Știri externe

Atenţionare de călătorie: Cod roşu de precipitaţii şi vânt în Muntenegru

Ministerul Afacerilor Externe a emis luni o atenţionare de călătorie pentru Muntenegru, unde începând de marţi va fi în vigoare o avertizare Cod roşu de precipitaţii şi vânt puternic.

Un avion militar rus a escortat o aeronavă de recunoaştere germană, deasupra Mării Baltice

Ministerul rus al Apărării a anunţat, luni, că a trimis un avion de vânătoare pentru interceptarea unei aeronave de recunoaştere a Germaniei, într-un incident produs în spaţiul aerian internaţional, deasupra Mării Baltice.

Nicolae al României s-a recules luni la catafalcul Regelui Constantin al II-lea al elenilor

Principele Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai, s-a recules luni, la Atena, la catafalcul Regelui Constantin al II-lea al elenilor, care a murit săptămâna trecută la vârsta de 82 de ani.

Boris Johnson va scrie o carte despre perioada în care a fost prim-ministru al Regatului Unit

Boris Johnson a semnat un contract pentru a scrie o carte despre perioada tumultoasă în care a fost prim-ministru al Regatului Unit.

Bilanţ ONU: Peste 7.000 de civili au fost ucişi în confruntările militare din Ucraina

Înaltul Comisariat pentru Drepturile Omului al Naţiunilor Unite (UNHCR) a raportat, luni, că cel puţin 7.031 de civili au fost ucişi în confruntările militare din Ucraina de la invazia militară rusă, lansată în februarie 2022.

Turcia vrea o pace durabilă între Rusia şi Ucraina. Erdogan i-a propus din nou lui Putin să joace rol de mediator

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a discutat luni cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, reafirmându-i oferta de a juca rol de mediator în eventuale negocieri cu Ucraina, informează agenţia Reuters.

Rusia produce primele focoase nucleare pentru torpila Poseidon. Putin spune că este arma perfectă şi a fost gândită să distrugă ţărmurile Statelor Unite

Rusia a produs primele focoase nucleare pentru super torpilele autopropulsate Poseidon, care sunt dezvoltate pentru a fi utilizate pe submarinul nuclear Belgorod, anunţă Reuters, care citează agenţia TASS.

Un autocar plin cu români s-a răsturnat pe o autostradă din Italia. Mai multe persoane sunt rănite

Accidentul a avut loc pe autostrada A13, în nordul Italiei. La faţa locului au fost trimise ambulanţe din Veneţia şi Padova. Potrivit publicaţiei Il Gazzettino, autocarul plecase din Roma şi se îndrepta spre România. La bord se aflau 52 de persoane, adulţi şi copii, de naţionalitate română. Numeroase persoane au fost rănite. Una a fost […]

UE va transfera Ucrainei trei miliarde de euro, în cadrul asistenţei macrofinanciare

Uniunea Europeană va transfera Ucrainei o tranşă de trei miliarde de euro, în cadrul liniei de asistenţă macrofinanciară de 18 miliarde de euro, anunţă preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Comisia Europeană doreşte primele achiziţii comune de gaze până în vară

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, a declarat luni că obiectivul Comisiei Europene este ca ţările UE să înceapă să cumpere în comun gaze "cu mult înainte de vară", în încercarea de a ajuta ţările să îşi refacă stocurile şi să evite o criză de aprovizionare iarna viitoare.

Invadarea Ucrainei, ştiută din timp în cercurile înalte ale puterii de la Moscova: oligarhii ruşi au transferat banii copiilor înainte de război

Apar semne clare că invadarea Ucrainei, ordonată de Vladimir Putin pe 24 februarie 2022, era ştiută de cei din cercul lui de putere.

Un fost comandant Wagner a cerut azil în Norvegia. Vrea să spună totul despre Prigojin

Andri Medvedev, un fost comandant al grupului de mercenari rus Wagner, a cerut azil politic în Norvegia şi s-a oferit să depună mărturie împotriva fondatorului său, oligarhul Evgeni Prigojin.

Autorităţile ruse din Crimeea susţin că au doborât zece drone ucrainene

Autorităţile ruse din Crimeea au anunţat, luni, doborârea a zece drone ucrainene lansate asupra oraşului-port Sevastopol, negând informaţiile Kievului privind producerea unor explozii.

Un ministru al Energiei, declaraţie surprinzătoare: Gazul Rusiei va reveni în Europa, naţiunile „iartă şi uită”

Respingerea de către Uniunea Europeană a produselor energetice ruseşti ca urmare a invaziei Moscovei în Ucraina nu va dura la nesfârşit, a declarat ministrul Energiei din Qatar în cadrul unei conferinţe pe teme energetice.

Tenorul Placido Domingo, acuzat de hărţuire: Mi-a cerut să-mi bag mâna în pantalonii lui

Artista, rămasă anonimă, a povestit într-un program TV că tenorul a şi sărutat-o ​​pe gură, în mijlocul unui spectacol pe scenă, împotriva voinţei sale.

Drona kamikaze zboară deasupra poziţiei ucrainene: soldaţii de la Kiev au doborât-o cu arme semi-automate

Când un Lancet, o dronă kamikaze, zboară periculos peste poziţia ucraineană, există o singură modalitate de a te apăra: doborând-o înainte să se prăbuşească peste bază. Exact la fel au procedat soldaţii Brigăzii 28 Mecanizate ucrainene când au văzut un Lancet rusesc deasupra capetelor. Soldaţii de la Kiev au asaltat drona cu orice armă disponibilă, […]

Budapesta se pregăteşte de o candidatură la organizarea Jocurilor Olimpice din 2036

Balázs Fürjes, ministru de stat la cabinetul prim-ministrului, responsabil pentru dezvoltarea Budapestei, consideră că odată cu găzduirea Campionatelor Mondiale de Atletism oraşul este "şi mai capabil" să organizeze Jocurile Olimpice.

Trecutul mafiotului Matteo Messina Denaro, şeful Cosa Nostra, arestat azi: sute de crime şi autorităţi fentate zeci de ani

Şeful Mafiei a fost arestat în timp ce se afla la clinica Maddalena din Palermo „pentru a fi supus unor terapii clinice”.

Ultima persoană salvată din blocul din Dnipro este o femeie surdă care a stat sub moloz 20 de ore

Echipele de intervenţie au reuşit să scoată de sub dărâmături o femeie surdă. Ea a supravieţuit deşi a stat sub resturile clădirii timp de 20 de ore, potrivit Sky News.

Preşedintelele clubului Şahtior Doneţk donează o sumă uriaşă pentru armata ucraineană şi familiile soldaţilor ucişi

Proprietarul şi preşedintele clubului Şahtior Doneţk, Rinat Akhmetov, a donat peste 20 de milioane de lire sterline pentru armata din Ucraina, după transferul lui Mykhaylo Mudryk la Chelsea pentru 87 de milioane de lire sterline.

„Război” şi în frumuseţe. Miss Ucraina a încercat să o împiedice pe Miss Rusia să participe la Miss Univers

Viktoria Apanasenko a declarat pentru canalul de ştiri TSN News că ea şi echipa sa „au depus multă muncă” pentru a o împiedica pe concurenta rusă, Anna Linnikova, să participe la concurs. Cu toate acestea, eforturile lor au fost în zadar deoarece americanii i-au acordat viză lui Linnikova. „Dacă americanii i-au dat o viză, comitetul […]

Procurorii ucraineni, date despre copiii ucişi şi răniţi de către armata rusă

Invazia Rusiei în Ucraina a ucis cel puţin 455 de copii şi a rănit cel puţin 897 de copii începând cu 24 februarie, a anunţat Parchetul General, luni.   Un atac cu rachete ruseşti asupra Zaporizhziei a rănit trei copii astăzi, a raportat Parchetul General.    De asemenea, Biroul Ombudsmanului din Ucraina a declarat că […]

Ministrul Apărării din Germania pleacă din funcţie: „I-am cerut cancelarului să mă demită din funcţie”

Ministrul Apărării din Germania pleacă din funcţie chiar în timp ce Berlinul este supus unor presiuni tot mai mari în legătură cu sprijinul acordat Ucrainei, potrivit Sky News.

Cel mai căutat şef al mafiei din Italia a fost arestat. Poliţiştii îl căutau de 30 de ani

Matteo Messina Denaro, cel mai căutat şef al mafiei din Italia, a fost arestat de poliţişti. Aceştia îl căutau de 30 de ani, potrivit Sky News.

Autorităţile jamaicane au confiscat cocaină în valoare de 80 de milioane de dolari

Cocaină în valoare de 80 de milioane de dolari a fost confiscată în una dintre cele mai mari operaţiuni antidrog din lume. Acţiunea a avut loc în Jamaica.

Apele sudice ale Noii Zeelande se confruntă cu un val de căldură marină

Potrivit oamenilor de ştiinţă, apele din jurul Insulei de Sud a Noii Zeelande sunt cu până la 6 grade Celsius mai calde decât în mod normal, din cauza schimbărilor climatice, a fenomenului meteorologic La Nina şi a unei serii de sisteme de înaltă presiune.

Forumul de la Davos, prezenţă record şi proteste ale activiştilor de mediu

Un număr record de lideri de afaceri şi guvernamentali au venit în staţiunea elveţiană Davos pentru a analiza provocări care variază de la încetinirea economiei globale la colapsul mediului, relatează Reuters.

VIDEO Explozie puternică la o uzină chimică din China: cel puţin doi morţi şi peste zece oameni daţi dispăruţi

Explozie puternică în Panjin, şocul exploziei fiind resimţit în cartierele dimprejurul uzinei. Din fericire, incendiul nu s-a extins în afara uzinei chimice.  Cel puţin doi oameni au murit, iar peste zece sunt daţi dispăruţi.    Autorităţile de mediu monitorizeaza calitatea aerului din regiune după ce un fum gros a acoperit toată zona.    Peste 300 […]

Următoarea mişcare a lui Putin în Ucraina, „decisivă” pentru a îndeplini obiectivele generale – Institutul pentru Studiul Războiului

Kremlinul pregăteşte probabil o „acţiune decisivă” în următoarele 6 luni pentru a „recâştiga controlul”, anunţă Institutul pentru Studiul Războiului.

Rusia şi Belarus efectuează exerciţii aeriene „defensive”, stârnind temeri la Kiev

Rusia şi Belarus vor începe luni exerciţii comune ale forţelor aeriene, care au declanşat temeri la Kiev şi în Occident că Moscova s-ar putea folosi de aliatul său pentru a lansa o nouă ofensivă terestră în Ucraina, scrie Reuters.

Un fost deputat afgan şi garda sa de corp au fost împuşcaţi mortal

Un fost deputat afgan şi garda sa de corp au fost împuşcaţi mortal în locuinţa sa din capitala Kabul, a anunţat poliţia afgană, scrie BBC. Mursal Nabizada, în vârstă de 32 de ani, a fost una dintre puţinele femei deputat care au rămas în Kabul după ce talibanii au preluat puterea în august 2021.

Un congresman democrat admite că documentele depistate la Biden ar putea fi risc de securitate

Congresul Statelor Unite nu poate exclude posibilitatea unor riscuri de siguranţă naţională în cazul documentelor clasificate depistate la preşedintele Joseph Biden, admite politicianul democrat Adam Schiff, argumentând însă că situaţia este diferită de cea a fostului preşedinte Donald Trump.

Zeci de mii de lucrători din sănătate din Spania au protestat pentru un viitor mai bun

Zeci de mii de lucrători din domeniul sănătăţii au protestat duminică la Madrid faţă de ceea ce ei consideră a fi distrugerea sistemului public de sănătate de către guvernul regional conservator, scrie Reuters.

O femeie condamnată la moarte pentru două crime în Japonia s-a înecat cu mâncare şi a murit

O femeie care a fost condamnată la moarte pentru uciderea a doi bărbaţi în 2009 şi încarcerată într-un centru de detenţie din Hiroshima, Japonia, s-a înecat cu mâncare şi a murit, potrivit The Japan Times.

Stoltenberg promite Ucrainei că Occidentul va trimite armament greu: „Ne aflăm într-o fază crucială a războiului”

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat într-un interviu acordat ziarului german Handelsblatt că Ucraina se poate aştepta la mai multe livrări de armament greu din partea partenerilor occidentali în viitorul apropiat.

Bărbat arestat după ce pe aeroportul Heathrow din Marea Britanie a fost găsit uraniu

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost arestat în cadrul unei anchete legate de descoperirea unor urme de uraniu într-un pachet de marfă pe aeroportul Heathrow din Londra, a anunţat duminică Poliţia Metropolitană din Marea Britanie, citată de Reuters.

Problema care „dezbină” Parisul. Locuitorii sunt invitaţi la vot pentru interzicerea trotinetelor electrice de închiriat

Problema este una care „dezbină” oraşul, a declarat Anne Hidalgo în ediţia de weekend a ziarului Le Parisien, criticii afirmând că cei care folosesc trotinete nu respectă decât foarte puţin regulile de circulaţie. Aceştia sfidează adesea interdicţiile de a circula pe trotuare sau parchează în locuri interzise, în timp ce unii abandonează trotinetele în parcuri […]

Războiul dintre Etiopia şi rebelii din Tigray ar fi ucis până la 600.000 de persoane

Războiul civil brutal din nordul Etiopiei ar fi ucis până la 600.000 de persoane, făcându-l unul dintre cele mai sângeroase conflicte din lume din ultimele decenii.

Veste proastă pentru Ucraina. Producătorul german de armament Rheinmetall spune că tancurile Leopard nu pot fi livrate până în 2024

Producătorul german de armament Rheinmetall nu va putea livra Ucrainei tancuri Leopard 2 până în 2024, a declarat directorul executiv al companiei.

Creşte bilanţul morţilor după atacul din Dnipro: Cel puţin 25 de persoane au murit în urma bombardamentului

Până în prezent, 39 de persoane au fost salvate, inclusiv şase copii. Creşte însă, bilanţul morţilor, potrivit reprezentanţilor guvernamentali ucraineni: 25 de persoane au murit, inclusiv un copil. 73 de persoane au fost rănite, inclusiv 13 copii. În continuare, 43 de persoane sunt date dispărute. Până acum se ştie că 72 de apartamente au fost […]