Prima pagină » Comunicate » COMUNICAT. Cum pot școlile din România să ia decizii mai bune: AVE lansează platforma EduMetrix

COMUNICAT. Cum pot școlile din România să ia decizii mai bune: AVE lansează platforma EduMetrix

Asociația pentru Valori în Educație (AVE) lansează EduMetrix, o platformă digitală de evaluare instituțională 360°, a școlii și a comunității din jurul acesteia. Platforma, dezvoltată de AVE cu sprijinul Apa Nova, o companie Veolia, oferă o radiografie a funcționării școlii, utilă pentru planuri de dezvoltare, rapoarte anuale, proiecte manageriale și aplicații pentru finanțări.
Mediafax
11 feb. 2026, 17:05, Comunicate

Asociația pentru Valori în Educație (AVE) lansează EduMetrix, o platformă digitală de evaluare instituțională 360°, a școlii și a comunității din jurul acesteia.  Platforma, dezvoltată de AVE cu sprijinul Apa Nova, o companie Veolia, oferă o radiografie a funcționării școlii, utilă pentru planuri de dezvoltare, rapoarte anuale, proiecte manageriale și aplicații pentru finanțări.

EduMetrix se adresează tuturor școlilor din România, atât din mediul urban, cât și rural. În faza de pilotare a platformei, care se va desfășura până în luna martie 2027, utilizarea ei este gratuită pentru primele 200 de școli înregistrate, finanțarea fiind asigurată de AVE și Apa Nova. Înscrierea școlii în platformă va fi făcută de către director, iar principala condiție va fi angajamentul școlii de a finaliza procesul de evaluare. Pe tot parcursul acestui proces, directorul este susținut de o echipă de profesori evaluatori. La finalul procesului, este generat un raport de evaluare instituțională 360° cu ajutorul AI, care are rolul de a structura, corela si agrega datele colectate.

Datele din raport oferă o imagine sistemică 360° a școlii, care ajută la identificarea riscurilor și a ariilor de îmbunătățit, stimulând, în cadrul procesului de evaluare, o cultură colaborativă orientată spre performanță.

„Pentru AVE, punctul de plecare al platformei EduMetrix este chiar realitatea de zi cu zi din școlile din România. Directorii și profesorii au nevoie de un cadru clar și coerent în care să își poată identifica atât punctele forte, cât și ariile de îmbunătățire, să obțină o privire de ansamblu asupra propriei școli și să aibă acces la resurse relevante pentru evaluare și raportare. EduMetrix pornește în versiunea 1.0 cu un set de funcționalități esențiale, iar în baza feedbackului utilizatorilor și a evoluției nevoilor din școală va fi adaptat continuu. AVE va avea rolul de facilitator pe tot parcursul utilizării platformei, asigurând onboardingul, suportul tehnic și metodologic la cerere și rolul de expert în validarea rapoartelor pentru a rafina modelul de AI folosit”, a declarat Simona Pavelescu, Director Executiv, AVE.

„Ne bucurăm să fim alături de AVE într-un nou proiect adresat școlilor din România. Accesul la educația de calitate este unul dintre pilonii esențiali pe care îi susținem și în care investim constant de ani de zile – atât în profesionalizarea generațiilor viitoare de specialiști, cât și în sprijinirea școlilor care își propun să fie performante, să adopte noile tehnologii în activitatea lor și să seteze standarde moderne de predare și învățare în comunitățile din care fac parte.

Credem în parteneriate solide între mediul public, privat și non-guvernamental, care pot susține dezvoltarea sistemului de educație, pentru că avem nevoie de copii bine pregătiți, care să ducă mai departe ceea ce am construit până acum.”, declară Irina Munteanu, Deputy CEO, Veolia România – grup din care face parte și Apa Nova.

EduMetrix analizează date relevante din șase sisteme: procesul de învățare al elevilor; starea de bine a comunității școlare; leadership (elevi, profesori, directori); dezvoltarea profesională a cadrelor didactice; managementul strategic și operațional; resursele disponibile (digitale, umane, materiale, financiare). Cele 11 instrumente prin care sunt culese informații pentru cele 6 sisteme: fișa de observare a lecției, grile de analiză a mediului școlar pentru elevi, părinți, profesori și directori, checklist pentru mediul școlar, grilă de mediu, grilă de interviu pentru director și grile de focus grup pentru elevi, profesori și părinți.

Despre Asociația pentru Valori în Educație

Asociația pentru Valori în Educație este o organizație non-profit care contribuie de 10 ani la transformarea sistemului educațional din România prin programe și proiecte dezvoltate pornind de la nevoile școlilor. AVE a creionat și implementat programe menite să aibă impact atât la nivelul managementului școlii, cât și al profesorilor. AVE facilitează colaborarea dintre companiile private, directorii de școală, societatea civilă și ONG-uri care activează în educație cu scopul de a crea reușite cu impact asupra sistemului de educație. Puteți fi la curent cu acțiunile AVE urmărind paginile de LinkedInFacebook și Instagram.

Despre Apa Nova, o companie Veolia

Din anul 2000, Apa Nova și-a asumat responsabilitatea gestionării resurselor de apă, tratarea și distribuția apei către consumatori, evacuarea apelor uzate și a apelor meteorice din Municipiul București. În cei peste 25 de ani de activitate, sistemul de alimentare cu apă și de canalizare a fost reabilitat, modernizat și dezvoltat conform celor mai bune practici industriale și de sustenabilitate.

În prezent, Apa Nova București este liderul operatorilor de apă și canalizare din România și se implică frecvent în evenimente relevante pentru comunitatea bucureșteană. Totodată, susține domenii esențiale precum educația, sănătatea și cultura, prin parteneriate de durată.

Puteți fi la curent cu activitatea Apa Nova București pe LinkedIn și Facebook.