Valentin Vidu - Mediafax

Valérie Trierweiler face presiuni asupra lui François Hollande, aflat într-o vizită în Mexic

Valérie Trierweiler, fosta parteneră a preşedintelui francez, a intervenit pentru a ajuta o femeie să-şi recupereze copiii răpiţi de către tatăl lor, în Mexic, în timp ce François Hollande se află într-o vizită în această ţară din America Latină.

SUA ar putea trimite trupe în Europa de Est

Comandantul NATO în Europa, care a fost însărcinat să prezinte contramăsuri faţă de ameninţările militare ruse la adresa Ucrainei, a declarat miercuri că acestea pot include desfăşurarea de trupe americane în state est-europene membre ale Alianţei care se simt ameninţate.

Un tribunal din Italia recunoaşte, în premieră, o căsătorie între persoane de acelaşi sex

Un tribunal italian a validat miercuri o căsătorie între persoane de acelaşi sex încheiată în străinătate, o premieră în Italia, unde uniunile homosexuale nu sunt recunoscute în mod oficial.

Atentat cu maşină-capcană la Atena, în faţa sediului Băncii Greciei

O maşină-capcană a provocat o explozie puternică în faţa sediului Băncii Greciei, în centrul Atenei, fără să cauzeze victime, joi dimineaţa, ziua lansării primei emisiuni de obligaţiuni în contul datoriei Greciei de la începutul crizei, a anunţat o sursă din cadrul poliţiei.

Miniştrii de Finanţe din cadrul G7 se reunesc la Washington pe tema impactului crizei din Ucraina

Miniştrii de Finanţe din cadrul G7 se reunesc joi, la Washington, pentru a discuta despre criza din Ucraina şi impactul economic al acesteia, au anunţat miercuri surse diplomatice.

Cecilia Malmström nu este la curent cu negocieri secrete româno-suedeze pe tema romilor – presă

Comisarul european pentru Afaceri Interne Cecilia Malmström afirmă că "nu ştie nimic" despre negocieri secrete purtate de mai multe luni între Guvernul suedez şi România, într-o încercare de a ajuta imigranţi romi din Suedia, relatează site-ul Euractiv.

Merkel a criticat Rusia pentru că nu dă semne de detensionare în criza cu Ucraina

Cancelarul german Angela Merkel a criticat miercuri Rusia, afirmând că nu observă niciun semn de detensionare din partea Moscovei în criza ucraineană, după ce Vladimir Putin s-a angajat să retragă trupele ruse comasate la frontiera cu Ucraina.

Londra extinde din iulie restricţiile impuse imigranţilor UE la ajutoarele pentru copii

Reglementările care limitează acordarea de ajutoare sociale imigranţilor din state UE aflaţi în căutarea unui loc de muncă în Marea Britanie vor fi extinse, începând din iulie, asupra alocaţiilor pentru copii, a anunţat Guvernul britanic, relatează BBC News online.

Ministrul britanic al Culturii a demisionat după un scandal privind încasarea unor indemnizaţii

Ministrul britanic al Culturii Maria Miller, însărcinată cu delicatul dosar al reglementării activităţii presei, a demisionat miercuri din Guvern în urma unei polemici cu privire la indemnizaţii încasate ca parlamentar, a anunţat Downing Street.

Kovalev cere CoE „oprirea expansiunii ruse” în Ucraina, invocând conferinţele de la Munchen şi Ialta

Fostul disident sovietic Serghei Kovalev îndemană lumea la "oprirea expansiunii ruse" în Ucraina şi "să-şi amintească de Munchen", acordul încheiat în 1938 cu Hitler, într-o declaraţie adresată lumii occidentale, dar mai ales parlamentarilor din cadrul Consiliul Europei (CoE).

Numărul tinerilor unguri care vor să migreze a crescut cu 50% din 2000

Numărul tinerilor unguri care plănuiesc să muncească în străinătate sau să migreze a crescut cu 50% din 2000, iar Germania şi Marea Britanie sunt destinaţiile favorite, potrivit unei cercetări publicate marţi de către de Biroul Central de Statistică al Institutului de demografie.

Nava de război USS Donald Cook soseşte în Marea Neagră joi

Nava de război USS Donald Cook este programată să intre în Marea Neagră joi, în cadrul eforturilor militare americane de susţinere a aliaţilor est-europeni îngrijoraţi de masarea unor trupe ruse la frontiera cu Ucraina, relatează CNN.

Mătuşa vitregă kenyană a lui Barack Obama, care risca să fie expulzată din SUA, a decedat

O mătuşă de origine kenyană a preşedintelui american Barack Obama, care a cerut azil în Statele Unite şi care risca să fie expulzată, a decedat la vârsta de 61 de ani, a anunţat marţi avocata acesteia.

SUA revizuiesc componenţa arsenalului nuclear pentru a se conforma Tratatului START

Statele Unite vor converti 30 de bombardiere nucleare şi vor reduce numărul de silozuri şi tuburi de lansare de rachete de la bordul submarinelor, cu scopul de a se conforma Tratatului START de dezarmare nucleară, a anunţat marţi Pentagonul.

Japonia a ucis 251 de balene în ultima campanie în Antarctica, înaintea interdicţiei impuse de CIJ

Japonia a anunţat că a ucis 251 de balene în cursul campaniei sale anuale de "pescuit ştiinţific" în Antarctica, ultima în urma interdicţiei impuse recent de către Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga.

Dispariţia zborului MH370: Noi semnale acustice detectate în Oceanul Indian, în timpul căutării avionului Malaysia Airlines – VIDEO

O navă australiană care participă la căutarea în Oceanul Indian a epavei zborului MH370 a detectat două noi semnale "compatibile" cu cele emise de cutii negre de avion, a anunţat miercuri conducătorul operaţiunilor.

Preotul iezuit olandez Frans van der Lugt a fost asasinat în oraşul sirian Homs – VIDEO

Iezuitul olandez Frans van der Lugt, salutat ca "un om al păcii" de către Vatican, a fost asasinat luni în faţa casei sale, în partea veche a oraşului Homs, unde a rămas în pofida foametei şi bombardamentelor armatei siriene.

Turcinov: Separatiştii vor fi trataţi ca „terorişti şi criminali”. Ucraina decide pedepse mai dure pentru încălcarea integrităţii teritoriale

Separatiştii proruşi vor fi trataţi ca "terorişti şi criminali", a declarat marţi preşedintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov. Forţele de ordine au arestat aproximativ 70 de separatişti proruşi care atacau sediul administraţiei locale de la Harkov, în estul Ucrainei, a anunţat marţi filiala locală a Ministerului de Interne.

Secretar general NATO: O intervenţie a Rusiei în Ucraina ar fi o „eroare ISTORICĂ”

Secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen a îndemnat marţi Rusia să nu contribuie la o escaladare a tensiunii în estul Ucrainei şi a avertizat asupra unor "consecinţe grave" în cazul unei intervenţii, care ar constitui o "eroare istorică".

Justiţia europeană impune o revizuire a legii privind datele personale

Justiţia europeană a impus marţi o revizuire a legislaţiei europene cu privire la conservarea datelor persoanle utilizate în lupta împotriva crimei organizate şi terorismului, considerată necesară dar disproporţionată şi prea intruzivă..

Ministrul suedez pentru Afaceri Europene, „furios” pe România pe tema romilor

Ministrul suedez pentru Afaceri Europene Birgitta Ohlsson şi-a exprimat marţi "furia" faţă de România, care i-a refuzat propunerea de ajutor extern pentru cheltuirea fondurilor europene destinate integrării romilor.

Rusia şi SUA au finalizat un program de transformare a unor focoase nucleare în energie electrică

Statele Unite au finalizat plăţile efectuate în baza unui acord istoric privind importul de uraniu puternic îmbogăţit rusesc pentru producerea de energie electrică, a anunţat luni compania de stat Techsnabexport, producător şi comerciant de uraniu, relatează RIA Novosti în pagina electronică.

Dispariţia zborului MH370: Un robot submarin va fi mobilizat în curând în căutarea epavei aeronavei Boeing 777

Un robot submarin de tip Bluefin-21 urmează să fie coborât, probabil în câteva zile, pe fundul Oceanul Indian, în zona în care au fost detectate semnale acustice care ar putea să provină de la avionul care efectua zborul MH370, au anunţat marţi autorităţile australiene.

Român mort într-un accident rutier în vestul Franţei

Un cetăţean român a murit şi alţi doi au fost răniţi într-un accident care a avut loc în noaptea de duminică spre luni la Nort-sur-Erdre, în departamentul Loire-Atlantique, în vestul Franţei.

Barroso: România şi Bulgaria s-ar fi aflat sub presiunea Rusiei, dacă n-ar fi aderat la UE

Aderarea Bulgariei şi României la UE în 2007 a fost o decizie bună, a declarat Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene (CE), într-un interviu pentru Berliner Zeitung, apreciind că alternativa ar fi ca cele două state să se afle într-o zonă "no man's land" sau sub presiunea Rusiei.

Violenţele din Ucraina – Iaţeniuk acuză Rusia că vrea „să dezmembreze Ucraina”. Există un plan care urmăreşte ca o armată străină să treacă frontiera

Premierul interimar ucrainean Arseni Iaţeniuk a acuzat Rusia, luni, că aplică, prin incidentele din estul ţării, "un plan pentru dezmembrarea Ucrainei".

Cazul „agresiunii cu acid” comise la Paris în ianuarie, judecat luni

Cazul unui bărbat francez acuzat că a comis în ianuarie un atac "cu acid" împotriva unor romi români în apropiere de Place de la République, la Paris, este judecat luni de un tribunal corecţional din capitala franceză.

Partidul lui Putin, înfrânt în alegerile municipale anticipate de la Novosibirsk

Partidul Comunist rus, susţinut de opoziţie, a obţinut o victorie în alegerile pentru Primăria Novosibirsk, al treilea cel mai important oraş din Rusia, învingând partidul aflat la putere al lui Vladimir Putin, potrivit rezultatelor publicate luni.

Actorul american Mickey Rooney a decedat la vârsta de 93 de ani

Actorul american Mickey Rooney, care a avut una dintre cele mai lungi cariere din istoria Hollywoodului, a decedat duminică la vârsta de 93 de ani, potrivit presei americane.

Dispariţia zborului MH370: Australia anunţă că a detectat noi semnale „compatibile” celor emise de cutii negre de avion – VIDEO

O navă aparţinând Marinei australiene care participă la căutarea zborului MH370 în Oceanul Indian a detectat noi semnale "compatibile" cu cele emise de cutiile negre ale unui avion, a anunţat luni însărcinatul cu operaţiuni.

Preşedintele ceh Milos Zeman îndeamnă la o acţiune NATO în cazul în care Rusia ar invada Ucraina

Preşedintele ceh Milos Zeman a declarat că NATO ar trebui să mobilizeze trupe în Ucraina, dacă Rusia invadează estul ţării.

VIOLENŢE în Ucraina: Manifestanţi proruşi au preluat clădiri oficiale din mai multe oraşe. La Doneţk, oamenii au cerut referendum – FOTO, VIDEO

Manifestanţi proruşi au atacat duminică clădiri oficiale în estul rusofon al Ucrainei, pătrunzând în sediul administraţiei provinciale din oraşul Doneţk, au constatat corespondenţi de presă. În această regiune, aflată la frontiera cu Rusia, au loc în fiecare duminică, de la îndepărtarea regimului prorus de la Kiev, la sfârşitul lui februarie, manifestaţii pentru alipirea la Rusia. Manifestanţi proruşi au preluat, duminică seara, controlul asupra unei clădiri guvernamentale la Harkov.

BIOGRAFIE: Viktor Orban, un fost disident anticomunist care a acaparat scena politică a Ungariei

Viktor Orban, considerat de unii un autocrat iar de alţii un erou, reales duminică în fruntea Ungariei potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, şi-a condus ţara cu o mână de fier începând din 2010 şi a polarizat-o în jurul persoanei sale.

ALEGERI ÎN UNGARIA: Orban obţine o victorie detaşată – exit-polluri

Partidul conservator al populistului Viktor Orban, acuzat de derive antidemocratice, se clasează pe primul loc în alegerile legislative, duminică, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, relatează AFP.

Cuba denunţă o nouă reţea de socializare „suvbersivă”, Piramideo, finanţată de către SUA

Compania cubaneză de Telecomunicaţii (Etecsa) a acuzat duminică Statele Unite că au lansat alt program "subversiv", numit "Piramideo", care utilizează, la fel ca un program precedent, "Zunzoneo", reţele de socializare pentru a încuraja criticile la adresa regimului comunist.

ALEGERI în Ungaria: Cetăţenii votează într-un scrutin în care Viktor Orban se îndreaptă către un nou mandat

Ungurii votau duminică pentru un nou Parlament, într-un scrutin în care toate sondajele prezintă ca învingător partidul conservator al populistului Viktor Orban, acuzat de derive democratice în ultimii patru ani de putere.

Japonia a ordonat interceptarea oricărei rachete nord-coreene care ar viza teritoriul nipon

Japonia a ordonat forţelor sale armate să intercepteze orice rachetă nord-coreeană care i-ar viza teritoriul, în urma tirurilor de rachete balistice efectuate la sfârşitul lui martie, potrivit presei nipone.

Cei trei candidaţi favoriţi în alegerile prezidenţiale din Afganistan evocă „fraude” şi „nereguli”

Cei trei candidaţi favoriţi în alegerile prezidenţiale din Afganistan au relativizat duminică succesul scrutinului organizat cu o zi înainte, evocând "probleme", "nereguli" şi chiar "fraude grave", dar au salutat mobilizarea alegătorilor, în pofida ameninţărilor talibanilor.

Chuck Hagel a îndemnat China să-şi respecte vecinii, invocând precedentul rus din Ucraina

Secretarul american al Apărării Chuck Hagel a avertizat duminică China în privinţa oricărei acţiuni unilaterale în vederea rezolvării contencioaselor teritoriale pe care le are cu Japonia şi alte ţări din Asia, invocând precedentul ucrainean.

Netanyahu îi ameninţă pe palestinieni cu represalii „unilaterale”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a ameninţat duminică pe palestinieni cu represalii, după ce aceştia au decis să ceară aderarea la 15 convenţii şi tratate internaţionale.