Politic

CNSU propune prelungirea stării de alertă care expiră în România pe 12 ianuarie, la finalul zilei. Ce restricţii rămân în vigoare

Starea de alertă va fi prelungită cu alte 30 de zile, începând de mâine. Decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va fi aprobată azi în şedinţa de Guvern. Nu vor fi restricţii noi, însă nici măsuri de relaxare. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă propune prelungirea stării de alertă în România cu încă 30 […]

COMENTARIU Marius Oprea: Sfîrşitul fără glorie al Secolului American lasă lumea de mîine în tenişi

Nu credeam că voi trăi două evenimente majore, într-o singură viaţă: căderea comunismului în România şi prăbuşirea Americii, ca far al democraţiei în lume.

Coaliţia de guvernare şi-a împărţit prefecturile. Care sunt ponderile care revin fiecărui partid aflat la conducere

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că se lucrează la „o reglementare” prin care prefecţii să nu mai fie înalţi funcţionari publici. „Conform Constituţiei, prefectul este reprezentantul Guvernului în judeţ. În 2006, când eram în negocierile de aderare, existau nişte bile negre în capitolul administraţie şi atunci s-a decis ca prefectul să fie echivalat funcţiei […]

Pentagonul, solicitat să verifice dacă au participat militari la violenţele de la Capitoliu

Senatorul democrat american Tammy Duckworth a cerut, luni, Departamentului Apărării să investigheze dacă militari activi sau în rezervă au fost implicaţi în violenţele produse pe 6 ianuarie la Capitoliu, catalogând incidentele drept „tentativă de lovitură de stat”. Tammy Duckworth consideră „profund îngrijorătoare” informaţiile privind presupusa implicare a unor militari activi şi în rezervă în „insurecţia […]

Partidele şi subvenţiile. Câţi bani primesc de la stat

În pandemie există şi plăţi care se fac înainte de finalul lunii. Vorbesc de bani de la stat. Nu este vorba despre un antreprenor norocos, ci depre partidele politice.   În luna ianuarie primesc peste 19 milioane de lei, din bugetul de stat.     Partidul Social Democrat – 7.640.197 RON Partidul Naţional Liberal – […]

Firea, replică pentru Dan: Nu îl interesează adevărul, corectitudinea şi onorabilitatea instituţiei

„Fratele lui Câine tot în dispreţul legii acţionează! N-are treabă cu apa caldă şi caldura, cu ninsoarea, cu traficul, cu poluarea, cu şantierele blocate…are treaba cu răfuielile ridicole! Azi, faza pe dosare. Atât îl preocupă. Şi demolarile! În interes personal! Plângerile formulate de Direcţia juridică a Primăriei Capitalei în mandatul meu se referă la restabilirea […]

Costel Alexe explică dosarul său de la DNA: “V-aş recomanda să citiţi mai puţin presa, că s-ar putea să fiţi mai informat”

Costel Alexe, fost ministru al Mediului şi actual preşedinte al Consiliului Judeţean, a fost întrebat luni, în prima şedinţă a Consiliului Judeţean Iaşi din acest an, ce se întâmplă cu dosarul său de la DNA. Alexe a fost pus sub urmărire penală în urmă cu 4 zile, de către DNA, într-un dosar în care este […]

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman îşi încheie mandatul. Vizită de rămas-bun la MAE

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu l-a primit luni, la sediul MAE, pe ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Adrian Zuckerman, în vizită de rămas-bun.

DNA cere preşedintelui să încuviinţeze urmărirea penală pentru Tăriceanu / Replica fostului premier: „Interpretez redeschiderea dosarului ca o dorinţă de răzbunare a lui Iohannis”

UPDATE Reacţia fostului premier    „Având în vedere solicitarea DNA adresată Preşedintelui României pentru începerea urmăririi penale împotriva mea, doresc să fac următoarele precizări: 1) în legătură cu „reîncălzirea” dosarului Microsoft, precizez că Guvernul pe care l-am condus NU a făcut NICIO PLATĂ către Microsoft sau firmele distribuitoare de licenţe Microsoft. În condiţiile în care […]

COMENTARIU Marius Oprea | Uitaţi de America. Vin chinezii!

Julian Reichelt, redactorul şef al revistei ”Bild”, scria în cel mai citit ziar din Germania şi din Europa în 19 aprilie 2020, o scrisoare deschisă, către liderul chinez Xi Jinping: ”închideţi ziarele critice, dar nu şi tarabele cu supă de liliac. Coronavirusul va fi sfîrşitul tău politic!”

Bloomberg: Donald Trump intenţionează să menţină o atitudine de sfidare în ultimele zile de mandat

Preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, intenţionează să menţină o atitudine de sfidare a criticilor până la finalul mandatului, pe 20 ianuarie, pregătind o serie de acţiuni politice controversate, în contextul în care consideră improbabilă demiterea. Blocat pe reţelele de socializare online şi abandonat de colaboratori apropiaţi după acţiunile de instigare care au condus […]

Liviu Dragnea ar urma să iasă din închisoare anul ăsta

Avem prima eliberare înainte de termen în dosarul angajărilor fictive din Teleorman, în care a fost condamnat şi fostul lider PSD Liviu Dragnea.  Judecătoria Ploieşti a admis cererea de liberare condiţionată a fostului director al Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului Teleorman, Floarea Alesu. Aceasta a fost eliberată după un an şi şapte luni, iar până […]

Replica PSD după ce Florin Cîţu a acuzat formaţiunea de fake news: „Premierul-Datorie Cîţu este supărat că Bruxelles-ul a dezvăluit cât de tare i-a minţit el pe români”

Social-democraţii îi dau replica premierului Florin Cîţu, care a acuzat PSD de fake-news: „Premierul-Datorie Cîţu este supărat că Bruxelles-ul a dezvăluit cât de tare i-a minţit el pe români”.

Greşeli în evidenţa străzilor fără canalizare dintr-un municipiu din ţară. Primarul cere ajutorul cetăţenilor

Primarul Elena Lasconi vrea să atragă fonduri europene pentru a monta canalizare în tot oraşul Câmpulung Muscel. În momentul în care a început să lucreze la proiect, ea s-a lovit de o problemă neaşteptată: Primăria nu are o evidenţă clară a străzilor cu şi fără canalizare. „Vreau să facem un proiect major pe fonduri europene […]

Cîţu: Fake news despre scrisoarea CE către Ministerul de Finanţe. E în engleză, o barieră pentru PSD

„PSD continuă campania de fake news. De câteva zile circulă un fake news despre o scrisoare a CE pentru Ministerul Finanţelor din România. Există o singură explicaţie pentru acest fake news. Scrisoarea este în engleză iar la PSD este clar o barieră acest lucru”, a scris vineri pe Facebook premierul Florin Cîţu. Acesta redă apoi […]

Redeschiderea şcolilor pe 8 februarie, încurajată de Kelemen Hunor: Nu putem pierde o generaţie întreagă

Şcolile trebuie redeschise pe 8 februarie, nu se poate pierde încă un semestru şi o generaţie întreagă, declară vicepremierul Kelemen Hunor.

Partidele cer rambursarea cheltuielilor de la alegerile generale: circa 150 de milioane de lei. Ce sumă a cerut fiecare formaţiune politică

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că „în data de 6 ianuarie 2021 s-a împlinit termenul-limită de depunere, de către competitorii electorali care au obţinut minimum 3%, din voturile valabil exprimate la nivel naţional, pentru fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului, respectiv care au obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivelul circumscripţiei electorale […]

Kelemen Hunor: „E nevoie de mesaje cu mai multe emoţii pentru campania de vaccinare”

Vicepremierul Kelemen Hunor a anunţat că Executivul va adopta săptămâna viitoare o OUG pentru intensificarea campaniei de comunicare pe tema vaccinului anti-Covid-19, fiind de părere că este nevoie de mesaje „cu mai multe emoţii”.

Fritz a invitat-o pe Ursula von der Leyen la Timişoara: „Am fost foarte convingător. A acceptat imediat”

Dominic Fritz, primarul oraşului Timişoara, a dezvăluit faptul că joi a discutat la telefon cu Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene. Edilul a spus că a invitat-o pe von der Leyen să viziteze Timişoara şi aceasta a acceptat imediat.

DNA anunţă că a început urmărirea penală faţă de Costel Alexe

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Costel Alexe, la data faptelor ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru luare de mită şi instigare la delapidare şi faţă de o persoană fizică având funcţie de conducere într-o societate comercială cu activitate în siderurgie, pentru dare de mită şi delapidare. Conform DNA, […]

Reacţia lui Marcel Ciolacu, după avertismentul Comisiei Europene: Guvernarea pe datorie, pericol pentru economie

„Comisia Europeană confirmă tot ceea ce am avertizat din noiembrie 2019 încoace: guvernarea pe datorie care a explodat; zero măsuri pentru a stopa risipa banului public şi zero măsuri pentru creşterea colectării veniturilor la buget. Lipsa de viziune a PNL a condus la situaţia în care s-a cheltuit enorm faţă de veniturile încasate pentru a […]

Concluziile ministrului Justiţiei, Stelian Ion, despre creşterea vârstei de pensionare a magistraţilor

„În urma analizei pe care am făcut-o cu privire la subiectul vârstei de pensionare a magistraţilor, am ajuns la concluzia că nu este oportună creşterea vârstei de pensionare a acestora”, se arată într-un comunicat transmis joi de Ministerul Justiţiei. Stelian Ion anunţă, însă, că va propune abrogarea textului de lege adoptat în anul 2018 referitor […]

Dan Mihalache, fostul consilier al lui Klaus Iohannis, avizat favorabil în Parlament pentru postul de ambasador în Cipru

Dan Mihalache, fostul consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, a primit aviz favorabil în comisiile reunite pentru politică externă şi pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Senat şi Camera Deputaţilor pentru a prelua postul de ambasador în Cipru.

Fostul ministru Costel Alexe este audiat la DNA

Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe s-a prezentat joi la DNA şi nu a dat nicio declaraţie. Acesta este audiat în dosarul în care e acuzat că ar fi luat mită 22 tone de tablă. Potrivit DNA, în perioada martie-aprilie 2020, cel acuzat ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic, […]

Primarul Sectorului 6, „frustrat” pentru că nu există o comunicare cu Nicuşor Dan

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, declară la RFI că se simte „extraordinar de frustrat” să vadă cum trece timpul şi nu se poate apuca de anumite proiecte, pentru că nu există o comunicare cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Stelian Ion, ministrul Justiţiei, vrea desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ)

La câteva zile după ce Stelian Ion a trimis către CSM proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ, noul ministru al Justiţiei a fost invitatul lui Marius Tucă, aseară, la Aleph News. Ministrul a prezentat câteva dintre motivele pentru care doreşte desfiinţarea secţiei speciale, unul dintre principalele sale obiective. Printre altele, Stelian Ion a amintit de […]

FOTO Imaginile asaltului asupra Capitoliului. Un susţinător al preşedintelui Donald Trump, cu picioarele pe un birou din Congresul SUA

Valul violent de manifestaţii din SUA, ţară simbol a liberalismului şi democraţiei, au şocat o lume întreagă. Imagini cu suporteri ai lui Trump îmbrăcaţi colorat, cu lozinci în mâini, au făcut înconjurul lumii.  La Washington a fost declarată stare de asediu după ce sute de susţinători ai lui Donald Trump au pătruns în clădirea Congresului, […]

Analistul Ion Cristoiu, despre incidentele din Washington: „O diversiune pusă la cale, profitând de faptul că Trump e dement”

„O diversiune pusă la cale, profitând de faptul că Trump e dement. Să nu uităm că Donald Trump a avut 70 de milioane de susţinători, iar aceştia sunt foarte periculoşi. Nu are cum să se întâmple ceva. Ce, o să fugă cu elicopterul? Problema este că ei au intrat prea uşor. Tot ce se întâmplă […]

Florin Cîţu: Medicii de familie şi rezidenţii vor fi motivaţi financiar pentru a participa la vaccinare

Medicii de familie şi medicii rezidenţi vor fi motivaţi financiar pentru a participa la activitatea de vaccinare, a declarat, miercuri, premierul Florin Cîţu, care a precizat că o ordonanţă de urgenţă va intra în aprobare în următoarea şedinţă de Guvern.

Florin Cîţu: Dacă păstrăm această tendinţă, putem să deschidem şcolile pe 8 februarie

Premierul Florin Cîţu a anunţat miercuri că dacă această tendinţă de scădere a numărului de cazuri de Covid se menţine, şcolile ar putea fi redeschise din 8 februarie.

Femeia care ar putea conduce România. Cine este Anca Dragu Paliu, şefa de la Senat şi ce planuri are pentru Parlament

Senatul României are la conducerea lui o femeie, pentru prima dată în istoria acestei instituţii. Ea este Anca Dragu Paliu şi astăzi, ne-a deschis uşile biroului ei lung.Ţi-o prezint pe femeia care ar putea deveni preşedinte şi care abia în pandemie a învăţat să gătească!  Anca Dragu a fost, în trecut, la Ministerul Finanţelor. Este […]

Ministrul Educaţiei s-a decis. Şcoală online până pe 8 februarie. Cîmpeanu anunţă ordonanţă de Guvern

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, marţi, că în şedinţa de Guvern va fi o ordonanţă prin care prelungeşte învăţământul online până pe 8 februarie, deşi ar fi putut prelungi până la finalul anului şcolar. Acesta spune că a refuzat, pentru vrea să deschidă şcolile.

Mircea Miclea, la Aleph News, despre redeschiderea şcolilor: „Nu trebuie să aşteptăm până vaccinăm toţi profesorii!”

Ai tot auzit şi ştii deja că elevii pierd materie. Pierd cu fiecare oră care a trecut şi nu au înţeles nimic. Pierderile sunt substanţiale mai ales pentru cei care nu au avut deloc acces la internet. Aproape 400.000 de elevi sunt într-o astfel de situaţie.   „Nu trebuie să aşteptăm până vaccinăm toţi profesorii! […]

Primarul din Câmpulung Muscel se ia la trântă cu coada de la Serviciul Înmatriculări

Primarul oraşului Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, i-a solicitat şefului serviciului Regim Permise şi Înmatriculări Argeş să ia măsuri în condiţiile în care la coada de la ghişee erau peste o sută de oameni. În plus, Lasconi l-a sunat pe prefectul judeţului Argeş şi i-a cerut să trimită jandarmi la faţa locului. „Peste o sută de […]

Avem vaccin, căutăm lege

Avem vaccin, căutăm lege. Cine se ocupă de cadrul legislativ privind vaccinarea anti-covid? Parlamentul este în vacanţă. Ministrul Sănătăţii lucrează. Strategia naţională e neclară. Revin. În decembrie totul era bine pus la punct.  Klaus Iohannis, preşedintele României, 03 decembrie 2020: „Suntem bine pregătiţi, pot să vă spun că personal sunt foarte mulţumit de munca depusă” […]

Ministrul Educaţiei despre mesajele lui Alexandru Cumpănaşu din TikTok: Factor perturbator care induce dezechilibre majore

„Este o modalitate de a dezechilibra un sistem de educaţie foarte greu încercat, cu probleme cronice”, spune ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, întrebat despre activitatea lui Alexandru Cumpănaşu pe TikTok.

Când se decide dacă se redeschid şcolile după sărbători. Sorin Cîmpeanu, ultimele date

„Atunci când situaţia epidemiologică o va permite. În calitate de Ministru al Educaţiei am spus şi o repet. Îmi doresc şi eu şi Ministerul Educaţiei deschiderea şcolilor în format clasic. Această decizie va fi fundamentată pe baza analizelor epidemiologice după perioada de sărbători şi Anul Nou, mai exact în 15 ianuarie, vom avea primele rezultate”, […]

Prima reacţie a lui Alexe, vizat de DNA: Nu am cerut şi nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite

Fostul ministru al Mediului Costel Alexe, pe numele căruia DNA a cerut începerea urmăririi penale, spune nu a cerut şi nu a luat în întreaga activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii.

Laurenţiu Cazan renunţă la şefia Jandarmeriei Prahova

Laurenţiu Cazan, coordonatorul intervenţiei jandarmilor din Piaţa Victoriei la mitingul din 10 august 2018, a decis să-şi retragă acordul privind împuternicirea sa în funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova.

Dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, se va vaccina anti-Covid-19

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, va fi vaccinat marţi, la Centrul de vaccinare pentru COVID-19 amenajat în cadrul Ambulatoriului Integrat al SUUMC Bucureşti.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da