Politic

Prinţul Charles nu mai vine în România, din motive de sănătate

Prinţul Charles a transmis luni seara oficialilor de la Bucureşti că îşi anulează vizita în România, programată pentru finele săptămânii, precum şi întâlnirile stabilite deja cu preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc, invocând motive de sănătate, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale

Parchetul apreciază că Mona Muscă nu a făcut cu intenţie falsul în declaraţii

Parchetul instanţei supreme a apreciat că fosta deputată liberală şi liberal-democrată Mona Muscă nu a comis cu intenţie falsul în declaraţii, atunci când a consemnat în martie 2006 că nu a colaborat cu Securitatea, în sensul de poliţie politică.

Boc despre data asumării răspunderii: Veţi afla graficul pe care Guvernul îl va prezenta

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, că trebuie aprobată în Guvern scrisoarea de intenţie către FMI, după care urmează asumarea răspunderii pe un proiect de lege, însă nu a precizat o dată la care ar urma să se prezinte în faţa Parlamentului.

PNL votează fără ezitare moţiunea de cenzură

Noul purtător de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat, marţi, că liberalii vor vota fără nicio ezitare moţiunea de cenzură a PSD, pentru că obiectivele ei politice sunt extrem de importante, vizând atât căderea Guvernului, cât şi respingerea măsurilor anunţate de preşedintele Traian Băsescu.

PNL nu a discutat despre suspendarea preşedintelui

Putătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat, marţi, că liderii PNL nu au discutat în BPC despre suspendarea lui Traian Băsescu, precizând că Varujan Vosganian nu a propus începerea acestei proceduri, ci a spus că preşedintele nu s-ar mai putea bucura de sprijinul popular.

UNPR nu va susţine moţiunea simplă pe Agricultură

Deputatul Valeriu Steriu a afirmat marţi, după şedinţa BPN al UNPR, că parlamentarii formaţiunii nu vor vota moţiunea simplă pe agricultură iniţiată la Camera Deputaţilor de grupul PSD+PC.

Flutur: Miercuri, o nouă întâlnire a coaliţiei, după care Guvernul finalizează scrisoarea de intenţie

Liderii coaliţiei guvernamentale se vor întâlni miercuri diminieaţă, pentru a finaliza concluziile privind măsurile care vor fi luate de Guvern, iar Executivul va aproba în şedinţă scrisoarea de intenţie cu FMI, a declarat marţi, după şedinţa BPN, vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur.

Geoană: Dacă lucrurile nu vor fi schimbate structural în România, riscăm un statut de colonie

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a afirmat marţi, în cadrul unei dezbateri desfăşurate în cadrul Academiei Române, că, dacă lucrurile nu vor fi schimbate structural, România riscă să capete un statut de colonie.

Udrea, înainte de BPN: Membrii PDL ce ocupă funcţii publice şi administrează afaceri să facă o opţiune

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, marţi, înainte de şedinţa BPN al PDL, că membrii PDL care ocupă funcţii publice şi administrează afaceri sau sunt acţionari în firme care lucrează cu statul trebuie să opteze fie pentru funcţii, fie pentru afaceri.

Năstase: Băsescu se întâlneşte cu partidele la Parlament pentru că s-a dărâmat Golden Blitz

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat marţi într-o conferinţă de presă că preşedintele Traian Băsescu a ales să se întâlnească cu partidele pro-guvernamentale la Parlament pentru că "s-a dărâmat" clădirea Golden Blitz.

Liderii Coaliţiei discută la Guvern despre tăierea cheltuielilor, înainte de întâlnirea cu Băsescu

Liderii Coaliţiei s-au reunit marţi dimineaţa la Guvern pentru a discuta despre măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare, înaintea şedinţei de miercuri a Cabinetului în care va fi adoptată scrisoarea de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional.

Băsescu se întâlneşte, marţi, cu grupurile parlamentare care susţin Guvernul

Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte, marţi, cu grupurile parlamentare care susţin Guvernul, pentru discuţii privind măsurile impuse de acordul cu FMI, UDMR anunţându-şi decizia de a susţine protejarea pensiilor mici, iar UNPR pronunţându-se pentru menţinerea pensiei minim garantate.

Haşotti: Prigoană să facă o iniţiativă legislativă, să mute Parlamentul la groapa de gunoi Glina

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că îi propune democrat-liberalului Silviu Prigoană să facă o iniţiativă legislativă prin care să mute Parlamentul la groapa de gunoi Glina, precizând că şi preşedintele Traian Băsescu ar fi de acord cu acest demers.

Antonescu: PNL nu va susţine un Guvern care să vină cu o politică economică stângistă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, la Ştefăneşti, că PNL nu va da girul său niciodată şi nu va susţine un Guvern care să vină cu o politică economică stângistă, cu o politică ce lipseşte societatea şi economia româneasă de orice şanse de redresare.

Prigoană propune un nou sediu pentru Legislativ, iar Casa Poporului să treacă în administrarea CGMB

Deputatul PDL Silviu Prigoană vrea ca Palatul Parlamentului să treacă treptat în administrarea CGMB până la 1 ianuarie 2012, Legislativul urmând să se mute în clădirea de pe Bulevardul Unirii care în prezent are destinaţia de mall cultural şi se află în administrarea Ministerului Culturii.

Prigoană propune abrogarea legii privind venitul minim garantat

Deputatul PDL Silviu Prigoană vrea abrogarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, propunerea sa legislativă venind în contextul în care, potrivit senatorului PDL Gabriel Berca, democrat-liberalii ar fi discutat despre o asemenea măsură pentru reducerea cheltuielilor bugetare.

Vosganian: Îmi pare rău că nu se discută de suspendarea preşedintelui, nu ar mai găsi înţelegere

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, luni, la Ştefăneşti, că îi pare rău că nu se discută despre suspendarea lui Traian Băsescu, precizând că, în cazul în care Parlamentul ar vota suspendarea, şeful statului nu ar mai găsi nicio înţelegere la un eventual referendum.

Antonescu despre donarea indemnizaţiilor la stat: Nu dau banii Guvernului ăsta, că mi-i fură

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, la Ştefăneşti, că tema referitoare la donarea indemnizaţiilor de către demnitari e o temă de demagogie josnică, precizând că el nu dă banii Guvernului pentru că îi fură, preferând să ajute personal oameni necăjiţi.

UDMR va încerca să îl convingă pe Băsescu despre importanţa protejării celor cu pensii mici

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a decalarat, luni, că la întâlnirea programată cu preşedintele Traian Băsescu, la Parlament, înainte de trimiterea scrisorii către FMI, grupul reprezentanţilor Uniunii va insista pe importanţa protejării celor care au pensii mici.

Elena Udrea şi Roberta Anastase, printre invitaţii la petrecerea de botez a lui Carol Ferdinand

Miniştrii Elena Udrea şi Adriean Videanu, preşedinta Camerei Deputaţilor Roberta Anastase, prinţesa Brianna Caragea şi designerul Cătălin Botezatu s-au numărat printre invitaţii la petrecerea de botez a lui Carol Ferdinand, fiul Prinţului Paul şi al Prinţesei Lia, naşi fiind Maria şi Traian Băsescu.

Iliescu: E nedemnă reacţia unor reprezentanţi ai PDL care îl jignesc pe directorul general al FMI

Fostul preşedinte Ion Iliescu califică drept "nedemnă" reacţia unor reprezentanţi ai PDL, care îl critică pe directorul general al FMI Dominique Strauss-Kahn pentru declaraţiile prin care a încercat să se delimiteze de deciziile Guvernului privind reducerea salariilor şi pensiilor.

Iliescu: Adoptarea Legii lustraţiei este anacronică, antidemocratică, anticonstituţională

Fostul preşedinte Ion Iliescu apreciază, într-o postare pe blog, că adoptarea Legii lustraţiei este anacronică, antidemocratică şi anticonstituţională, bazată pe considerente politice, subiective, oportuniste, aservite puterii, iar principiul culpabilizării colective încalcă drepturi fundamentale.

Aurelian Pavelescu preia şefia PNŢCD, iar până în septembrie va fi Congres de unificare

Aurelian Pavelescu a preluat funcţia de preşedinte al PNŢCD după ce Marian Miluţ a demisionat de la conducerea partidului, dar şi din formaţiunea ţărănistă, iar CNC a decis să împuternicească Biroul Naţional de Conducere pentru organizarea unui congres de reconciliere şi unificare a forţelor PNŢCD.

Ion Diaconescu: Demisia lui Miluţ uşurează calea spre unificarea celor două ramuri ale PNŢCD

Fostul lider ţărănist Ion Diaconescu a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că demisia lui Marian Miluţ de la conducerea PNŢCD uşurează calea către unificarea celor două ramuri ale partidului.

Ciuhandu: Demisia lui Miluţ era de aşteptat, nu mai avea niciun fel de susţinere în partid

Preşedintele PNŢCD Timiş, Gheorghe Ciuhandu, a declarat că demisia lui Marian Miluţ "era de aşteptat" deoarece acesta nu mai avea niciun fel de susţinere în partid şi a spus că speră ca acest moment să reprezinte o revenire la un PNŢCD unit.

Radu Sârbu: Marian Miluţ a demisionat dintr-o funcţie din care fusese oricum înlocuit în august 2008

Liderul PNŢCD Radu Sârbu consideră că Marian Miluţ a demisionat dintr-o funcţie din care fusese oricum înlocuit în 2008 în urma unui congres al partidului şi spune că se vor întreprinde demersuri pentru reconcilierea celor două aripi ale partidului.

Miluţ demisionează de la conducerea PNŢCD

Marian Miluţ a demisionat de la şefia PNŢCD printr-o scrisoare prezentată sâmbătă Consiliului Naţional de Conducere, în care spune că eforturile sale ar fi dat rezultate mai bune dacă nu ar fi fost opoziţia acerbă a celor depăşiţi politic de realitate şi că invidia e duşmanul redresării partidului.

Oprea: Dacă măsurile de austeritate nu îşi ating scopul până la sfârşitul anului, Guvernul are o problemă

Preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, spune că, dacă măsurile de austeritate de reducere a salariilor şi pensiilor, susţinute de Uniune, nu îşi vor atinge scopul până la sfârşitul anului, înseamnă că Guvernul are o problemă şi, răspunzând unei întrebări, a apreciat că, într-o astfel de situaţie, "probabil" că Executivul ar trebui să plece.

Lăzăroiu: Termenul de graţie pentru Guvern este sfârşitul acestui an

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu susţine că "o evaluare realistă" a Cabinetului poate duce la concluzia că miniştrii sunt competenţi, dar că au existat "stângăcii de comunicare" şi, întrebat despre un "termen de graţie" care i s-ar acorda Guvernului, a indicat sfârşitul anului.

Lăzăroiu: Informaţiile date de directorul FMI, inexacte; FMI ceruse reducere 20% a sectorului bugetar

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, vineri, la TVR1, că informaţiile transmise de directorul general al FMI sunt inexacte, menţionând că soluţia propusă de reprezentanţii Fondului viza, alături de creşterea TVA şi a cotei unice, şi reducerea cu 20% a sectorului bugetar.

Senatul plăteşte peste 6 milioane de lei pentru cazarea senatorilor la hotel

Senatul plăteşte 6.086.707,2 milioane de lei pentru serviciile de cazare hotelieră pentru senatori, conform unor anunţuri de atribuire publicate, vineri, pe site-ul e-licitatie.ro.

Atanasiu despre măsurile Guvernului: Un asemenea program îl putea face şi Sexy Brăileanca

Preşedintele PNL Alba, deputatul Teodor Atanasiu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că programul de măsuri propus de Guvern în urma discuţiilor cu FMI este cea mai proastă variantă posibilă, iar "un asemenea program de doi bani, minimal, îl putea face şi Sexy Brăileanca".

PC: Băsescu şi Boc ar trebui să-şi dea demisia deoarece au fost făcuţi mincinoşi de FMI

Liderul PC Daniel Constantin consideră că preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc ar trebui să-şi dea demisia, deoarece sunt "total decredibilizaţi internaţional", după ce au fost făcuţi mincinoşi de declaraţiile şeful FMI potrivit cărora Fondul nu a cerut tăierea pensiilor şi salariilor.

Oltean: Nicio moţiune de cenzură nu are nicio şansă, absolut niciuna

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că moţiunea de cenzură pregătită de PSD nu are "nicio şansă".

Ponta: Ne vom coordona calendarul parlamentar cu protestele sindicatelor

Liderul PSD Victor Ponta a declarat vineri, după întâlnirea cu reprezentanţii sindicatelor, că social-democraţii şi reprezentanţii sindicali au stabilit o coordonare a calendarului parlamentar cu cel al protestelor şi acţiunilor de stradă.

UDMR va fi solidar cu Guvernul la asumarea răspunderii

Vicepreşedintele executiv al UDMR, Laszlo Borbely, ministru al Mediului, afirmă că reprezentanţii Uniunii vor fi solidari cu Guvernul în ceea ce priveşte asumarea răspunderii pe măsurile convenite cu FMI, deşi îşi doresc acceptarea ideii ca pensiile mici să nu fie reduse.

Ponta: Nu avem ce discuta cu Guvernul, măsurile anticriză sunt decise de Băsescu, nu de Cabinet

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că partidul său nu are ce discuta cu Guvernul Boc, pentru că măsurile anticriză nu au fost decise de Executiv, ci de şeful statului, care nu doreşte să discute cu nimeni, preferând doar să dea ordine.

Preşedintele Băsescu i-a retras decoraţia lui George Homoştean

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul de retragere a Ordinului Virtutea Militară în grad de Cavaler acordat, pe 26 aprilie, lui George Homoştean, Preşedinţia precizând că distincţia a fost acordată la propunerea Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război.

Antonescu despre decorarea lui Homoştean: Nimic mai normal, Băsescu reprezintă asemenea oameni

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că decorarea lui Homoştean de către Traian Băsescu este "normală", precizând că şeful statului reprezintă asemenea oameni în fruntea statului dintotdeauna, comentând că nu este prima dată când preşedintele "nu este atent" pe cine decorează.

Johannis: TVA şi impozitul pe venit ar fi putut fi mărite; ar fi benefice investiţii tip autostradă

Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a declarat, joi seară, la Realitatea TV, că Guvernul ar fi putut să nu apeleze la tărirea salariilor şi pensiilor, el menţionând că ar fi fost de preferat reducerea numărului de bugetari în 2009, majorarea TVA şi a impozitului pe venit şi construcţia de autostrăzi.