Politic

Dăncilă anunţă primele investiţii în parteneriat public-privat: Autostrăzi şi oraşul medical

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că, în şedinţa de joi a Guvernului, va fi adoptat primul pachet de investiţii strategice care vor fi realizate prin parteneriat public-privat, printre care trei autostrăzi, dar şi ”oraşul medical universitar Complex Carol Davilla”.

DECLARAŢIA ZILEI: O nouă bâlbă marca Dăncilă: Reducem democraţia…ăăă…reducem birocraţia şi termenele

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la începutul şedinţei de Guvern de joi, că modificarea legilor achiziţiilor publice va duce la reducerea birocraţiei şi a termenelor, o problemă ridicată până acum. Premierul a făcut şi o greşeală, spunând că ordonanţa reduce "democraţia”,după care s-a corectat.

Un protestatar, sancţionat de jandarmi după ce l-a huiduit pe Iohannis, la Argeş. Ce i-a strigat acesta preşedintelui

Un bărbat l-a huiduit pe şeful statului Klaus Iohannis în momentul în care acesta a ajuns joi la uzinele din Piteşti, strigând "jos labele de pe Justiţie". Ulterior, bărbatul a fost amendat de jandarmi cu suma de 200 de lei.

Iohannis: Sunt adeptul reintroducerii învăţământului dual. Greşim cu un sistem ca pe vremea noastră

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, al uzinele Dacia de la Piteşti, că este adeptul unui învăţământ dual, care să dea muncitori pregătiţi în fabrici, dar planificarea unui sistem cum era înainte de Revoluţie este o greşeală.

Meleşcanu: Nu sprijin desecretizarea memorandumului privind mutarea ambasadei din Israel

Ministrul de Externe Teodor Meleşcanu a declarat joi, după discuţia cu Liviu Dragnea, de la Parlament, că nu sprijină desecretizarea memorandumului privind mutarea ambasadei din Israel, aşa cum a propus liderul PSD în şedinţa Biroului Naţional al formaţiunii.

Klaus Iohannis, atac la Guvern de la uzina Dacia: Infrastructura e doar la nivel declarativ 15 km de autostradă într-un an, ridicol de puţin/ Dacă am aduna km promişi, am avea autostrăzi cât China

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la uzina Automobile Dacia de la Piteşti, că este nevoie de un plan coerent pentru infrastructură şi punerea acestuia în aplicare, 15 km daţi în folosinţă într-un an şi jumătate fiind ridicol de puţin.

Liviu Dragnea: Serviciile nu sunt străine de plângerea penală depusă de Ludovic Orban / Preşedintele PNL: Dragnea bate câmpii şi este disperat. Îi fuge pământul de sub picioare şi spune numai prostii

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri seara, că serviciile secrete româneşti sunt implicate în demersul lui Ludovic Orban de a depune plângere penală pe numele premierului Vioruica Dăncilă, în context afirmând şi că trei cetăţeni israelieni vor să-l dea în judecată pe liderul PNL.

Dragnea, într-un interviu pentru Reuters: România va menţine politica de stimulare fiscală până în 2020, în încercarea de a îmbunătăţi standardul de viaţă

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, susţine într-un interviu pentru agenţia Reuters, că Guvernul României va menţine politica de reducere a taxelor şi de creştere a salariului minim şi a pensiilor până în anul 2020, în încercarea de a îmbunătăţi standardul de viaţă.

Liviu Dragnea, după ce partidul lui Ponta a atras parlamentari de la PSD: Atitudine de şobolan a doi foşti premieri ai partidului. Nu se dărâmă casa de la un şobolan/ Reacţia celui vizat de afirmaţia liderului PSD

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a criticat, miercuri seară, "atitudinea de şobolan a doi foşti premieri ai partidului", referindu-se la plecările din partid din ultima perioadă, precizând că "nu se dărâmă casa de la un şobolan sau doi şobolani".

Europarlamentar PSD: România este sustenabilă fiscal, conform raportului de ţară al CE

Liderul europarlamentarilor PSD, Dan Nica, a transmis, miercuri, că raportul semestrial de ţară al Comisiei Europene confirmă faptul că România nu se confruntă cu riscuri legate de sustenabilitate fiscală pe termen scurt.

Rovana Plumb, nou răspuns pentru Iohannis pe tema absorţiei fondurilor: Demers electoral al preşedintelui

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a spus, miercuri, că nemulţumirea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la absorţia fondurilor europene este doar un "demers electoral".

Eugen Teodorovici, răspuns tranşant pentru Klaus Iohannis: Până nu primim un răspuns pe Justiţie, nu vorbim de politicile economice/ România nu are riscuri fiscale

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri, la Guvern, că preşedintele României, Klaus Iohannis, ar trebui să-şi exprime mai întâi poziţia faţă de „ce se întâmplă azi în Justiţie” şi abia apoi să vorbească despre politicile economice ale Guvernului şi să întrebe dacă sunt bani.

Legile justiţiei | Florin Iordache: Cam o cincime din Codul actual de procedură civilă a fost modificat

Preşedintele Comisiei speciale pentru Legile justiţiei, Florin Iordache, a declarat miercuri, că aproximativ o cincime din Codul de procedură civilă a fost modificată, majoritatea dintre propunerile de modificare venind din partea CSM, ÎCCJ şi a asociaţiilor profesionale.

PNL va discuta cu grupurile parlamentare despre moţiunea de cenzură împotriva Guvernului

Preşedintele PNL, Ludovic Orban a declarat, miercuri, că Partidul Naţional Liberal va începe pregătirea pentru moţiunea de cenzură şi că se va discuta cu orice parlamentar care este conştient de pericolul în care se află interesele României, din cauza guvernării PSD.

Comisia SRI va aproba rapoarte parţiale. Primul se referă la mandatele pe securitate naţională/ Manda: În următoarele două săptămâni ar fi oportună o nouă întâlnire cu George Maior

Comisia SRI va aproba rapoarte parţiale, primul, care va fi dezbătut săptămâna viitoare, urmând să se refere la mandatele pe securitate naţională, a anunţat miercuri preşedintele comisiei, senatorul PSD Claudiu Manda.

Ludovic Orban, după raportul CE: Guvernul PSD a tranformat România în oaia neagră a Uniunii Europene/ Guvernul nu a întreprins niciun demers pentru a se apropia de aderarea la zona euro

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, după ce Comisia Europeană a îndemnat România să adopte măsuri pentru corectarea deficitului bugetar, că Guvernul PSD a "transformat România în oaia neagră a Uniunii Europene".

Prima reacţie a unui lider din coaliţia de guvernare, după raportul critic al CE: E ca şi cum Dumnezeu a coborât pe Pământ. Ce impact au în alte ţări?

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat miercuri, referitor la raportul de evaluare al Comisiei Europene privind Programul naţional de reforme destinat României, că în ţara noastră unii se comportă de parcă "Dumnezeu a coborât pe pământ"

Tăriceanu: Dau asigurări că Pilonul II nu se desfiinţează

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a declarat miercuri, după discuţia de la Guvern cu premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele PSD Liviu Dragnea, că nu se va desfiinţa Pilonul II.

Tăriceanu: Mersul meu la Guvern, să îi arăt premierului că are suport necondiţionat

Preşedintele ALDE a declarat miercuri, după discuţia de la Guvern cu preşedintele PSD Liviu Dragnea şi premierul Viorica Dăncilă, că a făcut acest gest pentru a demonstra sprijinul necondiţionat pentru Cabinet.

MAE, după raportul critic al Comisiei Europene: România, fără dezechilibre macroeconomice

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, miercuri, în contextul în care Comisia Europeană a îndemnat România să adopte măsuri pentru corectarea deficitului bugetar, că raportul de ţară încadrează ţara noastră în categoria statelor membre fără dezechilibre macroeconomice.

Comisia Europeană critică politicile economice ale României şi exprimă dubii privind reformarea justiţiei/ Reacţia MAE

Comisia Europeană îndeamnă România să adopte măsuri pentru corectarea deficitului bugetar şi atrage atenţia că evoluţiile politice din ultimul an generează dubii privind ireversibilitatea progreselor în reformarea sistemului judiciar şi în combaterea corupţiei la nivel înalt.

Gerea: Procesul lui Tăriceanu, rezultatul protocoalelor dintre SRI cu instituţii din justiţie

Vicepreşedintele ALDE, Andrei Gerea, a transmis, miercuri, în contextul achitării în primă instanţă a lui Călin Popescu Tăriceanu, că procesul preşedintelui ALDE este rezultatul protocoalelor încheiate de către SRI cu instituţii din domeniul justiţiei.

Deputatul Cătălin Rădulescu, la ieşirea din Parchetul General, despre o poliţistă din Argeş: Este o nesimţită şi o să îi fac plângere penală

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, a declarat, miercuri, la ieşirea din Parchetul General, că urmează să depună o sesizare împotriva poliţistei din Argeş care l-a numit "deputatul mitralieră", precizând că aceasta este "o nesimţită" şi că are "şapte clase".

Norica Nicolai, după achitarea în prima instanţă a lui C.P.Tăriceanu: Doar naivii ar crede că nu au fost presiuni pe judecători

Preşedintele Consiliului Naţional al ALDE, Norica Nicolai, spune miercuri, în contextul achitării în primă instanţă a lui Călin Popescu Tăriceanu, că doar cei naivi ar crede că nu au existat presiuni asupra judecătorilor pentru o sentinţă nefavorabilă liderului ALDE.

LEGILE JUSTIŢIEI | Modificările la Codurile penale şi civil, dezbătute în Comisia Iordache LIVE

Comisia pentru legile justiţie va dezbate miercuri propunerile de modificare la Codul de procedură civilă, precum şi proiectele de lege care vizează modificări la Codul penal şi cel de procedură penală.

Nicuşor Dan a trimis scrisori către trei instituţii publice: Interzicerea aplicaţiilor de taxi s-ar putea încadra la infracţiunea de abuz în serviciu

Deputatul Nicuşor Dan a declarat, miercuri, la Parlament, că proiectul de Ordonanţă privind modificarea Legii Taximetriei ar scoate de pe piaţă aplicaţiile agregatoare, prin care bucureştenii pot face comandă la taxi, precizând că acest lucru se încadrează la infracţiunea de abuz în serviciu.

CCR a admis sesizarea lui Iohannis asupra modificării unor acte normative din domeniul sănătăţii

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizarea de neconstituţionalitate formulată de preşedintele Klaus Iohannis asupra modificării de către Legislativ a mai multor acte normative din domeniul sănătăţii.

Orban îi răspunde liderului liberal care l-a criticat pentru plângerea penală: Să fie la fel de vocal în lupta noastră împotriva abuzurilor

Preşedintele PNL Ludovic Orban i-a răspuns miercuri senatorului Iulian Dumitrescu spunând că aşteaptă ca acesta să fie la fel de vocal şi când luptă liberalii împotriva abuzurilor. Dumitrescu a votat împotriva susţinerii deciziei lui Orban de a depune plângere penală pe numele Vioricăi Dăncilă.

Dăncilă îi răspunde lui Iohannis: Aş vrea să nu creăm îngrijorări. În mod sigur există bani/ Vicepremierul Paul Stănescu: E dezinformat

Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri că există bani de pensii şi salarii şi nu vrea să creeze îngrijorări gratuite, după ce şeful statului a întrebat Guvernul dacă sunt aceşti bani până la finalul anului.

Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, ÎNTÂLNIRE cu premierul la Guvern. UPDATE: Preşedinţii celor două Camere au părăsit Palatul Victoria

Preşedintele PSD Liviu Dragnea şi preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu au participat miercuri, în jurul prânzului, la o şedinţă la Palatul Victoria, împreună cu şeful Executivului Viorica Dăncilă.

Valer Dorneanu explică de ce a ales să se deplaseze în Rusia în ciuda opoziţiei MAE: A fost primită o recomandare sub semnătura d-lui Meleşcanu

Preşedintele Curţi Constituţionale, Valer Dorneanu, explică miercuri motivele deplasării sale în Rusia, susţinând că decizia a fost luată în plenul CCR, iar opoziţia manifestată de Ministerul de Externe cu privire la deplasare părea rezolvată după discuţia cu Teodor Meleşcanu.

Ludovic Orban, audiat la Parchetul General: Este o sesizare faţă de un procuror. Nu sunt parte vătămată

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, la ieşirea din Parchetului Genral, că a fost chemat pentru a se constitui parte vătămată într-un dosar ce priveşte o plângere depusă împotriva unui procuror de către un cetăţean. Orban a precizat că nu a dorit să fie parte vătămată în această speţă.

Florin Cîţu, PNL: Bugetul nu are incluşi banii pentru pensii şi salarii

Senatorul PNL, Florin Cîţu, a transmis, miercuri, pe Facebook, că actualul buget nu are incluşi banii pentru pensii şi salarii, că Guvernul trăieşte pe datorie, împrumutându-se lunar pentru a plăti cheltuielile actuale ale ţării.

Încă un deputat a părăsit PSD

Încă un parlamentar şi-a anunţat, marţi, demisia din PSD, Marilena-Emilia Meiroşu precizând în plenul Camerei Deputaţilor că devine deputat neafiliat, după ce Cătălin Nechifor a spus că părăseşte grupul social-democraţilor.

Olguţa Vasilescu, replică pentru Iohannis: Cine a promulgat Legea Bugetului? Nu mai ştie ce a semnat?

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, se întreabă retoric, pe Facebook, în replică la afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis, cine a promulgat legea bugetului de stat acum câteva luni şi dacă şeful statului nu mai ştie ce a semnat.

Dragnea şi Dăncilă, mesaje de condoleanţe după decesul academicianului Mircea Maliţa

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi premierul Viorica Dăncilă au transmis mesaje de condoleanţe după decesul academicianului Mircea Maliţa, şeful PSD considerându-l ca fiind "un om de excepţie".

Şerban Nicolae, referitor la achitarea lui Tăriceanu: S-a diminuat considerabil influenţa unor forţe oculte

Senatorul PSD, Şerban Nicolae a declarat, pentru MEDIAFAX, referitor la decizia ÎCCJ de achitare, în primă instanţă, a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, că este un semn că judecătorii îşi recapătă libertatea şi că a fost spartă legătura SRI şi justiţiei prin protocoale secrete.

Olguţa Vasilescu, despre achitarea lui Tăriceanu: Cine plăteşte pentru perioada în care a fost demonizat?

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a acuzat, marţi, faptul că nimeni nu plăteşte deocamdată pentru achitarea lui Călin Popescu Tăriceanu în condiţiile în care preşedintele Senatului a fost "demonizat, decredibilizat, târât prin procese".

Vosganian, replică pentru şeful statului: Klaus Iohannis devine un instigator

Vicepreşedintele ALDE, Varujan Vosganian i-a dat, marţi seara, o replică preşedintelui Klaus Iohannis, care a întrebat guvernul dacă mai sunt bani de pensii şi salarii, afirmând că şeful statului devine un instigator, deoarece îi asmute pe români cu teme false.

Radu Cristescu, dat afară de Traian Băsescu din şedinţa de marţi a Consiliului Executiv Naţional PMP

Vicepreşedintele PMP, Radu Cristescu, a fost dat afară marţi din şedinţa Consiliului Executiv Naţional al Partidului Mişcarea Populară, de Traian Băsescu, după ce acesta a pornit un atac asupra lui Eugen Tomac, fostul preşedinte cerându-i acestuia să vină cu probe pentru afirmaţiile făcute.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da