Laura Buciu

Portul Constanţa este păzit de o singură patrulă de poliţie

Portul Constanţa este păzit de o singură patrulă de poliţie, deşi ar trebui să acopere 5 hectare de port şi să monitorizeze un flux de intrări în port de aproximativ 10 mii de persoane şi autoturisme în 24 de ore, arată Sindicatul Europol.

Autospeciale de supraveghere cu termoviziune şi de patrulare, pentru Poliţia de Frontieră

Cinci autospeciale de supraveghere cu termoviziune şi 83 de autospeciale de patrulare, achiziţionate din fonduri europene nerambursabile, au intrat, miercuri, în dotarea Poliţiei de Frontieră Române.

Cocaină vîndută cu 1.000 de lei doza consumatorilor din Constanţa

Cinci persoane au fost reţinute, fiind acuzate că au vândut droguri de mare risc consumatorilor din Constanţa, potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa.

Un tânăr din Bucureşti şi-a pus la maşină numere false şi a alimentat fără a plăti carburantul

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Bucureşti, a pus maşinii pe care o conducea plăcuţe de înmatriculare false şi a mers într-o staţie de carburant din Giurgiu, unde a alimentat şi a plecat fără să plătească.

Aşezămintele „Ion. I.C. Brătianu” şi Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, proiectate pentru reabilitare

Începe proiectarea pentru consolidarea şi reabilitarea Aşezămintelor „Ion. I.C. Brătianu” din Bucureşti şi a Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, după ce miercuri au fost semnate de Ministerul Culturii contractele privind serviciile de elaborare a DALI.

Programul „Primul student din familie” a fost lansat în consultare publică

Programul „Primul student din familie” a fost pus în consultare publică, cu sprijinul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, informează, miercuri, Ministerul Educaţiei.

Bugetul Ministerului Muncii a fost aprobat în comisiile din Parlament

Comisiile de specialitate, respectiv Comisia reunită de Muncă şi Comisia reunită de Buget Finanţe au aprobat bugetele Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi al Casei Naţionale de Pensii Publice. Potrivit Ministerului, în anul 2024, bugetul Ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale creşte cu 13,3% de la 66,9 miliarde lei la 75,9 miliarde lei, iar cel al […]

Epidemie de rujeolă în România: 445 de cazuri noi în ultima săptămână

Până în 12 decembrie au fost raportate 2.010 cazuri de rujeolă, iar până în 17 decembrie numărul a crecut la 2.455, ceea ce înseamnă că în ultima săptămână de raportare au fost confirmate 445 de cazuri noi. Cele mai multe cazuri sunt, în prezent, în judeţul Mureş – 711 cazuri, dintre care 83 înregistrate în […]

Se falsifică şi betonul. Percheziţii la o firmă din Constanţa

Patru persoane care făceau parte din conducerea unei firme sunt acuzate că au comercializat şi livrat unei alte firme beton fabricat în staţia de betoane proprie de o callitate inferioară, spunând că de fapt produsul este calitativ.

Programul naţional de creştere a natalităţii: peste 1.000 de sarcini în evoluţie şi 52 de naşteri

Peste 10.000 de dosare au fost eligibile, 1.010 de sarcini în evoluţie şi 52 de naşteri, în anul 2023, de la lansarea Programului Social de Interes Naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure pentru creşterea natalităţii.

Socrii lui Cătălin Cherecheş, trimişi în judecată în cazul mitei către mama judecătorului

Socrii fostului primar din Baia Mare au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), după ce ar fi încercat să dea mită mamei unui judecător pentru a pronunţa o sentinţă mai blândă edilului.

COVID-19 în România: Aproape 1.800 de cazuri noi în ultima săptămână şi 11 decese

În ultima săptămână, aproape 1.800 de români au fost diagnosticaţi cu COVID-19, iar 11 persoane au murit, potrivit raportării Ministerului Sănătăţii, transmise marţi.

Caz tulburător la Sibiu: 5 copii dintr-un centru de plasament s-au automutilat. Poliţia a început ancheta

Poliţiştii sibieni au fost sesizaţi luni seara, în jurul orei 20:00, prin apel 112, de către un angajat al Centru de plasament „Prichindelul”, care a spus că a sesizat faptul că 5 copii ai centrului necesită îngrijiri medicale, întrucât şi-au provocat leziuni pe mâini. „La faţa locului s-a deplasat un echipaj din sistemul de ordine […]

Bibliotecarii protestează şi cer salarii mai mari: România educată trece prin bibliotecă

Angajaţii din Biblioteca Naţională şi din Biblioteca Academiei Române protestează, marţi, în faţa Ministerului Culturii, pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de nivelul salariilor angajaţilor din cele două instituţii.

Retragerea generalilor: Iohannis a semnat decretele de trecere în rezervă

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decrete privind înaintarea în grad şi trecerea în rezervă a mai multor generali, între care şi Daniel Petrescu, fostul şef al Statului Major General al Armatei Române.

Cele mai dăruite cadouri de sărbători sunt gadgeturile cuprinse între 200 şi 500 de lei

Bugetul pentru cadoul de sărbători este cuprins, anul acesta, între 200 de lei şi 500 de lei, iar căştile audio şi ceasurile smart sunt gadgeturile cel mai des oferite, potrivit unei analize realizate de un magazin online de telefoane şi gadgeturi.

Continuă declinul demografic accelerat al României. În primul semestru din 2023 s-au născut cei mai puţini copii de când există statistici

.În anul 2022 s-au înregistrat aproximativ 170.000 de naşteri, în contrast cu cele aproximativ 200.000 în 2021. Scăderea a fost şi mai accentuată anul acesta, astfel că în primul semestru din 2023 s-au născut puţin peste 73.000 de copii – cel mai mic număr de naşteri de când există date statistice. În contextul acestei realităţi […]

Mesaje SOS scrise cu mâncare, în ebraică, găsite în ascunzătoarea ostaticilor ucişi din greşeală

Pe pereţii unei clădiri din Gaza, unde se ascundeau trei ostatici israelieni înainte de a fi ucişi din greşeală, au fost găsite mesaje precum „S.O.S.” şi „ajutor, trei ostatici”, scrise în ebraică, probabil cu resturi de mâncare, a declarat armata israeliană, citată de Reuters.

MJ: Investiţii în sistemul penitenciar, în sedii de instanţe şi în susţinerea dosarului electronic

Investiţiile propuse în bugetul Ministerului Justiţiei sunt pentru dezvoltarea infrastructurii sistemului judiciar, pentru săli de judecată moderne, instalaţii de sonorizare bune, dosar electronic performant, spune, luni, ministrul Alina Gorghiu.

Aviz pozitiv pentru bugetul Ministerului Culturii pentru 2024: creştere cu 16%

Ministerul Culturii are prevăzută o alocare bugetară cu peste 16% mai mare faţă de anul acesta, iar comisiile parlamentare de specialitate au dat aviz pozitiv acestei alocări.

Agent şef de poliţie din Gorj, trimis în judecată după ce a cerut mită în trafic unui şofer

Un agent şef de poliţie din Gorj a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, fiind cercetat pentru că a cerut şi a primit mită de la un şofer pentru a nu-i reţine acestuia certificatul de înmatriculare şi pentru a nu-l sancţiona.

Mai multe hoteluri de pe Litoral, ocupate 90% în noaptea de Revelion

Petrecerea Revelionului pe litoralul românesc, în staţiunea Mamaia, a devenit principala alternativă a turiştilor, după staţiunile montane, astfel că 90% dintre hoteluri sunt ocupate. Turiştii sunt aşteptaţi cu meniuri rafinate, petreceri tematice şi Spa.

Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” a sosit în portul militar Constanţa

Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu”, noua capabilitate a Divizionului 146 Nave Minare-Deminare, a ajuns în Portul militar Constanţa, iar marţi, Forţele Navale Române vor organiza ceremonia de sosire.

Deţinătorii distincţiei „Tezaur uman viu” primesc indemnizaţie de merit. Care sunt criteriile

Au fost adoptate, luni, în şedinţa de Guvern, noi reglementări pentru instituirea indemnizaţiilor de merit pentru persoanele care fac dovada excelenţei într-un domeniu al patrimoniului cultural imaterial, deţinătoare ale titlului onorific de „Tezaur uman viu”.

Studiu: Cheltuielile de sărbători vor depăşi nivelurile pre-pandemice pentru prima dată anul acesta

Cheltuielile de sărbători vor depăşi nivelurile pre-pandemice pentru prima dată anul acesta, înregistrând o creştere de 10% comparativ cu 2019 şi de 14% faţă de 2022, potrivit unui studiu.

Economia Chinei se va îmbunătăţi în 2024, susţin oficialii

Economia Chinei va cunoaşte condiţii mai favorabile şi mai multe oportunităţi decât provocări în 2024, a declarat presa de stat citând oficiali ai biroului de finanţe şi economie al Partidului Comunist Chinez.

14 persoane, români şi familiile acestora, evacuate din Fâşia Gaza, au ajuns în România

Un grup de 14 persoane, cetăţeni români şi familiile acestora, evacuate din Fâşia Gaza, a ajuns în România, informează, luni, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Circulaţie rutieră oprită pe prima bandă a Autostrăzii Bucureşti – Constanţa pentru lucrări

Circulaţia rutieră este oprită luni pe prima bandă a autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa, în ambele sensuri, la kilometrul 185, pentru realizarea traversării firului pilot şi conductorului peste autostradă.

Illumina va renunţa la Grail, producătorul de teste de cancer

Compania de secvenţiere genetică Illumina a declarat că va cesiona producătorul de teste de diagnosticare a cancerului Grail, după ce companiile s-au luptat peste 2 ani cu autorităţile antitrust din SUA şi Europa şi s-au confruntat cu o opoziţie din partea investitorului activist Carl Icahn.

Ceaţă în cinci judeţe din Transilvania, luni dimineaţă; vânt şi burniţă în alte zone

În Bistriţa-Năsăud, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis cod galben de burniţă, iar în judeţul Neamţ este cod galben de vânt.

Infotrafic: Trafic oprit din cauza unui accident în Dâmboviţa, ceaţă în Gorj, Maramureş şi Vâlcea

Traficul rutier este oprit, luni dimineaţa, pe DN 72, în judeţul Dâmboviţa, din cauza unui accident rutier, iar în judeţele Gorj, Maramureş şi Vâlcea vizibilitatea este scăzută din cauza ceţii.

1,3 miliarde lei din PNRR pentru modernizarea infrastructurii feroviare Caransebeş – Lugoj

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a semnat, vineri, contractul de modernizare a infrastructurii feroviare, în valoare de 1,34 miliarde lei, fără TVA, pentru Lotul 1 Caransebeş - Lugoj, aferent obiectivului „Modernizarea liniei CF Caransebeş - Timişoara - Arad”.

Mesajul familiei regale a României la deschiderea negocierilor pentru aderarea Moldovei la UE

Familia regală a României a transmis că deschiderea negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană reprezintă „o binecuvântare”.

Fostul preşedinte al CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, trimis în judecată de DNA

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în stare de arest preventiv, după ce a fost prins în timp ce primea 1,25 milioane de lei mită de la omul de afaceri Emil Savin.

Expoziţie care marchează „Anul Cajal”, în jurul Palatului Şuţu,organizată de MMB şi Ambasada Spaniei

Ambasada Spaniei la Bucureşti prezintă, în colaborare cu Muzeul Muncipiului Bucureşti şi cu Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei expoziţia de fotografie ştiinţifică „Fotciencia”, ediţia a XIX-a.

Lotul Cheţani-Câmpia Turzii, din Autostrada Transilvania, finalizat cu 8 luni mai devreme

Lotul Cheţani-Câmpia Turzii, din Autostrada Transilvania, a fost finalizat cu mai bine de 8 luni mai devreme decât era termenul, iar joia viitoare acest tronson va fi dat în circulaţie, spune, vineri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Se lucrează pe şantierul Teatrului de Vară din Parcul Bazilescu, în Sectorul 1 din Bucureşti

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, spune că încă se lucrează intens pe şantierul Teatrului de Vară „Nicolae Bălcescu” din Parcul Bazilescu.

Congresul SUA a adoptat proiectul privind Strategia de securitate şi dezvoltare a Mării Negre

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, salută adoptarea de către Congresul SUA a proiectului de lege privind Strategia de securitate şi dezvoltare a Mării Negre.

Walt Disney, bătălie acerbă: investitorul activist Nelson Peltz vrea 2 locuri în CA

Walt Disney se pregăteşte pentru o bătălie acerbă, deoarece investitorul activist Nelson Peltz s-a nominalizat pe sine şi încă un aliat în consiliul de administraţie al Disney, aceasta fiind a doua încercare a acestuia din acest an de a obţine influenţă asupra strategiei companiei, scrie Reuters.

Temperaturi peste cele normale până la jumătatea lunii ianuarie

Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni arată că temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru jumătatea iernii.