Economic

România, condamnată din nou la CEDO – are de plătit 832.500 euro către 81 de victime ale Revoluţiei

România a fost condamnată din nou de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru nesoluţionarea "dosarului Revoluţiei", având de plătit de această dată suma de 832.500 euro către 81 de persoane.

Tarom va lansa o cursă pe ruta Bucureşti – Valencia

Compania aeriană Tarom va opera curse directe pe ruta Bucureşti - Valencia - Bucureşti, în perioada 19 iunie - 28 septembrie, biletele fiind puse deja în vânzare.

Concurenţa nu a amendat Foserco în cazul licitaţiilor Romgaz trucate întrucât a cooperat în anchetă

Firma Foserco, parte a grupului american Weatherford, a fost scutită de amendă de către Consiliul Concurenţei în cadrul investigaţiei prin care a sancţionat companiile Dafora Mediaş, Upetrom 1 Mai, Foraj Sonde Craiova şi Foraj Sonde Târgu-Mureş pentru trucarea unor licitaţii organizate de Romgaz.

Premieră în ultimii 10 ani: S&P a retrogradat ratingul de credit al Rusiei, în categoria nerecomandată pentru investiţii

Agenţia de evaluare financiară Standard&Poor’s (S&P) a scăzut cu o treaptă ratingul de credit al Rusiei, la BB+, cu perspectivă negativă, în categoria nerecomandată pentru investiţii, pentru prima oară în ultimii peste zece ani.

GfK: 2014, cel mai bun de la declanşarea crizei în ceea ce priveşte încrederea românilor în economie şi finanţe

Anul 2014 a fost cel mai bun de la declanşarea crizei în ceea ce priveşte încrederea românilor în perspectivele financiare şi economice, veniturile au fost stabile, iar procentul celor care susţin că situaţia financiară a familiei lor a fost mai dificilă decât în 2013 este în scădere, arată GfK.

Creditele pentru populaţie şi firme au scăzut anul trecut cu 3,1%

Creditele pentru populaţie şi firme au scăzut anul trecut cu 3,1%, respectiv cu 3,9% în termeni reali, ca urmare a reducerii împrumuturilor în valută, deşi finanţările în lei au avut o evoluţie ascendentă, potrivit datelor anunţate marţi de Banca Naţională a României.

Banca centrală elveţiană este gata să intervină pe piaţa valutară, pentru a relaxa politica monetară

Banca centrală a Elveţiei este pregătită să intervină pe piaţa valutară pentru a relaxa politica monetară, după ce, la jumătatea lunii ianuarie, a renunţat la plafonul minim de 1,2 franci/euro, a declarat Jean-Pierre Danthine, vicepreşedintele instituţiei.

Delegaţia FMI, discuţii la BNR. Printre temele discutate: legea insolvenţei personale şi conversia creditelor

Reprezentanţii delegaţiei FMI se află la BNR, printre temele discutate cu guvernatorul Mugur Isărescu numărându-se legea insolvenţei personale şi conversia creditelor.

Preşedintele Eurogroup: Problemele Greciei nu au dispărut şi sunt necesare soluţii

Problemele Greciei nu au fost rezolvate prin scrutinul de duminică, astfel că trebuie găsite soluţii, afirmă preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, la finalul reuniunii miniştrilor de Finanţe ai statelor din zona euro.

Ponta confirmă că FMI a cerut un studiu de impact privind legea insolvenţei personale

Premierul Victor Ponta a confirmat că Fondul Monetar Internaţional (FMI) a cerut un studiu de impact privind legea insolvenţei personale, adăugând că este convins că problema va fi discutată în Parlament.

Rusia alocă 700 de milioane de euro pentru susţinerea pieţei muncii, în an de criză

Guvernul rus a alocat luni 52 de miliarde de ruble (700 milioane euro) pentru susţinerea pieţei muncii, pe fondul desfiinţării a unui număr tot mai mare de locuri de muncă de către companii, într-o economie aflată în criză.

Ponta, după ce a spus că PSD susţine Legea insolvenţei, întrebat dacă o va vota: Să văd forma

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că PSD susţine Legea insolvenţei persoanelor fizice, ca partid de stânga, şi că deputaţii social-democraţi vor fi în favoarea unei legi care să protejeze debitorii, iar când a fost întrebat dacă va vota această lege, ca deputat, a răspuns: „Să văd forma”.

Liderii europeni nu intenţionează să cedeze pretenţiilor noului premier elen Alexis Tsipras

Liderii europeni şi-au exprimat luni voinţa de a nu ceda pretenţiilor noului premier elen Alexis Tsipras, avertizând că nu sunt dispuşi să renegocieze datoria publică a Greciei şi că statul elen trebuie să îşi respecte angajamentele asumate.

Bitcoin va avea prima platformă de tranzacţionare reglementată din SUA

Bitcoin s-a apreciat puternic luni, în urma informaţiei că moneda virtuală va avea prima platformă de tranzacţionare reglementată din Statele Unite, relatează CNBC.

Aşteptările experţilor financiari privind perspectivele economice în România au scăzut în ianuarie

Percepţia analiştilor financiari asupra situaţiei economice actuale din România s-a îmbunătăţit uşor în ianuarie, dar aşteptările privind evoluţia din următoarele şase luni s-au redus considerabil, indicele încrederii înregistrând al treilea mare declin din statele din Europa Centrală şi de Est.

Comisia juridică începe dezbaterile la insolvenţa persoanei fizice pe proiectul iniţiat de Birchall

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, luni, să înceapă dezbaterile privind insolvenţa persoanei fizice pe proiectul de lege iniţiat de deputatul PSD Ana Birchall, după ce reprezentanţii PNL şi cei ai PSD s-au acuzat reciproc de tergiversarea adoptării unui proiect de această temă.

Rubla scade puternic din cauza violenţelor din Ucraina

Rubla a înregistrat luni cel mai mare declin din ultimele două săptămâni faţă de dolar, iar acţiunile ruseşti au pus capăt creşterii din ultimele trei şedinţe de tranzacţionare, din cauza violenţelor din Ucraina care au sporit probabilitatea unor noi sancţiuni occidentale împotriva Rusiei.

IBM va concedia peste o pătrime din personal

IBM va concedia în acestă săptămâna aproape 26% din totalul celor 430.000 de angajaţi la nivel mondial, cea mai mare operaţiune de acest fel efectuată de o companie până în prezent, potrivit unor informaţii publicate de revista Forbes.

BNR estimează o pierdere contabilă de 4,3 miliarde lei la bănci, dacă s-ar utiliza cursul de la acordarea creditelor în franci

Banca Naţională a estimat o pierdere contabilă de aproape 4,3 miliarde lei (950 milioane de euro) pentru cele 11 bănci comerciale care au în portofoliu credite în franci elveţieni, dacă s-ar aplica la portofoliul existent conversia în lei la cursul de la momentul acordării împrumutului.

RAR: Aproape 78.000 de autovehicule verificate în 2014, peste 5% aveau defecţiuni majore la frâne

Aproape 78.000 de autoturisme, autoutilitare şi motociclete au fost verificate de Registrul Auto Român în 2014, 55,7 la sută dintre acestea aveau probleme tehnice, iar la 5,77 la sută au fost găsite defecţiuni majore la sistemul de frânare şi la direcţie.

OMV Petrom a încheiat un contract cu FAN Curier pentru preluarea coletelor în 300 de benzinării

Producătorul de petrol, gaze şi electricitate OMV Petrom (SNP) a încheiat un acord cu compania de curierat FAN Curier pentru predarea şi colectarea coletelor în circa 300 de benzinării.

STUDIU: O treime dintre români îşi oferă lunar cadouri spontane -bărbaţii mese în oraş, femeile haine

O treime dintre români îşi oferă mici cadouri spontane în fiecare lună, în timp ce 18% se răsfaţă o dată la şase luni, bărbaţii preferă mesele în oraş, iar femeile hainele, pantofii sau genţile, suma medie alocată fiind între 81 şi 200 de lei, se arată într-un studiu al MasterCard.

Noul Hyundai i20, disponibil în România. Care sunt preţurile maşinii

Noul model de clasă B Hyundai i20 este disponibil în reţeaua de distribuitori autorizaţi Hyundai Auto România la preţuri care pornesc de la 8.653 euro, plus TVA, a anunţat luni compania.

Draghi, BCE: Nivelul de îndatorare fiscală a Greciei, sub media UE

Nivelul de îndatorare fiscală a Greciei, deşi a crescut în ultimii ani, rămâne sub media europeană, se arată într-o scrisoare a preşedintelui BCE, Mario Draghi, către un parlamentar elen, document publicat luni pe site-ul instituţiei.

Ponta: FMI să discute legile conversiei şi insolvenţei cu Parlamentul. Nu am văzut scrisoarea lor

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, luni, dacă va discuta cu FMI despre legile conversiei şi insolvenţei, el arătând că Guvernul nu are acest lucru în program, că FMI trebuie să discute cu Parlamentul despe aceste acte normative şi că nu a văzut scrisoarea FMI.

FMI, către Guvern: Suntem profund îngrijoraţi de legea falimentului personal. SCRISOAREA trimisă autorităţilor române. REACŢIA premierului Ponta

FMI îşi exprimă îngrijorarea, într-o scrisoare transmisă ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, în legătură cu legea falimentului personal, precizând că fără un studiu de impact adecvat şi fără consultarea părţilor interesate aceasta poate avea un impact negativ asupra pieţei financiare.

Francul elveţian şi dolarul au scăzut luni, după recordurile înregistrate săptămâna trecută

Cursul pentru francul elveţian anunţat luni de BNR a scăzut cu 2,1%, la 4,484 lei/franc, iar cel pentru dolar a coborât cu aproape 1 ban, la 3,9888 lei/dolar, după ce au înregistrat vineri niveluri record, în timp ce referinţa pentru euro a coborât cu 1,35 bani, la 4,48 lei/euro.

PAID vrea o creştere de 10% a primelor, în acest an, după o campanie de informare

Societatea care emite asigurările obligatorii pentru locuinţe, PAID, vrea să aloce în acest an 1% din veniturile din 2014 pentru o campanie de informare a populaţiei, care va aduce un plus de 10% la nivelul portofoliului de poliţe, de la 1,5 milioane în decembrie 2014, potrivit companiei.

Compania poloneză PGNiG vrea să-şi extindă producţia de gaze naturale în România şi alte ţări

Cel mai mare distribuitor de gaze naturale din Polonia, PGNiG, vrea să-şi extindă capacitatea de producţie, printre ţările luate în calcul în acest sens numărându-se România şi Croaţia, precum şi unele state din Asia şi America.

Constantinescu: Asigurările au avut un an dificil în 2014 şi plin de bâlbe din partea ASF

Industria asigurărilor a avut un an dificil în 2014 şi plin de bâlbe din partea ASF, iar lucurile sunt departe a merge într-o direcţie normală, a declarat Cristian Constantinescu, fostul director general al UNSAR şi al Allianz-Ţiriac, prezent la un eveniment de specialitate.

Leul şi alte monede din Europa de Est s-au depreciat uşor faţă de euro după alegerile din Grecia

Leul şi alte monede din regiune s-au depreciat uşor în raport cu euro luni, după anunţarea rezultatelor parţiale ale alegerilor din Grecia, în timp ce pe pieţele externe euro s-a depreciat faţă de dolar dar a recuperat ulterior, iar în raport cu francul elveţian a înregistrat o evoluţie mai stabilă.

Euro a coborât la un nou minim al ultimilor 11 ani faţă de dolar, în urma alegerilor din Grecia

Euro a coborât luni la un nou minim al ultimilor 11 ani faţă de dolar, în condiţiile în care partidul anti-austeritate Syriza a câştigat alegerile parlamentare din Grecia, ceea ce deschide calea unei posibile confruntări dintre Grecia şi instituţiile internaţionale.

România începe să „exporte” animatori pentru copii pe litoralul grecesc

Copiii turiştilor români care merg în vacanţe pe litoral în străinătate se plictisesc de multe ori, pentru că nu înţeleg limba engleză şi nu participă la jocuri, motiv pentru care agenţiile de turism româneşti încep să trimită animatori români peste graniţe.

Grecia ar putea abandona politicile de austeritate în urma alegerilor de duminică

Alegătorii greci sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a vota un nou Parlament, scrutin în urma căruia cel mai îndatorat stat din Europa ar putea decide să nu îşi mai onoreze angajamentele asumate faţă de creditorii internaţionali, relatează Bloomberg.

Circa 1.500 de persoane la un nou protest faţă de construirea unei fabrici de formaldehidă, la Sebeş

Aproximativ 1.500 de persoane protestează, duminică, la Sebeş, faţă de construirea în oraş a unei noi fabrici de formaldehidă, investiţie a companiei austriece Kronospan, la începutul acţiunii protestatarii dansând Hora Unirii, apoi pornind într-un marş pe străzi.

După lansarea măsurilor de relaxare cantitativă, BCE are o nouă problemă: Grecia

După lansarea, într-un final, a mult aşteptatelor măsuri monetare de relaxare cantitativă, Banca Centrală Europeană se confruntă acum cu o nouă problemă, în contextul în care Grecia analizează posibilitatea renegocierii datoriilor către creditori, inclusiv către BCE, relatează CNBC.

Românii cu credite în franci elveţieni protestează în Piaţa Constituţiei pentru conversie. Piperea: Băncile nu negociază individual cu clienţii, trebuie să formaţi grupuri mari! – FOTO

Circa 600 de persoane cu credite în franci elveţieni s-au adunat în Piaţa Constituţiei duminică la ora 12.00, solicitând autorităţilor să intervină de urgenţă în criza generată de aprecierea francului, astfel încât băncile să convertească în lei creditele în valută, la cursul istoric plus maxim 20%.

Bulgaria nu poate opri construcţia South Stream în lipsa unei notificări oficiale din partea Rusiei

Bulgaria nu poate sista construcţia gazoductului South Stream, în ciuda anunţului autorităţilor de la Moscova privind abandonarea proiectului, deoarece nu a primit nici o notificare oficială din partea Rusiei, relatează Novinite.

STUDIU: Românii au plătit, anul trecut, 210 euro pe un city break şi 370 euro pe o vacanţă externă

Preţul unui city break în Europa a scăzut anul trecut cu 22%, ajungând la o valoare medie de 210 euro de persoană, în timp ce o vacanţă de şapte zile, tot în afara ţării, a costat 370 de euro, cu 19% mai puţin decât în 2013, potrivit unui studiu al Vola.ro, cel mai mare portal de turism din România.

Ministerul Fondurilor Europene vrea simplificarea cadrului legislativ şi procedural pentru creşterea absorbţiei fondurilor UE

Ministerul Fondurilor Europene are în vedere adoptarea mai multor măsuri pentru creştere a absorbţiei fondurilor europene, între care documentaţii de atribuire standard pentru supervizare, pregătire de proiecte sau proiectare, dar şi un pachet legislativ simplificat pentru finanţarea 2014-2020.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da