potrivit publicaţiei britanice The Guardian.

INEDIT: În cel mai vechi deşert se aude un hit rock înregistrat în 1982. Locul în care se află difuzoarele, necunoscut | VIDEO

„Africa” a celor de la Toto va cânta pentru totdeauna în deşertul din Namibia. Este cel mai bâtrân deşert de pe Pământ, acesta având o vârstă de 55 de milioane de ani.

Seamănă cu un OZN: Fenomen meteorologic neobişnuit pe un râu | VIDEO

Un disc de gheaţă cu un diametru de peste 90 de metri s-a format pe suprafaţa unui râu din Statele Unite. Discul continuă să se rotească şi să-şi mărească diametrul pe zi ce trece, conform publicaţiei PressHerald.com.

„Omul galben” din Aleppo. Povestea bărbatului care poartă aceeaşi culoare de 35 de ani: „Dacă aş purta altceva, m-aş simţi ciudat”

Îţi poţi imagina cum ar fi să porţi aceeaşi culoare în fiecare zi, timp de trei decenii şi jumătate? Abou Zakkour, un bărbat în vârstă de 68 de ani, locuitor al oraşului sirian, Aleppo, a devenit cunoscut drept Omul Galben. El se îmbracă în această culoare de 35 de ani.

Transpiraţia excesivă a unui bărbat a primit un diagnostic total neaşteptat

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a suferit timp de trei ani de „transpiraţie excesivă”, înainte ca medicii să îi determine diagnosticul de epilepsie, conform unui studiu publicat luni în Cronicile Medicinei Interne.

Nu fumează, nu consumă alcool, nu ascultă muzică. Două pisici locuiesc SINGURE într-un apartament care costă 1.500 de dolari pe lună

David Callisch, propietarul apartamentului din San Jose, California, este de părere că cele două pisici, Louise şi Rina, sunt chiriaşii ideali.

Misiune de salvare contra cronometru. Copilul care a scăpat într-o fântână din Malaga se află la o adâncime de 100 de metri

Peste 100 de oameni încearcă să îl salveze pe băiatul care a căzut într-o fântână îngustă, în sudul Spaniei. Operaţiunea de salvare se desfăşoară de peste 40 de ore.

Noi probleme pentru Nike, şarpele care a fost găsit INFESTAT cu peste 500 de căpuşe. Ce au descoperit acum medicii veterinari | FOTO

Un piton acoperit de căpuşe era aproape de nerecunoscut după ce a fost găsit săptămâna trecută, într-o piscină din Australia. Întregul corp al reptilei – chiar şi faţa – era acoperit de căpuşe, care semănau cu nişte „pietricele”.

Fast-food la Casa Albă: Preşedintele Trump a servit hamburgeri pe platouri de argint | VIDEO

Preşedintele american Donald Trump a organizat, luni, un ospăţ pe placul său la Casa Albă. Mâncarea „specială”, hamburgeri de la McDonald’s şi alte „delicatese” de la diverse lanţuri de restaurante fast-food, a fost servită pe platouri de argint.

Un cuplu s-a folosit de o cameră video pentru a-şi spiona dădaca în baie

Un cuplu din New York a folosit o cameră video pentru urmări cum dădaca lor făcea duş şi se schimba de haine.

Studiu: Galaxia noastră se aproprie de o coliziune catastrofală

În timp ce astronomii estimează că galaxia Andromeda se va ciocni de Calea Lactee în opt miliarde de ani, aceştia au informaţii cu privire la o coliziune mult mai apropiată.

O gimnastă, care a primit un scor perfect de 10, şi-a inspirat coregrafia din muzica lui Michael Jackson | VIDEO

Katelyn Ohashi a primit un scor perfect de 10 pentru performanţa sa incredibilă.

Un copil de doi ani a căzut mai mult de 100 de metri într-o fântână, în Spania. Cum decurge operaţiunea de salvare

Băiatul se juca în munţii Sierra de Totalan, în provincia Malaga, atunci când părinţii lui s-au uitat cu groază cum acesta cădea într-o fântână.

Un bărbat din Londra a cumpărat un fierbător la preţ redus. A primit şi o sperietură în plus | FOTO

Barry Downes, un bărbat din Londra, s-a bucurat recent după achiziţia unei căni electrice cu preţul redus de pe urma sărbătorilor de Crăciun. Dar când a deschis cana cea nouă, a descoperit că era deja locuită de un mic şarpe.

Cântăreţul R. Kelly se ascunde în Turnul Trump din Chicago

R.Kelly a fost vizitat din nou de poliţie – de această dată la Turnul Trump din Chicago, unde cântăreţul R&B se ascunde de ceva timp, potrivit siteului TMZ.

Preşedintele Emmanuel Macron se adresează naţiunii printr-o scrisoare deschisă / „Vreau să transform furia în soluţii”

Preşedintele Franţei vrea să înceapă o dezbatere naţională despre reforma legislaturii printr-o scrisoare de 2.300 de cuvinte, adresată statului francez.

Haos creat de zăpadă în Europa/ Locuitori din Germania şi Suedia, izolaţi/ În Austria, armata a folosit elicoptere pentru a curăţa copacii | VIDEO

Drumurile au fost blocate, trenurile nu au mai mers, iar şcolile au fost închise. S-au înregistrat mai multe decese din cauza zăpezii care continuă să creeze haos prin ţările europene. Autorităţile au emis avertizări de călătorie după ce mai mulţi oameni au murit prinşi în avalanşe.

O parte din câştigurile filmului Bohemian Rhapsody se duc la fosta logodnică a lui Freddie Mercury. Ce sumă va primi aceasta

Chiar dacă iniţial filmul Bohemian Rhapsody nu a primit recenzii bune din partea criticilor, pelicula a câştigat Globul de Aur pentru cel mai bun film şi a strâns aproape 600 de milioane de lire sterline din vânzarea biletelor.

Viitorul cumpărăturilor online. Cel mai mare retailer din lume testează noi modalităţi de livrare | FOTO

Inginerii companiei Amazon au fost fotografiaţi în timp ce testau în secret drone cu capabilităţi de livrare a coletelor, într-un sat din Marea Britanie.

În direct la CNN: Ea îşi face unghiile, ei se ceartă din cauza zidului de la graniţa cu Mexico | VIDEO

O invitată la o dezbatere politică transmisă în direct pe postul american CNN îşi face unghiile în timp ce colegii ei se ceartă din cauza zidului de la frontiera cu Mexico.

Primul restaurant de nudişti din Paris se închide după numai un an de activitate. Care este motivul

Primul restaurant de nudişti din Paris se va închide după numai un an de activitate.

O anchetă mai puţin obişnuită a poliţiei: Cadourile de Crăciun ale unui copil de nouă ani

Mulţi copii cunosc acel moment dezamăgitor când rup ambalajul cadourilor de Crăciun şi nu găsesc exact ce îşi doreau. Fie că este încălţăminte de culoare greşită sau o jucărie urâtă, cu toţii au trecut printr-un astfel de moment.

Inteligenţa artificială, „deranjată” de o inexactitate. Alexa intervine în discursul unui director | VIDEO

Un reprezentant al companiei Qualcomm ţinea un discurs despre abilităţile asistentului vocal virtual creat de Amazon, Alexa.

Noi detalii incendiare în divorţul celui mai bogat om din lume. Fondatorul Amazon, către amantă: „Vreau să te miros. Vreau să te absorb.”

Jeff Bezos i-a trimis poze erotice şi mesaje senzuale amantei măritate. Cuplul se întâlnea în hoteluri, avioane private şi în casele lor personale.

O femeie se plângea de migrene. Când au operat-o, medicii au găsit ceva total neaşteptat în sinusuri | VIDEO

Chirurgii care se pregăteau să scoată o tumoră din gâtul unei femei, dar au fost şocaţi să descopere o lipitoare uriaşă zvârcolindu-se prin sinusurile acesteia.

Îşi căuta pisica dispărută, dar a dat peste ceva de coşmar | VIDEO

O căutare a unei pisici dispărute dintr-un cartier din Mississippi a dus la o descoperirere surprinzătoare – un aligator într-un canal de scurgere.

O mamă singură a fost şocată să afle că cei doi copii adoptaţi de ea sunt de fapt frate şi soră

O mamă singură a împărtăşit ce descoperire uimitoare a făcut recent. Cei doi copii pe care i-a adoptat separate sunt de fapt frate şi soră.

Ducesa Meghan Markle a dat sfaturi vestimentare femeilor nevoiaşe într-o ţinută care costă peste 5.000 de lire sterline

Ducesa de Sussex a dat sfaturi vestimentare unor femei în cadrul unui eveniment de caritate. Femeile fac parte dintr-un grup de persoane şomere şi vulnerabile.

Cum arată femeia care ar putea da o gaură de 70 miliarde de dolari în averea celui mai bogat om din lume | FOTO

Şeful Amazon, Jeff Bezos, este implicat într-o relaţie extraconjugală cu fostă prezentatoare TV, la rândul ei implicată într-o căsnicie, potrivit unei publicaţii.