Laura Mitran

Hadăr: Nu poţi să trăieşti în ţara asta printre câini la orice colţ de stradă

Preşedintele Federaţiei "Alma Mater", Anton Hadăr, prezent la înmormântarea lui Ionuţ Anghel, a declarat că nu poţi să trăieşti printre câini la orice colţ de stradă, precizând că vor ieşi în stradă mulţi oameni importanţi pentru a cere rezolvarea acestei probleme.

Tatăl copilului ucis de câini: Cea mai mare pedeapsă pentru moartea lui Ionuţ, să fie obligaţi să rezolve problema câinilor

Tatăl lui Ionuţ, Valentin Anghel, a declarat joi că cea mai mare pedeapsă pentru moartea fiului său ar fi ca cei responsabili să fie obligaţi să rezolve problema câinilor maidanezi, pentru că aceasta ar înseamnă să se cheltuiască nişte bani şi să nu mai aibă profit.

A PATRA ZI DE PROTESTE ÎN CAPITALĂ: Peste 2.000 de oameni au manifestat împotriva proiectului de la Roşia Montană. Bulevardul Regina Elisabeta a fost BLOCAT

Peste 2.000 de persoane, în majoritate tineri, au protestat şi miercuri seară, pentru a patra zi consecutiv, în Capitală, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană. Participanţii la protest au ocupat bulevardul Regina Elisabeta din Bucureşti, pe o porţiune de aproximativ 150 de metri începând de la Universitate.

A TREIA ZI DE PROTESTE ÎN BUCUREŞTI: Aproximativ 1.000 de persoane manifestează împotriva proiectului de la Roşia Montană. Calea Victoriei a fost BLOCATĂ

Aproximativ 1.000 de persoane protestează, marţi seară, pentru a treia zi la rând, în Bucureşti, la Universitate, în Piaţa 21 Decembrie 1989, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană.

Cazul copilului omorât de câini în Capitală: Ce spune femeia care avea în grijă unul dintre câinii ucigaşi

O femeie care a fost membră a Fundaţiei Caleidoscop şi a semnat formularul prin care câinele care a ucis un copil a fost adoptat în 2008 de acest ONG, angajându-se să nu îl abandoneze, spune că ceea ce s-a întâmplat a fost un accident, iar ea are conştiinţa curată, relatează stirileprotv.ro.

Cazul copilului omorât de câini în Capitală. Unul dintre câini aparţine unui ONG: „A fost un accident. Eu am conştiinţa curată”

Unul dintre câinii care l-au atacat pe copilul de patru ani, pe terenul unei firme din apropierea Parcului Tei, aparţine Fundaţiei Caleidoscop din Capitală, a declarat marţi coordonatorul de proiect al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), Răzvan Băncescu.

Gigi Becali s-ar putea muta la Penitenciarul Poarta Albă. Comisia de la Jilava a avizat favorabil transferul acestuia

Comisia de la Penitenciarul Bucureşti Jilava a avizat favorabil transferul din unitate solicitat de Gigi Becali, decizia urmând să fie luată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al penitenciarului Cristian Micu.

BACALAUREAT 2013, SESIUNEA DE TOAMNĂ: Ministerul Educaţiei publică rezultatele parţiale. Când vor fi afişate REZULTATELE FINALE

Ponderea de promovare a examenului de bacalaureat la sesiunea din toamnă este de 20.7 la sută, potrivit rezultatelor preliminare, centralizate până la ora 21.00, informează Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Elena Băsescu A NĂSCUT o fetiţă. Traian Băsescu: Am primit nobilul titlu de bunic. Nepoţica e sănătoasă. Prima FOTOGRAFIE cu preşedintele şi nepoata lui

Fiica preşedintelui, Elena Băsescu, a născut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o fetiţă, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, în prezent atât mama, cât şi copilul fiind în stare bună. Evenimentul a avut loc cu circa trei săptămâni mai devreme decât era aşteptat.

REPORTAJ: Beatificarea lui Vladimir Ghika a adus împreună peste 8.000 de oameni – FOTO

Beatificarea monseniorului Vladimir Ghika a adus împreună, la Bucureşti, în spaţiul Romexpo, ce a a luat înfăţişarea unei biserici, peste 8.000 de oameni, printre care înalţi prelaţi, credincioşi veniţi inclusiv din SUA şi Liban, politicieni şi oameni de cultură din România.

Vladimir Ghika – model de om sfânt şi de român

Beatificarea lui Vladimir Ghika, ce va avea loc sâmbătă la Bucureşti, este o sărbătoare pentru Biserica Catolică din România şi un prilej pentru români să cunoască un model de om sfânt şi de compatriot, martir în închisoarea comunistă în urmă cu 59 de ani.

ACCIDENTUL DIN UNGARIA: 11 răniţi au fost aduşi în ţară. Arafat: Cele şapte victime rămase în Ungaria sunt în stare critică

Avionul militar Spartan cu care au fost aduşi în ţară 11 dintre răniţii implicaţi în accidentul din Ungaria a aterizat la Baza 90 Otopeni, răniţii urmând să fie internaţi în trei spitale din Capitală.

Nicolăescu: S-a convenit cu premierul ca nu medicii de familie să distribuie cardurile de sănătate

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a declarat, vineri, la Conferinţa Regională de medicină a familiei, organizată la Mamaia, că împreună cu premierul Victor Ponta s-a convenit ca distribuirea cardului de sănătate să nu intre în atribuţia medicului de familie.

BACALAUREAT 2013 – SESIUNEA A II-A: Peste 43.000 de candidaţi la proba la alegere. Câţi absolvenţi au fost eliminaţi

Un număr de 43.512 absolvenţi au susţinut, vineri, proba la alegere a profilului, în cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat, 73 dintre ei fiind eliminaţi pentru tentativă de fraudă din această ultimă probă, informează Ministerul Educaţiei.

Lider sindical: Directorii şi şefii de departament din RATB, demişi de Consiliul de Administraţie

Toţi directorii executivi şi şefii direcţiilor şi de departament din Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) au fost demişi, vineri, de Consiliul de Administraţie (CA) al regiei, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele executiv al Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu.

Ministrul Justiţiei a trimis corpul de control la Jilava, după difuzarea unor imagini cu Gigi Becali – VIDEO

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a dispus efectuarea de către Corpul de Control al Ministrului a unei verificări la Penitenciarul Jilava, după difuzarea în presă a unor imagini cu Gigi Becali filmate în interiorul închisorii.

Înţelegere privind siguranţa alimentelor între România şi China, semnată la Bucureşti

Memorandumul de Înţelegere privind sănătatea animală şi siguranţa alimentelor, între autoritatea veterinară din România şi cea din China, a fost semnat vineri la Bucureşti, pe fondul unor discuţii privind reluarea exporturilor româneşti de animale şi produse animaliere pe piaţa chineză.

România a cerut Facebook informaţii privind 36 de conturi

Autorităţile române au formulat 16 solicitări de informaţii către Facebook privind 36 de utilizatori ai reţelei de socializare, în primele şase luni ale acestui an, potrivit unui raport al companiei dat publicităţii marţi.

Un INCENDIU a cuprins două case în Ilfov. Focul a fost stins de pompieri după 10 ore

Un incendiu a cuprins două case şi un garaj în satul Sinteşti din comuna Vidra, judeţul Ilfov, pompierii intervenind cu nouă autospeciale de stingere, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ilfov, Simion Petruş. Incendiul a fost complet stins miercuri dimineaţă, în jurul orei 7.00.

BACALAUREAT 2013 – SESIUNEA A II-A: 1.166 de candidaţi la proba scrisă de limba maternă. Niciun candidat eliminat

Un număr de 1.166 de candidaţi au susţinut, marţi, proba scrisă la Limba şi literatura maternă, în cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalureat, niciun candidat nefiind eliminat, informează Ministerul Educaţiei.

BACALAUREAT 2013 – SESIUNEA A II-A: 124 de candidaţi eliminaţi la proba scrisă de limba română. O elevă a declarat că a dat bani

Un număr de 124 de absolvenţi care au susţinut, luni, proba scrisă de limba română, în cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat, au fost eliminaţi pentru că aveau asupra lor materiale ajutătoare, o elevă din Constanţa declarând că a dat bani pentru a promova.

Ponta, la Chişinău, după criticile lui Băsescu: Eu încerc să prezint imaginea unei ţări civilizate

Premierul Ponta, aflat la Chişinău, a afirmat că imaginea României pe care încearcă să o prezinte în străinătate este cea a unei ţări civilizate şi nu cea care rezultă din ultimele critici ale preşedintelui Băsescu, spunând că doar aşa Republica Moldova ar fi convinsă că este bine alături de România.

INCENDIU PUTERNIC într-un apartament din Capitală. Doi copii se numără printre victime

Un incendiu puternic a cuprins un apartament dintr-un bloc situat pe Aleea Cumidava, în zona Fundeni din Capitală, după o intervenţie de aproximativ o jumătate de oră focul fiind stins de pompieri. Doi copii au fost transportaţi la Spitalul "Grigore Alexandrescu" şi doi adulţi, la Spitalul Pantelimon.

Peste 200 de olimpici internaţionali vor putea beneficia de tabere la Costineşti, în septembrie

Olimpicii internaţionali vor putea beneficia de 220 de locuri în tabere, în staţiunea Costineşti, organizate în două serii, în intervalele 1 - 8 şi 8 - 15 septembrie, participanţilor fiindu-le asigurate gratuit masa şi cazarea, iar plata transportului va fi suportată individual.

LOTO: Premiul de peste 746.000 de lei la NOROC a fost câştigat

Premiul de 746.145 la categoria I a jocului NOROC a fost câştigat în urma extragerii de joi a Loteriei Române, la Loto 6/49 înregistrându-se un report de 5.551.349 de lei (aproximativ 1,25 milioane de euro).

Peste 500 de posturi desfiinţate în Ministerul Mediului şi alte aproape 400 la Apele Române

Peste 500 de posturi vor fi desfiinţate în Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC) şi instituţiile din subordine, în timp ce la Adiministraţia "Apele Române", aflată sub autoritatea ministerului, urmează să fie desfiinţate alte aproape 400 de posturi.

Parchetul instanţei supreme solicită dosarul torţionarului Alexandru Vişinescu

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat, joi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului împotriva torţionarului Alexandru Vişinescu.

Embleme FRF, Inter Milano şi Real Madrid contrafăcute, descoperite la vamă la Otopeni

Mii de embleme inscripţionate cu Federaţia Română de Fotbal (FRF), Internazionale Milano şi Real Madrid, susceptibile de a fi contrafăcute, au fost descoperite de inspectorii vamali din cadrul Biroului Otopeni Călători, informează un comunicat al ANAF.

Nereguli la produse de protecţie solară şi autobronzante. ANPC a dat amenzi de circa 300.000 de lei

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a depistat sute de abateri privind comercializarea produselor cosmetice de protecţie solară şi autobronzante şi a aplicat amenzi de aproape 300.000 de lei, în mai puţin de două săptămâni de controale, potrivit unui comunicat.

ANSVSA: 14 tone de carne retrase din măcelării şi carmangerii şi amenzi de 91.920 lei în semestrul I

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a aplicat amenzi de 91.920 de lei şi a confiscat 14.075 de kilograme de carne, în urma controalelor efectuate în unităţile de tipul carmangeriilor şi măcelăriilor în primul semestru al acestui an.

Derbiul Dinamo – Steaua: Programul la metrou va fi prelungit duminică

Metroul va circula după un program prelungit cu o oră şi jumătate, duminică, pentru cei care vor asista la meciul Dinamo - Steaua, ce va avea loc pe Arena Naţională din Capitală, informează un comunicat al Metrorex.

Cârnaţi din România, opriţi de la comercializare în Italia din cauza prezenţei unor aditivi

Un lot de cârnaţi din România a fost oprit de la comercializare în Italia din cauză că produsul conţinea coloranţii roşii E 124 şi E 129, a căror folosire nu era autorizată, potrivit unei notificări transmise pe Sistemul de Alertă Rapidă pentru Alimente şi Furaje (SARAF).

Inspector în construcţii argeşean, reţinut de procurorii DNA pentru luare de mită

Un inspector în cadrul Compartimentului Control şi Inspecţie pentru Calitatea Lucrărilor de Construcţii Argeş a fost reţinut, vineri, de procurorii DNA, fiind acuzat că a pretins şi a primit bani de la reprezentantul unei societăţi comerciale pentru a aplica firmei o amendă mai mică.

Pro Lex: Absorbţia greşită a vămilor în ANAF a dus la un blocaj fiscal

Angajaţii Direcţiilor Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale nu şi-au mai putut exercita activitatea, joi, la intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 520/ 2013, prin care ANAF a preluat autoritatea vamală, susţine Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex".

CONCURSUL DE TITULARIZARE: Peste 32.000 de candidaţi s-au prezentat la proba scrisă. Când se vor afişa primele rezultate

Peste 32.000 de candidaţi din cei 36.587 înscrişi s-au prezentat, marţi, la concursul de titularizare în învăţământul preuniversitar, iar 53 dintre ei au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă, informează Ministerul Educaţiei.

Traficul este blocat pe două benzi de pe Şoseaua Mihai Bravu, din cauza unui copac căzut

Traficul este blocat pe două benzi de pe Şoseaua Mihai Bravu, din cauza unui copac căzut, pe sensul de mers dinspre Piaţa Iancului înspre Piaţa Muncii, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere Bucureşti Andrei Codău.

REPORTAJ: Capitala nu s-a topit în cea mai călduroasă zi a anului – GALERIE FOTO

Majoritatea bucureştenilor au trăit în rutina cotidiană cea mai călduroasă zi a anului - la serviciu, la cumpărături, la terasă sau, pur şi simplu, gură-cască prin oraş -, însă, pentru zeci dintre ei, întrebarea "Cum ai petrecut de cod portocaliu?" a avut ca răspuns final "Am sunat la ambulanţă".

CFR: Viteza trenurilor, redusă din cauza caniculei. Se vor înregistra întârzieri de până la o oră

Viteza trenurilor pe mai multe secţii de circulaţie a fost redusă din cauza temperaturilor ridicate, ceea ce duce la întârzieri, în medie, de 15 - 20 de minute şi de până la 50 - 60 de minute la trenurile de lung parcurs care tranzitează mai multe judeţe afectate de caniculă, informează CFR.

Posturile de la Administraţia Fondului pentru Mediu se reduc cu 4 la sută, ajungând la 193

Numărul posturilor de la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va fi redus cu 4 la sută, conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 77/2013, ajungând la 193, potrivit unui proiect de hotărâre, lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului.

Cinci persoane au ajuns la spital după un accident pe centura Capitalei. Maşină a Poliţiei Chitila, implicată în accident

Cinci persoane au ajuns la spital după ciocnirea a două maşini, pe şoseaua de centură a Capitalei, la intersecţia cu şoseaua Rudeni, trei echipaje de prim ajutor şi un elicopter SMURD intervenind la faţa locului, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Ilfov Simion Petruş.