Mediafax

Monica Niculescu a urcat pe locul 15 în clasamentul WTA la dublu, cea mai bună clasare din carieră

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, în vârstă de 28 de ani, a urcat o poziţie în ierarhia WTA la dublu dată publicităţii luni şi ocupă locul 15, cea mai bună clasare din carieră, în timp ce Simona Halep se menţine pe 5 la simplu.

TRAFIC BLOCAT pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti din cauza unui incendiu la vegetaţia uscată – VIDEO

Traficul rutier pe Autostrada A1 a fost blocat, duminică, timp de zeci de minute, la kilometrul 76, pe sensul de mers către Piteşti, în judeţul Dâmboviţa, din cauza unui incendiu de vegetaţie uscată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Statele Unite avertizează Iranul, după incidentul din Golful Persic

Manevrele periculoase efectuate de nave militare iraniene în apropierea unui distrugător american ar fi putut conduce la escaladarea situaţiei, avertizează un purtător de cuvânt al Forţelor Navale din SUA, citat de ziarul The Washington Post.

Comisar european: Turcia trebuie să clarifice dacă doreşte să accepte condiţiile de aderare la UE. Regulile nu sunt negociabile

Comisarul european pentru Extindere, Johannes Hahn, a cerut Ankarei să spună clar dacă poate şi îşi doreşte să accepte condiţiile pentru aderarea la Uniunea Europeană, adăugând că aceste reguli nu sunt negociabile, relatează agenţia de ştiri Reuters.

Poliţiştii francezi obligă femeile să renunţe la costumul burkini pe plajele din Nisa – FOTO

Autorităţile franceze au interzis purtarea costumelor de baie de tip burkini în 15 oraşe, evocând îngrijorările ulterioare atacurilor teroriste care au avut loc în ţară.

Ministerul Sănătăţii: Victimele de la Petromidia sunt în stare stabilă

Pacientul de la Spitalul Bagdsasar-Arseni este în stare staţionară, iar cei doi pacienţi de la Spitalul de Arşi sunt în stare stabilă şi urmează să fie operaţi, a informat miercuri Ministerul Sănătăţii.

Cancelarul german Angela Merkel cere încheierea unor acorduri între UE şi statele nord-africane pentru limitarea imigraţiei

Cancelarul german Angela Merkel s-a exprimat în favoarea încheierii unor acorduri între UE şi statele din nordul Africii, cu scopul limitării imigraţiei în Europa, după modelul controversatului acord cu Turcia, relatează postul France24 pe pagina electronică.

Traian Băsescu, în conflict cu Victor Ponta pentru acuzaţia că românii au stat de 3-4 ori la coadă la votul din 2014: Numele lui este sinonim cu mitoman

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni că Victor Ponta este "un mitoman, gata să acuze mincinos sute de mii de români de înşelătorie" şi vrea "să-şi construiască un viitor în politică, cum şi-a construit şi trecutul, adică pe minciună".

Cod galben de inundaţii pe râuri din cinci judeţe din ţară

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare cod galben de inundaţii pe râuri din judeţele Sălaj, Satu Mae, Cluj, Maramureş şi Bihor, valabilă până marţi la ora 09.00.

Cioloş, reacţie dură după reportajul Sky News: O astfel de atitudine este inadmisibilă, vreau să luăm poziţie

Premierul Dacian Cioloş a declarat, joi, la Sibiu, că atitudinea Sky News în ce priveşte reportajul despre presupusul trafic ilegal cu arme de foc din România i se pare "inadmisibilă" şi a transmis ambasadorului României la Londra că vrea "o poziţie".

RIO 2016: Programul sportivilor români în ziua a 5-a la Jocurile Olimpice

Ziua a 5-a a Jocurilor Olimpice este decisivă pentru naţionala de handbal, care joacă un meci de rămânere în turneu cu Muntenegru. Intră în scenă şi Tiberiu Dolniceanu la sabie masculin, care într-o zi bună poate ajunge departe, în timp ce cantotajul dă examenul maturităţii în trei probe feminine.

Agricultorii, împrumutaţi de o bancă pentru subvenţiile APIA sau pentru a lua fonduri nerambursabile

Fermierii români sunt creditaţi de OTP Bank, în baza unei adeverinţe APIA, pentru plăţile cuvenite din Schema de Plată Unică pe Suprafaţă, plata redistributivă, plata pentru înverzire şi din măsurile compensatorii de dezvoltare rurală.

Blocaj la sistemul de eliberare a permiselor auto; nu se poate susţine nici examenul auto

Din cauza unor probleme tehnice, luni, nu se poate susţine proba teoretică pentru obţinerea permisului auto, nu se pot face înscrieri la proba practică şi nu se soluţionează nici cererile de preschimbare, anunţă Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înamtriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Jocurile Olimpice de la Rio au început cu meciurile de la turneul feminin de fotbal

Meciul de deschidere dintre Suedia şi Africa de Sud (scor 1-0) a fost condus de o reprezentantă a României, Teodora Albon, care a fost ajutată la una din cele două linii de o altă arbitră din ţara noastră, Petruţa Iugulescu.

Percheziţii la Energy Holding într-un dosar de evaziune, spălare de bani şi delapidare

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi poliţiştii fac, joi dimineaţa, 22 de percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, una dintre acestea având loc la sediul firmei Energy Holding, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Ana Bogdan şi Irina Begu s-au calificat în semifinalele turneului de la Florianopolis

Ana Bogdan (127 WTA) a triumfat în sferturi cu 6-3, 6-3 în faţa Lyudmylei Kichenok (Ucraina, 363 WTA), în timp ce Irina Begu (31 WTA) a trecut în două seturi de Nao Hibino (Japonia, 84 WTA), scor 6-2, 6-4. Ana Bogdan şi Irina Begu s-ar putea întâlni într-o finală 100% românească.

Verificări făcute de poliţie şi inspectorii sanitari-veterinari la un depozit Antrefrig din Capitală

Poliţiştii de la investigarea criminalităţii economice, însoţiţi de inspectori sanitari-veterinari, fac, joi dimineaţă, mai multe verificări asupra provenienţei şi calităţii produselor alimentare de la un depozit Antrefrig, din sectorul 2 al Capitalei.

Măsuri sporite de securitate la Roma de teama unor atentate teroriste

Un regim de "maximă securitate", cu controale suplimentare pentru vizitatori, a fost instituit în jurul Colosseumului şi a mai multor obiective turistice din Roma, în cadrul unor măsuri de precauţie împotriva terorismului, a anunţat poliţia italiană, relatează agenţia de ştiri DPA.

Directorul firmei care administrează hotelul Marriott a fost pus sub control judiciar

Gregor Aufhauser, directorul general al Societăţii Companiilor Hoteliere Grand SRL, care administrează hotelul Marriott din Capitală, a fost plasat sub control judiciar, fiind urmărit penal pentru evaziune fiscală, au declarat oficiali din cadrul Parchetului Curţii de Apel Bucureşti.

JOCURILE OLIMPICE 2016. România va avea la Rio cea mai numeroasă delegaţie la canotaj din istoria participărilor

La Rio de Janeiro, delegaţia României va miza pe 19 canotori, 6 la băieţi şi 13 la fete, care vor concura la 5 probe. Dintre cei prezenţi în Brazilia, 8 sportivi, 4 la masculin şi 4 la feminin, sunt foşti componenţi ai CSS Orşova.

Motivarea ÎCCJ privind arestul la domiciu în cazul Olteanu: Faptele lui, de gravitate extremă. La dosar există interceptări vechi de 8 ani

Instanţa supremă a motivat decizia plasării în arest la domiciliu a lui Bogdan Olteanu, precizând că faptele sunt de o gravitate extremă pentru societate, procurorii prezentând la dosar ca probe mărturia unui angajat al lui Vîntu şi interceptări vechi de 8 ani.

Osman Koray Ertaş, ambasadorul turc: Negocierile UE-Turcia continuă, acordul privind migranţii ar putea fi afectat

Ambasadorul Turciei la Bucureşti, Osman Koray Ertaş, a declarat marţi că negocierile dintre ţara sa şi Uniunea Europeană pe tema liberalizării vizelor continuă şi că partea turcă nu vrea să lanseze ameninţări prin intermediul presei, dar că acordul privind migranţii ar putea fi afectat.

Radu Carp, membru al CA-TVR: Actuala restructurare a TVR va duce la disponibilizări colective

Radu Carp, membru al Consiliului de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), şi-a exprimat dezacordul cu privire varianta de restructurare a instituţiei, propusă de Irina Radu, preşedinte director general.

ANM a prelungit codul galben de caniculă pentru marţi şi a emis şi un cod galben de vijelii

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit avertizarea cod galben de caniculă şi pentru marţi, 2 august, fiind vizate 11 judeţe din sud-estul ţării, inclusiv municipiul Bucureşti. Totodată, meteorologii au instituit şi cod galben de vijelii, valabil tot pentru 2 august.

Un apropiat al unuia dintre autorii atentatului de la o biserica din Franţa, arestat înainte de atac

Un apropiat al unuia dintre cei doi tineri care au comis un atac într-o biserică din nordul Franţei a fost arestat la Geneva şi predat autorităţilor din Franţa, cu câteva zile înainte producerea atacului, scrie presa franceză şi elveţiană, potrivit BBC News online.

Românii: Terorismul şi imigraţia, principalele probleme cu care se confruntă UE. În Franţa, ţară vizată de atacuri, doar 39% dintre francezi consideră terorismul o problemă

Imigraţia şi terorismul sunt principale probleme cu care se confruntă UE, în opinia cetăţenilor români, cu mult înaintea situaţiei economice şi a nivelului criminalităţii, arată datele celui mai recent Eurobarometru, publicat în luna iulie de Comisia Europeană.

Arest la domiciliu pentru viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu. Instanţa a respins cererea DNA de arest preventiv

Judecătorii instanţei supreme au decis vineri seara instituirea măsurii de arest la domiciliu pe durata de 30 de zile pentru viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu. Decizia instanţei, care a fost anunţată presei de către avocatul viceguvernatorului BNR, este executorie, dar nu definitivă.

DNA vrea arestarea lui Bogdan Olteanu pentru trafic de influenţă. Acesta neagă că a luat bani de la Vîntu/ Avocat: Măsura controlului judiciar este exagerată, raportat la probele din dosar

DNA susţine, în dosarul în care cere arestarea lui Bogdan Olteanu, că viceguvernatorul BNR a făcut trafic de influenţă pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, Sorin Ovidiu Vîntu pretinzând că i-a dat un milion de euro lui Olteanu, lucru negat de acesta.

ATACUL de la Nisa: Autorul masacrului ar avea legături cu Frăţia Musulmană. Mohamed Lahouaiej Bouhlel era în vizorul poliţiei italiene din 2015

Autorul atentatului de la Nisa, Mohamed Lahouaiej Bouhlel, a fost identificat de poliţia italiană în 2015 ca având posibile legături cu mişcarea fundamentalistă Frăţia Muslumană, relatează agenţia de ştiri ANSA, care citează surse neidentificate.

Numărul turiştilor străini din Turcia s-a redus cu 40% în iunie, procent record. Atacurile teroriste ţin vizitatorii la distanţă

Numărul turiştilor străini care au călătorit în Turcia s-a redus cu peste 40% în iunie, cea mai mare scădere din ultimii 22 de ani, în contextul în care atacurile teroriste din ultimele săptămâni şi tensiunile cu Rusia au ţinut vizitatorii la distanţă, scrie Reuters.

Autorităţile turce ar avea informaţii care indică că Fethullah Gulen ar încerca să fugă din SUA

Autorităţile turce ar avea informaţii ce indică că Fethullah Gulen ar încerca să părăsească teritoriul Statelor Unite pentru a evita extrădarea în Turcia, a declarat Bekir Bozdag, ministrul turc de Justiţie, citat de Reuters online.

Protest al angajaţilor RATB faţă de condiţiile de muncă. „La noi se mănâncă pe bord şi vin călătorii şi spun -Hai, nu mai pleci în cursă, că eu întârzii”

Mai mulţi angajaţi ai Regiei Autonome de Transport Bucureşti s-au strâns joi în faţa sediului RATB pentru a protesta faţă de condiţiile de muncă, susţinând că salariaţii sunt obligaţi să încheie un act adiţional la Contractul de Muncă, prin care consideră că se încalcă Codul Muncii.

Un adolescent german, care plănuia să comită un atac armat la şcoală, reţinut. Băiatul de 15 ani comunica online cu autorul atacului de la Munchen

Un adolescent german, în vârstă de 15 ani, a fost arestat în apropiere de Ludwigsburg, acesta fiind suspectat că plănuia să comită un atac armat la şcoala unde studia şi ar fi avut legături cu autorul atacului de la Munchen, a anunţat poliţia, potrivit DPA.

Poliţia germană a efectuat percheziţii la o moschee din Hildesheim. Musulmanii erau radicalizaţi, fiind îndemnaţi să „urască necredincioşii”

Poliţia a efectuat percheziţii la o moschee şi câteva adrese din oraşul Hildesheim, sub suspiciunea că unele persoane care serveau la această moschee ar fi răspândit idei extremiste, a anunţat Ministerul de Interne din landul Saxonia Inferioară, potrivit agenţiei de ştiri DPA.

Cel de-al doilea participant la luarea de ostatici la o biserică din Franţa a fost identificat

Parchetul General al Franţei a anunţat că cel de-al doilea atacator care a participat la uciderea preotului Jacques Hamel în timpul unei luări de ostatici la o biserică din orăşelul francez Saint-Etienne-du-Rouvray a fost identificat cu numele de Abdel Malik Nabil Petitjean, potrivit Le Figaro.

UPDATE Traficul pe bulevardul Nicolae Titulescu din Capitală a fost reluat, după ce o maşina a luat foc – FOTO

Traficul rutier este blocat, la ora transmiterii aceste ştiri, pe bulevardul Nicolae Titulescu din Capitală, între strada Banu Manta şi strada Maltopol, după ce un autoturism a luat foc în mers, pompierii intervenind la faţa locului cu două echipaje de stingere, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.

40.000 de lei pentru românii care îşi construiesc sau renovează locuinţele cu materiale ecologice – VIDEO

Românii care îşi construiesc sau renovează locuinţele cu materiale ecologice ar putea primi până la 40.000 de lei, potrivit programelor Casa Verde Clasic şi Casa Verde Plus lansate marţi în dezbatere publică de Ministerul Mediului.

Infracţiuni motivate de ură, în creştere în Marea Britanie după referendumul din 23 iunie

Aproape 6.200 de cazuri de infracţiuni motivate de ură au fost raportate în Marea Britanie în ultima lună, după referendumul din data de 23 iunie, au comunicat autorităţile britanice, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

Iohannis: Instituţiile au transmis că nu sunt raţiuni pentru ridicarea nivelului de alertă teroristă în România

Instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale au dat asigurări că în acest moment nu există raţiuni care să justifice ridicarea nivelului de alertă teroristă peste albastru-precaut, a declarat preşedintele Klaus Iohannis la finalul şedinţei CSAT.

CSAT Brigada multinaţională NATO de pe teritoriul României va fi constituită anul viitor, în martie-aprilie. Cel puţin 6 aliaţi, interesaţi de participare

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi, la finalul şedinţei CSAT, că brigada multinaţională decisă la summitul NATO de la Varşovia va fi constituită în martie-aprilie 2017, potrivit planurilor României, cel puţin şase aliaţi arătându-se interesaţi de participare.