Steagul Rusiei a fost arborat la toate unităţile militare din Crimeea

Steaguri ruseşti au fost arborate la toate unităţile militare din Peninsula Crimeea miercuri dimineaţa, a anunţat generalul Valeri Gherasimov, şeful Statului major al forţelor ruse.

977 afișări
Imaginea articolului Steagul Rusiei a fost arborat la toate unităţile militare din Crimeea

Steagul Rusiei a fost arborat la toate unităţile militare din Crimeea (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"La 26 martie steagul Federaţiei Ruse a fost arborat la toate cele 193 de unităţi şi instalaţii militare staţionate în Crimeea", a declarat oficialul citat de RIA Novosti.

Ceremonii au fost organizate în cazărmi, la arborarea steagului rusesc, cântându-se imnul rusesc, a precizat el.

Forţele ruse au preluat marţi seara controlul asupra ultimei nave care se mai afla sub pavilion ucrainean în Crimeea, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, Vladislav Seleznev. Apărarea rusă nu a comunicat vreo informaţie despre operaţiuni în Crimeea.

Ruşii au încheiat în trei săptămâni preluarea controlului militar asupra peninsulei.

Forţe ruse şi miliţii proruse i-au încercuit, mai întâi, pe militarii ucraineni în baze, iar după anexarea peninsulei la Rusia au preluat controlul asupra unităţilor militare şi navelor ucrainene, fără confruntări armate.

Militarii ucraineni care au optat să continue să servească Ucraina urmează să fie "repatriaţi" cu trenul, împreună cu bunurile pe care le deţin, după ce au predat armele forţelor ruse, a precizat generalul Gherasiov.

Aproape 1.500 de militari ucraineni s-au înregistrat în acest sens la un punct de înregistrare la Sevastopol, marţi, a anunţat generalul rus.

Igor Teniuh, ministrul ucrainean al Apărării care a demisionat marţi, a declarat în Parlament că, dintre cei aproape 18.000 de militari ucraineni din Crimeea, doar aproximativ 4.300 au ales să vină în Ucraina pentru a continua să servească în cadrul forţelor armate ale ţării.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici