Vladimir Putin a divorţat de Liudmila în mod oficial
13:14, 02 Apr. 2014
Preşedintele rus Vladimir Putin a divorţat în mod oficial de Liudmila, de care era despărţit de mai mulţi ani, a confirmat miercuri un purtător de cuvânt al Kremlinului, fără să precizeze o dată în acest sens. Menţiunea "căsătorit" a dispărut din biografia lui Vladimir Putin postată online pe site-ul preşedinţiei ruse, a subliniat miercuri agenţia de stat Itar-Tass, informaţia fiind preluată de televiziunea publică.