Stelian Turlea

O carte pe zi: „Despre iubire şi (alte) ispite” de Dragoş Ghiţulete

„Femei sau bărbaţi, şoferi adunaţi în benzinării sau bone blazate, rebeli sau conformişti, duplicitari sau alcoolici – cu toţii împart soarta perifericului căruia viaţa n-a ştiut să-i surâdă altfel decât cu gura ştirbă.” (Radu Paraschivescu).

O carte pe zi: ”Întâmplări dintre amurg şi noapte” de Sorana Gurian

În cadrul politicii sale de recuperare a valorilor, Insititutul Cultural Română a publicat recent doi reprezentanţi ai exilului literar românesc din Franţa: este vorba de piesa de teatru Brambura sau Spiritul pedepsit de Theodor Cazaban, pe care am prezentat-o ieri în această rubrică, şi de volumul de proză scurtă Întâmplări dintre amurg şi noapte de […]

O carte pe zi: „Brambura sau Spiritul pedepsit” de Theodor Cazaban

Piesa din volumul de faţă, o comedie în trei acte, apare pentru prima oară, tipărită după un manuscris păstrat la Biblioteca din Freiburg am Breisgau (Germania). Datează din 1964.   În cadrul politicii sale de recuperare a valorilor, Institutul Cultural Român a publicat recent doi reprezentanţi ai exilului literar românesc din Franţa: este vorba de […]

O carte pe zi:„Sunt dinamită! Viaţa lui Nietzsche” de Sue Prideaux

„Cândva numelui meu i se va asocia amintirea a ceva monstruos – a unei crize cum nu a mai existat pe pământ, a celei mai profunde coliziuni de conştiinţe, a unei hotărâri invocate împotriva a tot ceea ce s-a crezut, s-a promovat, s-a sacralizat până acum. Eu nu sunt un om, eu sunt dinamită.”

O carte pe zi: „Patria” de Fernando Aramburu

Un remarcabil roman despre terorismul din Ţara Bascilor, care a distrus familii întregi.

O carte pe zi: „Al doilea Trianon” de Petre Ţurlea

„O carte de istorie, care aduce şi o atenţionare lumii româneşti de astăzi pentru păstrarea a ceea ce s-a dobândit de două ori într-un secol - Transilvania.”

O carte pe zi: „Varia” vol. II, de N. Steinhardt

Volumul reuneşte texte publicate în reviste, dar şi în volume postume, convorbiri, tablete radiofonice şi texte inedite găsite între manuscrisele din chilia lui Steinhardt de la Mănăstirea «Sfânta Ana» din Rohia.

O carte pe zi: „Cioran. Ultimul om liber” de Andrei Crăciun

„Ce-i rămânea la un bilanţ onest? Prea puţin? Totul? Trăise calndestin, la marginea ascuţită a lumii, ascuns, terifiat de ideea că va fi nevoit să se amestece în acea pastă fără chip care erau toate mulţimile.” Gândurile sunt ale lui Cioran.

O carte pe zi: „Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate şi anonimat” de Aurora Liiceanu

„O lume fără legende ar fi o lume anostă. Anonimatul naşte legende.” Două exemple: Greta Garbo şi Jack Spintecătorul     Greta Garbo a trăit 85 de ani. S-a retras în plină glorie, la 36 de ani, după ce făcuse 28 de filme. Şi-a dorit să rămână anonimă până la sfârşitul vieţii, adică aproape o […]

O carte pe zi: „Cântecul lebedelor”, de Kelleigh Greenberg-Jephcott

În toamna anului 1975, după două decenii de prietenie intimă, Truman Capote detonează o bombă literară care zguduie cercul elitist în care se infiltrase cu atâtea eforturi. Atunci a început căderea lui.

O carte pe zi: „În plin văzduh”, de Antonio G. Iturbe

„Scrisorile transportate de ei trebuie să ajungă indiferent cât de înalţi sunt munţii sau cât de mare este distanţa ce se întinde la mii de metri sub aparatele de zbor.”

O carte pe zi: ”Eliberare” de Imogen Kealey

O carte despre Şoarecele Alb, o eroină legendară a Rezistenţei franceze, curajoasă, întreprinzătoare şi inteligentă.   Imogen Kealey este un pseudonim adoptat de scenaristul american Darby Lealey şi romanciera britanică Imogen Robertson. Amândoi au vrut să scrie această carte inspirată din fapte reale.   Nancy (Grace August) Wake, cunoscută şi ca Nancy Fiocca, după numele […]

O carte pe zi: „Barul Rooster” de John Grisham

„Un thriller antrenant, cu numeroase răsturnări de situaţie” (New York Times)

O carte pe zi: ”Frica şi libertatea” de Keith Lowede

„Cartea aceasta a reprezentat o încercare de a marca modul în care al Doilea Război Mondial şi consecinţele lui materiale şi psihologice ne-au transformat vieţile.” Surprinzător, încă se mai poate scrie admirabil despre al Doilea Război Mondial. Cartea de faţă a apărut în urmă cu trei ani, iar autorul ei, Keith Lowe, născut în 1970, […]

O carte pe zi: „Déjà vu. 25 de ani de VUNK”, de Cornel Ilie

„Este o carte despre VUNK şii povestea oricărui om care ar face orice să trăiască din pasiunea vieţii lui.”

O carte pe zi: „Pagini despre satul românesc” de Alex. Ştefănescu

O excelentă carte despre satul românesc în literatură, care adună laolaltă textele emisiunilor difuzat în 2019 de Trintas TV.

O carte pe zi: „Sodoma” de Frédéric Martel

„Din punctul meu de vedere, nimeni nu poate înţelege Vaticanul şi Biserica Catolică fără cheia lecturii homosexuale.”

O carte pe zi: „Strigăt în întuneric” de Emma Healey

„Panorama unei familii, luminată de dragoste, cu accentul pe legătura dintre mamă şi fiică.” Booklist

O carte pe zi: „Intuiţionista” de Colin Whitehead

Un debut surprinzător despre lifturi, corupţie, segregaţie rasială şi căutări.

O carte pe zi: „Vânătoare bună. Povestea unui maestru al spionajului american”- J. Devine şi V. Loeb

Extrem de puţini dintre eventualii cititori ai acestui text vor fi auzit de Jack Devine, încât este absolut necesar să-i creionăm o minimă biografie, folosindu-ne de amplele informaţii existente la sfârşitul bogatului volum pe care îl semnalăm astăzi.

O carte pe zi: „Skorzeny: Dansând cu diavolul” de Hugo N. Gerstl

Cartea este „relatarea unui bărbat care a fost martor la evenimente istorice recente şi care a avut timp să reflecteze la evenimente şi oameni, şi la circumstanţe şi planuri.”

O carte pe zi: „Ape moarte” de Ann Cleeves

„Cleeves dă viaţă insulelor Shetland – simţi înţepătura sărată a brizei când citeşti romanele din serie. Ape moarte e o nouă poveste excelentă.” - Crimesquad

O carte pe zi: „Dincolo de frontiere” de Andreï Makine

„Trei voci: Lynden, Osmonde şi Makine. Adică un cavaler al Apocalipsei, un scriitor bântuit de viziuni felliniene şi un narator mai rezonabil. Pe cine trebuie să asculţi? Acest joc ne conduce la singura întrebare care merită pusă: se poate spune totul prin literatură?” (Le Figaro littéraire).

O carte pe zi: „Bucureştiul, sub dictatura Coronavirus” de Cora Muntean

„Am făcut un bilanţ al acestei perioade, în care am umblat zilnic să descopăr Bucureştiul urgisitului an 2020. Şi mi-a fost de folos. Am învăţat despre spaime, despre bucurii mici, despre nădejde şi deznădejde. Despre oameni şi transformările lor.”

O carte pe zi: „Să nu greşeşti” de Lee Child

„Jack Reacher este un erou in genul lui Dirty Harry, un barbat care traieste dupa propriile lui reguli morale.” (Sunday Telegraph). O dovedeşte şi în acest roman.

O carte pe zi: „Călătoria Cilkăi” de Heather Morris

O femeie foarte tânără care a supravieţuit într-un lagăr al morţii nazist, supunându-se avansurilor sexuale ale ofiţerilor şi care, după eliberare, a fost trimisă în alt lagăr, sovietic, lângă Cercul Polar, pentru că a colaborat cu duşmanul.

O carte pe zi: Pandemicon. Povestiri pentru sfârşitul lumii

„În istorisile acestea veţi întâlni nelinişte, încrâncenare, situaţii insolite, finaluri neaşteptate şi, oricât ar părea de ciudat, chiar şi umor. Sau viziuni de domeniul fantasticului. Sau dezvăluiri cutremurătoare.”

O carte pe zi: „O ureche de om pe o spinare de şoarece”, de O. Nimigean

„Hypomnéma” este un cuvânt din greaca veche însemnând o amintire notată, o notă, un comentariu. Mai recent, filosoful francez Michel Foucault a susţinut că hypomnémata e un material alcătuit din lucruri citite, scrise, auzite, alcătuind un tezaur pentru recitire şi meditaţie. Prin urmare un fel de „note” sau „suporturi de memorie”. Exact aceasta este noua […]

O carte pe zi: „De la Golania la #Rezist. Jurnal civic 2017-2019” de Ruxandra Cesereanu

„După ce am văzut cu ochii mei manifestaţia-maraton din Piaţa Universităţii şi am auzit discursurile din balconul Universităţii, reacţiile mulţimii, cântecele, spiritul parodic, umorul, rugăciunile comunionale, ceva s-a trezit definitiv în mine.” Ruxandra Cesereanu este poetă, prozatoare, eseistă. profesor la Catedra de literatură comparată a Facultăţii de Litere din Cluj, face parte din stafful Phantasma, […]

O carte pe zi: „Cuvinte care schimbă minţi. Cum să influenţezi comportamentul celorlalţi (…)”

„Cuvinte care schimbă minţi. Cum să influenţezi comportamentul celorlalţi cu ajutorul limbajului” de Shelle Rose Charvet. Cartea uneia dintre cei mai mari experţi în resurse umane la nivel mondial, care vorbeşte despre secretele comunicării. Cartea pe care o semnalăm astăzi a apărut prima oară în româneşte în 2006, la Editura Amaltea şi, ca oriunde a […]

O carte pe zi: „Jurnalul Reniei”, de Renia Spiegel

„Redescoperit recent, după şaptezeci de ani – scriu editorii -,  Jurnalul Reniei este deja considerat o lucrare clasică a literaturii Holocaustului.” Cum bine spune în cuvântul-înainte prefaţatoarea cărţii, în primele patru decenii de după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, numeroşi supravieţuitori ai Holocaustului şi-au publicat memoriile. S-a adunat un material impresionant. Există, mai spune […]

O carte pe zi: „Ultimul oaspete”, de Megan Miranda

Megan Miranda ne oferă un roman de suspans scris cu talent. Scriu editorii: „Littleport, Maine, două oraşe într-unul singur: o destinaţie de vacanţă pentru cei înstăriţi, ale căror case se înşiruie precum mărgelele pe plajă, şi o mică aşezare portuară fără pretenţii pentru localnicii de rând, care îşi câştigă existenţa din turism. În mod obişnuit, […]

O carte pe zi: „Moştenitorii pământului”, de Ildefonso Falcones

Un alt roman istoric dens al celui care a scris bestsellerul istoric „Catedrala mării”.

O carte pe zi: „Cerere de prietenie”, de Laura Marshall

„Adevăruri importante despre presiunea anturajului şi fenomenul de bulliying” (Kirkus Reviews) Laura Marshall este o scriitoare născută în Anglia, a studiat la University of Sussex, iar după douăzeci de ani de muncă s-a gândit să scrie un roman, cel de faţă, publicat în 2017, bine primit şi tradus de îndată în multe alte ţări. Cartea […]

O carte pe zi: „Alias Grace” de Margaret Atwood

„O carte extraordinară, scrisă cu o inteligenţă, o pătrundere subtilă şi un uluitor har al povestirii, care mă face să nu am niciun dubiu că Atwood este cea mai remarcabilă romancieră de limba engleză de azi” – Sidney Morning Herald.

O carte pe zi: „Spre ţărmul ocrotit” de Wallace Stegner

„Spre ţărmul ocrotit” de Wallace Stegner, un roman despre o prietenie care a ţinut o viaţă.

O carte pe zi: „Balul nebunelor” de Victoria Mas

„Un roman scris într-un stil extrem de sobru, în care se întâlnesc spiritismul, sadismul şi sexualitatea” - „Balul nebunelor” de Victoria Mas.

O carte pe zi: „Chestionar scriptorian”, coordonator – Lucian Vasiliu

Volumul stă sub semnul unui citat (tipărit pe coperta a patra) din „Direcţia nouă în poezia şi proza română” de Titu Maiorescu.

O carte pe zi: „Rebeliune la Chittagong şi alte povestiri”, de Ovidiu Pecican

Treizeci şi una de proze, extrem de diferite ca întindere, unele de puţin peste o pagină, majoritatea de două, trei pagini, rareori mai mult. Pe teme dintre cele mai diverse.

O carte pe zi: „Hipodrom” de Nora Iuga

„Ştiu că de multe ori scandalizez că nu gândesc ca toţi oamenii, dar de un lucru sunt sigură. Nu poţi să devii celebru dacă gândeşti ca toţi oamenii.” Una dintre ideile majore ale acestui roman în mare autobiografic.