Economic

Roubini: Portugalia va restructura şi ea datoriile şi va părăsi, cu Grecia, zona euro

Portugalia va fi următorul stat după Grecia care va restructura datoriile şi va fi nevoit, la fel ca statul elen, să părăsească zona euro, a declarat economistul Nouriel Roubini pentru postul american CNBC.

Warren Buffett are restanţe la Fisc de 366 mil.dolari

Autorităţile SUA au cerut în instanţă taxe neplătite şi penalităţi de 366 de milioane dolari de la compania aeriană NetJets, deţinută de Berkshire Hathaway, vehiculul financiar al miliardarul Warren Buffett, unul dintre cei mai cunoscuţi susţinători ai creşterii impozitelor pentru milionari în SUA.

Băsescu: De unde până unde ne punem mâinile în cap că vine recesiunea peste noi?

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu vrea să-i critice pe specialiştii care au introdus termenul de "recesiune tehnică" pe piaţa românească, dar modul "incorect" în care a fost prezentat în mass-media rezultatul trimestrului IV "a lăsat impresia pregătirii pentru intrare în recesiune".

Investitorii înregistraţi în Marea Britanie au fost în 2011 cei mai activi la tranzacţionare la BVB

Investitorii înregistraţi în Marea Britanie au realizat anul trecut cele mai mari tranzacţii cu acţiuni la Bursa de la Bucureşti, cu rulaje de peste 120 milioane euro atât pe partea de cumpărare, cât şi la vânzare.

Google vrea în acest an de peste două ori mai mulţi utilizatori pentru Google+, rivalul Facebook

Grupul Google vizează în acest an o creştere de peste două ori a numărului de utilizatori ai serviciului de socializare online Google+, care a ajuns deja la 100 de milioande, în timp ce rivalul Facebook se situează la circa 850 de milioane de utilizatori.

Băsescu, vizitat de Chevron anterior primei menţiuni publice despre importanţa gazelor de şist

Preşedintele Băsescu a vorbit pentru prima oară, cu ocazia discursului de miercuri din Parlament, despre potenţialul economic al exploatării gazelor de şist din România, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, declarând pentru MEDIAFAX că şeful statului a fost vizitat anterior de reprezentanţii Chevron.

Contribuţia FMI la al doilea pachet financiar pentru Grecia scade aproape la jumătate

Fondul Monetar Internaţional (FMI) va contribui la al doilea pachet de ajutor financiar pentru Grecia, de 130 de miliarde de euro, cu 18 miliarde de euro, în timp ce la precedentul program financiar, de 110 miliarde de euro, a asigurat 30 de miliarde de euro.

Ford va plăti penalităţi pentru nerealizarea producţiei şi amână unele investiţii

Ford va produce la Craiova un număr de maşini "semnificativ" mai redus faţă de cel asumat prin contractul de privatizare şi va plăti penalităţi, a amânat unele investiţii şi a renunţat la un ajutor de stat pentru formarea profesională, cel pentru investiţii fiind plafonat la 75 milioane euro.

Bulgaria ar putea reduce TVA de la 20% la 18%

Bulgaria ar putea reduce TVA de la 20% la 18%, în funcţie de evoluţia situaţiei bugetului, după ce în primele luni veniturile încasate au fost peste aşteptări, a declarat ministrul de Finanţe, Simeon Djankov, citat de agenţia locală Novinite.

Oferta Transelectrica va fi lansată săptămâna viitoare, cu preţ minim şi maxim

Oferta secundară prin care statul vrea să vândă la bursă 15% din acţiunile Transelectrica (TEL) va avea un preţ minim şi unul maxim, şi urmează să fie lansată săptămâna viitoare, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa de capital.

Guvernul şterge datoriile CFR SA la buget, de peste 900 mil euro, prin conversia în acţiuni

Guvernul va anula datoriile CFR SA de la finele anului trecut către buget, în sumă de 3,99 miliarde lei (aproximativ 917 milioane euro) prin conversia în acţiuni, care vor fi preluate de Ministerul Transporturilor ca unic acţionar.

Băsescu: Am rupt orice legătură cu Petrom. Politica sa e incorectă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la PRO TV, că a rupt orice legătură cu Petrom ca semn de protest faţă de profitul pe care l-a obţinut pe timp de criză, el adăugând că politica acestei companii este "incorectă".

Băsescu: Bugetul trebuie scărmănat puţin la cheltuielile materiale

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la PRO TV, că bugetul "trebuie scărmănat puţin la cheltuielile materiale", el adăugând că a avut o discuţie pe această temă cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu.

Ce spune Deutsche Bank despre majorarea salariilor din sectorul public

Majorarea salariilor din sectorul public fără creşterea veniturilor bugetare ar putea pune în pericol programul României cu UE şi FMI, o astfel de măsură fiind principalul risc la care este expusă economia României, potrivit Deutsche Bank.

Finanţatorul FC Hunedoara Silvian Toma, arestat pentru evaziune fiscală alături de alte 3 persoane

Finanţatorul FC Hunedoara, Silvian Toma, alături de alte trei persoane cercetate în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani prin care a fost produs un prejudiciu de aproximativ 20 de milioane de euro, a fost arestat pentru 29 de zile, vineri, de Curtea de Apel Craiova.

Grecia a activat clauza prin care obligă creditorii privaţi să participe la schimbul de obligaţiuni

Grecia a activat vineri clauza impactului colectiv, care îi permite să oblige creditorii privaţi care nu au acceptat schimbul de obligaţiuni să participe la restructurarea datoriilor elene, a declarat o sursă guvernamentală după încheierea şedinţei consiliului de miniştri.

Fitch a retrogradat temporar ratingul Greciei la nivelul default restricţionat

Fitch a retrogradat temporar, vineri, ratingul Greciei de la nivelul "C" la default restricţionat, "RD", după anunţarea rezultatelor schimbului de obligaţiuni cu creditorii privaţi pentru reducerea datoriilor.

ANALIZĂ: Economia se va contracta în primul trimestru, însă va reveni pe creştere din trimestrul doi

Analiştii economici şi brokerii spun că nu ar fi o surpriză ca economia să se contracte în primul trimestru, atât din cauza încetinirii economiei europene, cât şi a condiţiilor meteo nefavorabile de la începutul anului, dar văd o revenire a activităţii economice în trimestrul al doilea.

Ritli: În România nu există o criză reală a medicamentelor. Citostatice ieftine vor fi procurate prin Antibiotice Iaşi

Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a declarat, vineri, că medicamentele citostatice ieftine, "care nu prezintă interes comercial pentru producători" şi din această cauză "aprovizionarea este discontinuă", vor fi procurate prin intermediul Antibiotice Iaşi.

Juncker: Au fost îndeplinite condiţiile ca zona euro să aprobe al doilea program pentru Grecia

Preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, a declarat vineri că au fost îndeplinite condiţiile ca zona euro să îşi dea acordul final pentru al doilea program de susţinere a Greciei, de 130 miliarde de euro, şi a cerut FMI să aibă o contribuţie importantă la finanţare.

Tarom adaugă în orarul de vară destinaţii noi: Nisa şi Dubrovnik, dar renunţă la cursa Cluj-Frankfurt

Tarom va reintroduce în orarul de vară destinaţiile Nisa şi Dubrovnik, creşte frecvenţa unor curse interne şi va renunţa la zborul Cluj Napoca - Frankfurt şi retur, a anunţat, vineri, operatorul aerian.

Drăgoi, despre declaraţiile lui Isărescu: Este un om cu foarte bune intenţii, îi voi aculta sfatul

Ministrul Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi, a declarat, vineri, că va asculta sfaturile primite de la guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, pentru că şeful băncii centrale este un om cu foarte bune intenţii, cunoaşte delimitarea atribuţiilor şi au colaborat foarte bine în trecut.

Drăgoi şi evaziunea: Lăsaţi-ne 60 de zile, vom trage linie şi vom lua măsuri după această perioadă

Ministerul Finanţelor va analiza situaţia privind efectele combaterii evaziunii la încheierea termenului de 60 de zile în care premierul a solicitat îmbunătăţirea încasărilor cu 1,5% din PIB, perioadă după care se va decide ce noi măsuri sunt necesare, a declarat vineri ministrul Bogdan Drăgoi.

EXCLUSIV: Salariile bugetarilor vor fi majorate. Ungureanu i-a spus guvernatorului BNR că va creşte veniturile, dar încă nu a stabilit cu cât

Premierul Ungureanu i-a transmis guvernatorului BNR că intenţionează să majoreze salariile bugetarilor, cu un cuantum care urmează să fie stabilit, Isărescu spunându-i că aceasta este exclusiv decizia Guvernului şi că pe el îl interesează creşterea consumului, potrivit unor surse oficiale.

Guvernul: Consumul trebuie reluat, în programul de guvernare există doar recuperarea salariilor

Guvernul şi BNR analizează politicile economice care pot fi aplicate pentru reluarea consumului, necesară pentru asigurarea creşterii economice, în condiţiile în care programul de guvernare prevede însă doar recuperarea salariilor tăiate, nu şi o eventuală reducere a CAS, transmite Executivul.

Bode: Suntem dispuşi la dialog şi vrem să găsim soluţii pentru minerii din Valea Jiului

Ministrul Economiei, Lucian Bode, a declarat vineri, înaintea întâlnirii cu o delegaţie a minerilor, că este dispus la dialog că să speră să găsească soluţii pentru ca activitatea în Valea Jiului să fie reluată.

Drăgoi vrea management privat la Loterie şi creşterea cotei de piaţă a companiei

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va selecta management privat pentru Compania Naţională Loteria Română, având ca ţintă eficientizarea companiei şi creşterea cotei de piaţă, a declarat, vineri, ministrul de resort, Bogdan Drăgoi.

Noua estimare de PIB este de 609 miliarde lei, deficitul pe februarie în jur de 2 miliarde de lei

Produsul Intern Brut estimat pentru acest an a urcat de la 580 de miliarde lei la aproximativ 609 miliarde lei, ca urmare a nivelului mai înalt anunţat pentru 2011, care a urcat de la 547 la 578 miliarde lei, a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Gheorghe Gherghina.

Recesiunea din Grecia a fost în trimestrul al patrulea mai puternică decât estimările iniţiale

Recesiunea din Grecia a fost în trimestrul al patrulea al anului trecut mai puternică decât au anticipat autorităţile elene, iar contracţia anunţată în februarie la 7% fost revizuită la 7,5%, a anunţat, vineri, biroul de statistică de la Atena.

Drăgoi: Recesiunea tehnică este posibilă după primul trimestru, dar va fi creştere faţă de aceeaşi perioadă din 2011

Economia s-ar putea contracta în primul trimestru comparativ cu ultimul trimestru din 2011, ceea ce va echivala cu intrarea în recesiune tehnică, din cauza condiţiilor meteo, dar faţă de primul trimestru de anul trecut PIB va avansa cu 1,5-2%, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi.

Peste 473.000 de şomeri au fost înregistraţi în februarie. Care a fost rata şomajului în luna precedentă

Peste 473.000 de şomeri au fost înregistraţi în februarie, cu 297 mai mulţi decât în ianuarie, rata şomajului fiind de 5,27%, mai mare cu 0,01 puncte procentuale faţă de luna precedentă, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Exporturile Germaniei şi-au revenit puternic în ianuarie, după scăderea din luna anterioară

Exporturile Germaniei şi-au revenit puternic în ianuarie, după scăderea din luna decembrie, majorând surplusul comercial şi sprijinind creşterea celei mai mari economii din Europa, potrivit cotidianului Wall Street Journal.

Drăgoi: Vrem majorarea veniturilor populaţiei, dar prin păstrarea ţintei de deficit de 1,9% din PIB. Creşterea salariilor din iunie – impact de 2 miliarde de lei

Guvernul urmăreşte majorarea veniturilor populaţiei, dar în limitele care permit finanţarea acestei măsuri în anii viitori şi menţinând ţinta de deficit pentru acest an, de 1,9% din PIB, astfel că orice surplus va depinde de creşterea economică, a declarat Ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi.

Compania Ryanair ar putea opera de pe Aeroportul din Târgu Mureş

Compania Ryanair ar putea opera de pe Aeroportul din Târgu Mureş, dacă aleşii judeţeni ar aproba "o susţinere financiară" prin contracte de publicitate încheiate cu compania, spune conducerea aeroportului, care afirmă că au fost încheiate negocierile privind condiţiile tehnice de operare.

Siemens dă 270 milioane euro Greciei ca să scape de acuzaţiile că ar fi dat mită

Grecia a acceptat o înţelegere amiabilă cu Siemens în privinţa unor presupuse mite plătite de conglomeratul german, iar valoarea înţelegerii se ridică la 270 de milioane de euro, a anunţat Ministerul de Finanţe de la Atena.

Financial Times: Noile obligaţiuni elene se tranzacţionează deja pe piaţa gri la preţuri ce indică un nou default

Pieţele financiare estimează că Grecia va intra din nou în încetare de plăţi (default) în viitor, scrie Financial Times (FT),citând preţurile la care sunt tranzacţionate pe piaţa gri noile obligaţiuni care urmează să fie emise în cadrul restructurării datoriei statului elen către creditorii privaţi.

Cei mai mulţi creditori au acceptat reducerea datoriei Greciei. Preschimbarea va deveni obligatorie şi pentru cei care au refuzat

Investitori privaţi care deţin obligaţiuni ale statului elen în valoare de 172 miliarde euro, din totalul de 206 de miliarde euro, au acceptat preschimbarea datoriei, au anunţat autorităţile de la Atena, precizând că preschimbarea va deveni obligatorie pentru toţi creditorii privaţi ce deţin titluri sub incidenţa legii din Grecia.

Secretarul Trezoreriei din SUA: Europa a trecut de partea cea mai grea a crizei economice

Secretarul Trezoreriei din Statele Unite, Timothy Geithner, a declarat joi că Europa, datorită măsurilor adoptate pentru a limita criza datoriilor, nu mai prezintă riscuri "semnificative" pentru restul economiei mondiale.

Aproape toţi creditorii Greciei au acceptat reducerea datoriei: Dacă totul merge bine, vom putea anunţa că o povară de 105 miliarde de euro a fost ridicată de pe poporul elen

Peste 85% dintre deţinătorii privaţi de obligaţiuni elene aflate sub incidenţa legii din Grecia, peste pragul de 75% asumat de autorităţile de la Atena, s-au angajat la o preschimbare a titlurilor, destinată reducerii datoriei statului, a declarat un oficial guvernamental.

Optimismul legat de Grecia urcă preţul petrolului Brent cu 2%, la peste 125 dolari/baril

Preţul petrolului Brent este în creştere cu 2%, la peste 125 de dolari pe baril, susţinut de informaţiile că programul Greciei de schimb de obligaţiuni cu creditorii privaţi decurge bine, transmite Reuters.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da