Mediafaxfoto

Mii de persoane au comemorat în Belgia victimele accidentului de autocar din Elveţia – FOTO

Aproximativ 2.500 de persoane, conform poliţiei, s-au adunat la Lommel (nord-estul Belgiei) joi seară pentru un priveghi în memoria elevilor unei şcoli din micul oraş flamand, morţi într-un accident de autocar marţi în sudul Elveţiei.

Marko: Crin Antonescu ar fi bine să se ocupe de altceva, nu de problema UMF

Vicepremierul Marko Bela afirmă că parlamentarii opoziţiei şi-au dat seama că au făcut "o greşeală" când au intrat în grevă şi acum ar dori să revină, el afirmând totodată că liderul PNL, Crin Antonescu, "ar fi bine să se ocupe de altceva, nu de problema UMF".

Marko: Eu cred că Transilvania este proprietatea noastră, a tuturor, români şi maghiari

Vicepremierul Marko Bela a declarat, joi, la Târgu Mureş, că Transilvania este proprietatea tuturor, a celor care trăiesc în această zonă, iar românii şi maghiarii trebuie să aibă aceleaşi drepturi, inclusiv în ceea ce priveşte învăţământul.

Cezar Preda spune că PDL va candida pe liste separate în toate localităţile judeţului Buzău

Preşedintele PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că partidul său va candida pe liste separate în toate localităţile buzoiene, singurul pact care ar putea fi încheiat cu UNPR fiind unul de "neagresiune pe timpul campaniei electorale".

S&P menţine ratingul Greciei la nivelul default restricţionat

Standard&Poor’s (S&P) a anunţat joi că va menţine ratingul Greciei la nivelul default restricţionat până când va fi finalizat schimbul obligaţiunilor emise în conformitate cu alte legislaţii decât cea elenă.

Manifestaţii politice de amploare în capitala ungară, în favoarea dar şi împotriva lui Viktor Orban

Sute de mii de persoane au participat joi la Budapesta la manifstaţii politice marcând Ziua Naţională a Ungariei, simpatizanţii premierului Viktor Orban fiind mai numeroşi decât cei ai opoziţiei.

BBC: Fanii beţi ai echipei FC Liverpool au cauzat dezastrul de pe Hillsborough

Fostul premier britanic Margaret Thathcer a fost informată de un ofiţer de poliţie că fanii beţi ai echipei FC Liverpool sunt de vină pentru dezastrul de pe stadionul Hillsborough din 1989, când 96 de spectatori au murit, se arată în câteva documente guvernamentale confidenţiale obţinute de BBC.

Doi jurnalişti turci daţi dispăruţi în Siria, predaţi serviciilor secrete de la Damasc

Cei doi jurnalişti turci daţi dispăruţi în Siria au fost predaţi serviciilor de informaţii siriene de către miliţia ce susţine regimul, a anunţat joi agenţia de presă Anatolia.

Stufstock 2012: The Subways şi Dubioza Kolektiv, la ediţia aniversară de zece ani

Trupele The Subways şi Dubioza Kolektiv vor concerta la ediţia din acest an a festivalului Stufstock de la Vama Veche (23 - 29 iulie), eveniment care împlineşte 10 ani, informează organizatorii.

Conferinţa internaţională „Teatrul în comunicarea socială”, între 22 – 26 martie, la Bucureşti

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" Bucureşti organizează, în perioada 22 - 26 martie, la Sala Atelier din Capitală, conferinţa internaţională cu tema "Teatrul în comunicarea socială", potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

The New York Times denunţă virajul la dreapta al lui Nicolas Sarkozy

The New York Times condamnă în ediţia de joi eforturile lui Nicolas Sarkozy de a obţine voturi de la electoratul de extremă dreapta, catalogând campania în vederea obţinerii unui al doilea mandat ca "disperată şi urâtă", la o zi după un editorial critic al Wall Street Journal.

Isăilă: Avem doar zece jucători de câmp valizi, dar mergem la victorie în meciul cu Dinamo

Antrenorul echipei Sportul Studenţesc, Daniel Isăilă, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că are doar zece jucători de câmp valizi pentru partida cu Dinamo, contând pentru etapa a XXI-a a Ligii I, însă a precizat că fotbaliştii săi vor evolua la victorie.

Vrei să-ţi petreci vacanţa în străinătate? Care sunt cele mai avantajoase destinaţii – ANALIZĂ

Agenţiile prezente la Târgul de Turism al României au o ofertă diversă, mai ales pentru vacanţele în străinătate, unde un pachet de şapte nopţi de cazare costă 150 de euro în Grecia şi poate ajunge la 5.600 de euro pentru cei care preferă celebrul hotel Burj al Arab din Dubai.

Ponta: Vanghelie nu pleacă din PSD. Va fi candidatul USL pentru Primăria Sectorului 5

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, la Craiova, că Marian Vanghelie nu pleacă din PSD, ci va fi candidatul USL la alegerile pentru Primăria sectorului 5. El a precizat că USL a cofirmat până în prezent doar trei candidaturi de primari în Bucureşti: Marian Vanghelie la Sectorul 5, Andrei Chiliman la Sectorul 1 şi Sorin Oprescu la Primăria Capitalei.

Ştefan Florescu a demisionat din funcţia de director al Direcţiei Administrarea Pieţelor Sector 4

Ştefan Florescu a demisionat din funcţia de director al Direcţiei Administrarea Pieţelor Sector 4, după ce primarul Cristian Popescu-Piedone i-a solicitat acest lucru pentru a nu implica instituţiile de interes public din cadrul autorităţii locale în campania electorală.

Elena Băsescu în PE: Nu putem tolera etichete xenofobe pentru că ne-am născut în Estul Europei!

Elena Băsescu a susţinut, în plenul Parlamentului European, că este degradant şi reprezintă o dovadă de laşitate faptul că Guvernul olandez nu s-a delimitat de poziţia PVV, ea arătând că cetăţenii din Estul Europei nu pot tolera etichete jignitoare şi xenofobe pentru că s-au născut aici.

Voinescu: PDL va continua săptămâna viitoare în Parlament dezbaterea modificării Constituţiei

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că PDL va continua săptămâna viitoare, în Parlament, dezbaterea proiectului de modificare a Constituţiei.

Vladimir Putin decretează patru zile libere pentru ca ruşii să se ocupe de „grădinărit”

Premierul rus Vladimir Putin a decretat joi patru zile libere, inclusiv 7 mai, ziua învestiturii sale la Kremlin, oficial pentru ca ruşii să se ocupe de "grădinărit", au anunţat agenţiile ruse.

Faur: Mi-am dat demisia pentru că firma din Sighet nu a acceptat suplimentarea personalului

Fostul director executiv al SC Berg Sistem Gaz, Valer Faur, a declarat, joi, la Tribunalul Bucureşti, că în 2005, când au început lucrările la reţeaua de gaze, a pus mai multe condiţii şi că ulterior şi-a dat demisia pentru că cei din conducerea societăţii nu au acceptat suplimentarea personalului.

Antonescu: Ungureanu este ridicol pretinzând că mai e un fel de membru al PNL

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, joi, că premierul Ungureanu este ridicol când pretinde că mai este un fel de membru al PNL, el arătând că, din punct de vedere juridic şi politic, odată revenit la "civilie" şi nedepunând o cerere de reluare a calităţii de membru, nu mai are legătură cu PNL.

Lindsey Vonn a câştigat Cupa Mondială la super-G pentru al patrulea an consecutiv

Sportiva americană Lindsey Vonn a câştigat Cupa Mondială la super-G pentru al patrulea an consecutiv, joi, după cursa de la Schladming, în care s-a clasat pe locul şase.

Fitch a modificat perspectiva ratingului AAA al Marii Britanii la negativă

Fitch a modificat perspectiva ratingului triplu-A al Marii Britanii de la stabilă la negativă, avertizând că guvernul de la Londra şi-ar putea pierde nota maximă de credit din cauza capacităţii reduse de a rezista unor eventuale şocuri.

Iranul trimite 40 de tone de „ajutoare medicale” Siriei

Iranul, unul dintre puţinii aliaţi din regiune ai regimului preşedintelui Bashar al-Assad, a trimis 40 de tone de "ajutoare medicale" Siriei, care au fost predate Semilunii Roşii la Damasc, a anunţat agenţia oficială Irna.

Parlamentul European a adoptat rezoluţia de condamare a site-ului PVV

Rezoluţia de condamnare a site-ului partidului PVV din Olanda a fost adoptată joi, în sesiunea plenară a Parlamentului European, fiind votată de o largă majoritate de eurodeputaţi.

75 de persoane trimise în judecată după tragedia de la meciul Al Masry – Al Ahly

Procurorul general al Egiptului a anunţat, joi, că a decis trimiterea în judecată a 75 de persoane, între care şi nouă poliţişti şi trei responsabili ai clubului Al Masry, ca urmare a incidentelor de la un meci din 1 februarie, soldate cu 74 de morţi.

Cristi Borcea se simte bine, a început să facă exerciţii uşoare pe bicicletă

Starea lui Cristian Borcea este bună, de joi face exerciţii uşoare pe bicicletă, primeşte vizite scurte, iar alimentaţia lui va fi prioritar bogată în legume, fructe şi brânzeturi, a spus medicul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca.

Carla Bruni-Sarkozy protestează faţă de publicarea unei fotografii cu fiica sa

Carla Bruni-Sarkozy, soţia preşedintelui francez, a cerut miercuri presei să "respecte dreptul la viaţă privată" al copiilor săi, în urma publicării unei fotografii în care apare alături de fiica sa Giulia, în vârstă de mai puţin de cinci luni, în ediţia de joi a revistei Paris Match.

Cum încearcă Google să-şi sporească veniturile anul viitor. Planul care a stârnit furia clienţilor săi

Google şi-ar putea rotunji veniturile, în viitor, prin înlocuirea tonurilor obişnuite de apel cu reclame plătite.

E-mail-uri secrete ale cuplului al-Assad, publicate în presa britanică. Viaţa luxoasă a preşedintelui sirian şi sfaturile primite de acesta

Cotidianul britanic The Guardian a publicat în ediţia de miercuri e-mail-uri prezentate ca fiind scrise sau primite de Bashar al-Assad şi ajunse ulterior la opozanţi, menite să arate că preşedintele sirian a primit "consiliere de la Iran" în privinţa reprimării mişcării de contestare.

Procurorii cer arestarea preventivă a lui Bebe Carabină

Procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 3 l-au reţinut pe Bebe Carabină şi cer, joi, instanţei arestarea lui preventivă, după ce în urmă cu o zi a tras mai multe focuri cu un pistol cu bile şi a rănit un poliţist, în timp ce era urmărit de un echipaj de poliţie.

George Copos tremură cel mai tare în „Dosarul Transferurilor”. Care este motivul pentru care patronul Rapidului aşteaptă îngrozit decizia judecătorilor

Patronul Rapidului mai este judecat în alte două cazuri şi, conform jurisprudenţei, dacă este găsit vinovat, nu poate primi decât într-un singur caz condamnare cu suspendare.

Statul grec va înceta să mai achite 40.000 de pensii primite pe nedrept

Grecia a identificat 40.000 de pensii primite pe nedrept pe care va înceta să le mai achite, a anunţat miercuri ministrul Muncii, în momentul în care Guvernul se străduieşte să limiteze cheltuielile care au condus ţara în pragul falimentului.

Udrea: Ungureanu poate fi factorul de echilibru de care e nevoie în contextul relansării economice

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, susţine că premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi-a început foarte bine mandatul şi poate fi acel factor de echilibru de care România are atât de mare nevoie în contextul relansării economice, dar şi al alegerilor din această toamnă.

Un oficial american confirmă o tentativă de atac în momentul sosirii lui Leon Panetta în Afganistan

Un oficial militar american a confirmat joi că o tentativă de atac împotriva soldaţilor americani veniţi să-l întâmpine pe secretarul Apărării, Leon Panetta, a avut loc miercuri la o bază militară britanică din sudul Afganistanului.

Exploziile de la Sighet: Fostul administrator al firmei Berg Sistem Gaz a fost arestat preventiv

Gheorghe Răsvan Enache, fost administrator al firmei Berg Sistem Gaz, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, în dosarul privind exploziile de la Sighetu Marmaţiei, fiind acuzat că a instigat la întocmirea şi la semnarea în fals a unor acte privind lucrările la reţeaua de gaze.

Manifestaţie împotriva SUA în Afganistan, după uciderea a 16 civili

O mie de persoane manifestau joi în sudul Afganistanului pentru a protesta faţă de masacrarea a 16 civili, între care nouă copii, duminică, de către un soldat american, a anunţat poliţia.

Razie de amploare la Ploieşti, fiind vizată o reţea de hoţi din maşini şi sedii de firme – VIDEO

Peste 200 de poliţişti participă, joi, la o acţiune de amploare la Ploieşti, în cadrul căreia au loc 24 de percheziţii imobiliare, fiind vizaţi membrii unei grupări specailizate în furturi din societăţi comerciale şi maşini.

Obama i-a oferit lui Cameron un grătar şi a primit de la el o masă de ping-pong

Barack Obama şi David Cameron au făcut schimb de cadouri miercuri în cadrul vizitei premierului britanic la Washington, preşedintele american oferindu-i oaspetelui său un grătar personalizat, iar invitatul său dăruindu-i o masă de ping-pong.

Mii de persoane au protestat la Varşovia faţă de creşterea vârstei de pensionare

Câteva mii de persoane au protestat miercuri seară la Varşovia, la apelul opoziţiei conservatoare şi al sindicatului Solidaritatea, faţă de un proiect guvernamental care intenţionează să ridice vârsta de pensionare la 67 de ani.

Olanda îşi închide ambasada la Damasc

Guvernul olandez a închis ambasada Olandei la Damasc "din cauza degradării condiţiilor de securitate de la faţa locului şi pentru a transmite un semnal politic Siriei", a anunţat miercuri ministerul Afacerilor Externe.