Social

INCENDIU puternic la Kronospan Sebeş, cel mai mare producător de plăci pe bază de lemn din România

Aproape 35 de pompieri au intervenit cu opt autospeciale, marţi dimineaţa, timp de mai bine de trei ore, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins patru buncăre cu rumeguş şi un filtru de praf ale companiei Kronospan din Sebeş, cel mai mare producător de plăci pe bază de lemn din România.

Traficul rutier pe A2, reluat. Se circulă îngreunat pe anumite tronsoane

Traficul rutier pe Autostrada Soarelui a fost reluat, după ce fusese restricţionat din cauza unui accident rutieri.

Fostul ministrul al Comunicaţiilor, Valerian Vreme, audiat la DNA după ce preşedintele a avizat urmărirea penală

Fostul ministrul al Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a ajuns, marţi dimineaţa, la sediul DNA, fiind citat de procurori după ce preşedintele a încuviinţat cererea acestora de urmărire penală. Potrivit procedurii, Vreme ar putea fi pus sub învinuire pentru abuz în serviciu.

Angajaţii din penitenciare anunţă GREVĂ: Începând cu 1 august, aceştia refuză orele suplimentare/ Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţia Sindicatelor din ANP: Doar luni, au fost înregistrate peste două sute de cereri de pensionare

Federaţia Sindicatelor din ANP anunţă că începând de marţi, 1 august, angajaţii din penitenciare refuză să mai efectueze ore suplimentare şi alte atribuţii în afara celor specifice funcţiilor ocupate. Ulterior, oamenii vor picheta sediile ANM, Ministerului Justiţiei şi Guvernului României.

Planul de înzestrare a Armatei Române pentru perioada 2017-2026, prezentat în şedinţa de marţi a CSAT

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a fost convocată marţi, pe ordinea de zi aflându-se Planul de Înzestrare a Armatei Române pentru perioada 2017-2026, după ce proiectul a fost retras de pe ordinea de zi a ultimei şedinţe.

Percheziţii în România şi Bulgaria într-un caz de evaziune fiscală cu maşini

Poliţiştii fac, marţi dimineaţa, 14 percheziţii în România şi Bulgaria, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu maşini. Locaţiile vizate în ţara noastră sunt în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Ialomiţa, Galaţi şi Sibiu. Prejudiciul este estimat la 1.360.000 lei.

Autobuzul turistic al Braşovului, care zace de cinci ani într-o parcare, va fi scos la licitaţie

Autobuzul turistic al Braşovului, care zace de aproape cinci ani într-o parcare fără să fie folosit, va fi scos la licitaţie din nou. O echipă de evaluatori a stabilit că merită suma de 100.000 de euro, deşi investiţia a fost de 300.000 de euro, în urmă cu zece ani.

Ministerul Educaţiei : Peste 270 de licee vor primi până la 152.000 de euro pentru reducerea abandonului şcolar

Peste 270 de licee vor derula proiecte finanţate prin granturi de până la 152.000 de euro, pe o perioadă de patru ani, având ca obiective reducerea ratei de abandon şcolar, creşterea ratei de absolvire şi îmbunătăţirea performanţei la Bacalaureat, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Salvamont România a refăcut marcajele de pe 300 de trasee turistice montane

Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România a finalizat, în iulie, refacerea marcajelor a 300 de trasee turistice montane şi renovarea a 25 de baze şi posturi Salvamont şi 10 refugii, având ca suport 5.000 de kg de emailuri donate de Policolor, potrivit unui comunicat transmis luni.

FOTO, VIDEO | Cererile pentru stimulentul de 1.000 de lei, destinat copiilor cu handicap, pot fi depuse de marţi. Care sunt actele necesare solicitanţilor/ Sute de persoane aşteaptă la cozi

Cererile pentru obţinerea stimulentului financiar de 1.000 de lei, acordar lunar copiilor cu handicap, vor putea fi depuse, de marţi, de părinţii sau reprezentanţii legali ai minorului, atât la Complexul de Servicii Sociale Ominis, cât şi prin e-mail, potrivit DGASMB.

Castelul Teleki din Posmuş va fi restaurat cu 4,8 milioane de euro

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a reuşit să obţină o finanţare europeană de 4,8 milioane de euro pentru reabilitarea unuia dintre cele două castele pe care le are în proprietate - Castelul Teleki din Posmuş, comuna Şieu. Castelul va fi transformat într-un centru cultural.

Primarul Constanţei: Începând de astăzi, toate proprietăţile vor putea fi vândute numai cu aprobarea Consiliului Local

Toate proprietăţile municipiului Constanţa vor putea fi vândute numai cu aprobarea Consiliului Local, iar plata se va face integral către municipiu, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, primarul Constanţei, Decebal Făgădău.

De astăzi intră în vigoare OUG privind contribuţiile pentru contractele de muncă part-time. Măsura vizează circa 360.000 de persoane, printre care şi femeile de serviciu de la blocuri

De la 1 august intră în vigoare ordonanţa prin care angajatorii sunt obligaţi să plătească contribuţia pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim brut pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru persoanele care au încheiate contracte de muncă cu timp parţial şi pentru cei cu plata în acord.

Cutremur cu magnitudinea de 3,1 grade pe scara Richter în Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 grade pe scara Richter s-a produs, luni seara, în zona seismică Vrancea, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Tudose, în favoarea plafonării indemnizaţiilor pentru mame: Râdeam cu colegii şi spuneam că trebuie să schimbăm legea până nu rămâne Halep gravidă

Premierul Mihai Tudose s-a declarat luni în favoarea plafonării indemnizaţiilor de creştere a copilului, el dezvăluind că râdea cu colegii şi spuneau că trebuie să schimbe legea până când nu va rămâne gravidă Simona Halep, întrucât aceasta beneficiază de 85% din venituri de câteva milioane de euro.

DOSARUL „Diplome fără studii”: Corupţia generează fluxuri de tineri care pleacă din ţară

Între consecinţele corupţiei asupra sistemului educaţional se numără generarea fluxului de tineri ce pleacă peste hotarele ţării, unde calitatea studiilor este mai înaltă, fapt ce are consecinţe şi asupra sistemului medical, arată procurorii în referatul dosarului „Diplome de licenţă fără studii”.

Un băiat şi o fată au murit înecaţi în râul Mureş. Alţi trei adolescenţi au fost transportaţi la spital

Un băiat şi o fată au murit, luni, înecaţi în râul Mureş, pe raza judeţului Alba, iar alţi trei adolescenţi au fost transportaţi la spital după ce ar fi înghiţit apă şi ar fi făcut atac de panică, încercând să-i salveze pe primii doi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tulcea: Şase minori, reţinuţi după ce au furat încălţămintea şi banii unei persoane cu dizabilităţi

Şase minori au fost reţinuţi, luni, după ce au tâlhărit o persoană cu dizabilităţi care se deplasa cu un triciclu electric, furându-i încălţămintea şi banii. Pentru prinderea minorilor au intervenit doi salvatori din cadrul Detaşamentului de pompieri Tulcea.

Ministrul Muncii: Ordonanţa de urgenţă privind pensiile speciale, discutată în şedinţa de Guvern de miercuri

Ordonanţa de urgenţă privind pensiile speciale va fi discutată în şedinţa de Guvern de miercuri sau, cel târziu, vineri, a anunţat, luni seară, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, care a precizat că proiectul legislativ a fost trimis Ministerului de Interne şi Ministerului Apărării Naţionale.

Afaceristul Alin Simota a fost prins pe Aeroportul Otopeni şi dus la Penitenciarul Rahova

Omul de afaceri Alin Simota, care era urmărit internaţional pentru că era condamnat definitiv pentru conflict de interese, a fost prins pe Aeroportul „Henri Coandă” şi a fost încarcerat la Penitanciarul Rahova, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Directorul general RCS&RDS, Serghei Bulgac, urmărit penal de DNA pentru spălare de bani

Directorul general RCS&RDS, Serghei Bulgac, este urmărit penal, începând de marţi, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru spălare de bani, potrivit unui comunicat semnat de Digi Communications, postat pe Bursa de Valori Bucureşti.

Proiectul legii vaccinării: Părinţii sunt OBLIGAŢI să se prezinte la medic, chiar dacă refuză acest tip de imunizare. Cele două condiţii puse înainte de a fi amendaţi cu sume până la 10.000 lei

Părinţii au obligaţia de a se prezenta la medicul de familie, chiar dacă refuză vaccinarea copilului, caz în care riscă să fie audiaţi de Comisia judeţeană de vaccinare, în caz contrar amenzile ajungând şi la 10.000 de lei, potrivit proiectului Legii vaccinării.

Anchetă la Spitalul Judeţean Arad în urma decesului unei femei mutate dintr-o secţie în alta, fără a fi investigată, pentru că era supraponderală

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Arad a început o anchetă după ce mama unui cunoscut procuror DIICOT a murit. Femeia a fost mutată, timp de lună, de la o secţie la alta şi nu a fost investigată la timp cu computerul tomograf, deoarece angajaţii au considerat că este supraponderală.

Cluj vs Bucureşti: Primăria înfiinţează o bandă dedicată pentru transportul în comun în lungime de 1,6 km

Primăria Cluj-Napoca va înfiinţa, până la sfârşitul lunii august, o bandă dedicată pentru transportul în comun în zona centrală, pe relaţia Est-Vest, cu o lungime de 1,6 kilometri, şi pe care vor putea circula şi bicicletele, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Administraţia Penitenciarelor critică proiectul legii pensionării: Încalcă principiile egalităţii

Administraţia Naţională a Penitenciarelor critică proiectul legii pensionării, precizând că acesta încalcă principiile unicităţii şi egalităţii privind pensiile militare de stat şi propune ca cererile de pensionare aflate în analiză să beneficieze de prevederile în vigoare, nu de cele din proiect.

FOTO | Accident grav la Timişoara: Două persoane au murit şi alte patru au fost rănite, în urma impactului între trei maşini

Două persoane au murit, luni, şi patru au fost rănite, după ce trei maşini s-au ciocnit la ieşirea din Timişoara spre Parţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Generalii care şi-au cerut trecerea în REZERVĂ în ultimele zile, înainte de OUG care le-ar fi adus o pensie mai mică. Printre cei pensionaţi: fostul şef STS Marcel Opriş şi un cadru SRI controversat Elena Istode

Generali din mai multe structuri au cerut, recent, pensionarea, cei mai cunoscuţi fiind fostul şef al STS, Marcel Opriş, şi un cadru SRI controversat, Elena Istode. Solicitările de retragere din activitate au venit înainte de anunţul Guvernului privind modificarea legii pensiilor militare.

Cine sunt cei care primesc cele mai mari PENSII SPECIALE din România. Pe primul loc, magistraţii şi aviatorii. Statul român plăteşte, în prezent, peste 8.000 de astfel de pensii

România plăteşte peste 8.000 de pensii speciale foştilor diplomaţi, aviatori, grefieri, auditori ai Curţii de Conturi şi magistraţi militari. Cea mai mare pensie specială o incasează un fost magistrat, care primeşte, lunar, peste 40.000 lei, fiind urmat de un fost aviator, cu peste 39.000 lei.

Dragnea: Impactul pensiilor speciale e de 6 miliarde; dacă nu intervenim, poate ajunge la 15/ Tăriceanu, despre pensiile militarilor: E o anomalie. Pensiile ajung să fie mai mari decât salariile

Liderul PSD Liviu Dragnea a susţinut, luni, că impactul bugetar al pensiilor speciale este în acest moment de 6 miliarde de lei, el menţionând că, dacă nu se intervine cu corecţii, se poate ajunge la impact de 15 miliarde în 2 ani. Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, a declarat luni, după şedinţa coaliţiei, că în momentul de faţă este necesară modificarea legii pensiilor speciale deoarece se ajunge la o anomalie în care pensiile devin, prin indexări, mai mari decât salariile.

DOCUMENT | Cu cât au crescut pensiile speciale în ultimii ani. O pensie de 6.000 lei a ajuns la 20.000 lei/ Scrisoare deschisă adresată liderului PSD Liviu Dragnea de către militari: „Ce nu ştie Lia Olguţa Vasilescu”

Conform unui document obţinut de MEDIAFAX, o parte din pensiile speciale s-a triplat ca urmare a indexărilor aplicate în ultimii ani, astfel, pensii calculate iniţial la valori de 6.500-7.000 de lei lunar, acum au o valoare de peste 20.000 de lei.

DECLARAŢIA ZILEI | Florin Bodog: Sunt amenzi de 10.000 de lei pentru părinţii care refuză INFORMAREA, nu vaccinarea

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat că, în proiectul legii vacinării, sunt prevăzute sancţiuni de până la 10.000 de lei pentru părinţii care refuză să participe la acţiunea de informare, nu pentru cei care refuză imunizarea copiilor.

Un bărbat ce pretindea că este ginecolog, trimis în judecată pentru 31 de infracţiuni de viol

Un bărbat din Bucureşti a fost trimis în judecată,vineri, în stare de arest la domiciliu, pentru că, în timp ce pretindea că este ginecolog, ar fi comis 31 de violuri, 23 de fapte de agresiune sexuală, 48 de infracţiuni de violare a vieţii private şi fals material în înscrisuri oficiale.

Cele mai mari bănci din România au aderat la Codul de Bune Practici în relaţia cu clienţii. Cum se va comporta instituţia de la care ai luat creditul în cazul în care devii rău-platnic

Băncile membre ale Consiliului Patronatelor Bancare din România au aderat la un set comun de principii structurate sub forma unui Cod de Bune Practici Bancare în Relaţia cu Debitorii Consumatori, pe care l-au lansat luni, 31 iulie, în consultare publică până la finele lunii ianuarie 2018.

Zece generali SRI, trecuţi în REZERVĂ într-o singură zi. Mutarea, înainte de OUG care schimbă modul de calcul al pensiilor militare

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele de trecere în rezervă a zece generali din cadrul SRI, însă trecerea în rezervă nu a fost însoţită, în niciunul dintre cazuri, şi de acordarea unui grad militar superior celui avut în timpul activităţii.

Ce prevede proiectul OUG prin care se schimbă modul de calcul al pensiilor militare. De ce se tem oamenii din sistem

Potrivit proiectului de OUG privind pensiile militare, se va lua în calcul media soldelor lunare/salariilor de funcţii din 12 luni din ultimii cinci ani, la alegere. În prezent, se calculează media veniturilor brute din şase luni consecutive din ultimii cinci ani, la alegere, cu un spor de până la 15%.

Amenzi URIAŞE pentru părinţii care refuză INFORMAREA, nu vaccinarea/ Cum se stabileşte dacă un părinte se documentează sau nu

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat că, în proiectul legii vacinării, sunt prevăzute sancţiuni de până la 10.000 de lei pentru părinţii care refuză să participe la acţiunea de informare, nu pentru cei care refuză imunizarea copiilor.

Cod portocaliu şi cod galben de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturile ajung la 39 de grade Celsius. Valul de căldură va persista şi la sfârşitul săptămânii/ HARTĂ

Meteorologii au emis avertizări cod galben şi portocaliu, valabile de marţi, 1 august, şi până joi, 3 august, perioadă în care maximele vor ajunge la 39 de grade Celsius.

Reacţia sindicatului poliţiştilor faţă de proiectul de ordonanţă privind pensiile speciale: Cel care iese la pensie în septembrie va încasa mai puţin. Vor exista inechităţi

Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, Dumitru Coarnă, susţine că schimbările pe care Guvernul vrea să le facă în sistemul de siguranţă şi ordine publică vor duce la inechităţi între cei care ies la pensie după adoptarea ordonanţei de modificare a legii şi cei care sunt deja pensionaţi.

Un jurist AMENINŢĂ că va depune plângeri penale în cazul a zeci de mii de hotărâri judecătoreşti definitive pentru nerestituirea taxei auto de poluare

Un jurist a depus o plângere penală la DNA Cluj împotriva conducerii Direcţiei de Finanţe Cluj pentru abuz în serviciu şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, pe motiv că refuză restituirea taxei auto de poluare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cum s-au pierdut 40.000 de copii din România în drum spre clasa pregătitoare. Ministrul Educaţiei: Poate au uitat părinţii să îi înscrie

Un calcul simplu scoate la iveală o problemă gravă pentru care Ministerul Educaţiei nu are o explicaţie clară şi, se pare, nici o soluţie, scrie Gândul. Aproape 40.000 de copii eligibili pentru înscrierea în clasa pregătitoare obligatorie nu se regăsesc în scriptele oficiale. Mai exact, din datele de până acum ei nu au fost înscrişi la şcoală. „Pot fi părinţi care au uitat să facă această înscriere”, este explicaţia ministrului Educaţiei, Liviu Pop.