Exact asta s-a întâmplat la School of Big Ideas (SOBI), programul prin care Publicis Groupe România le oferă tinerilor ocazia să descopere cum arată, în realitate, o carieră în advertising.
De această dată, campania a fost construită cu aportul unor foști participanți SOBI, deveniți între timp colegi în agențiile grupului. Dacă și în anii trecuți absolvenți ai programului au contribuit la proiecte și inițiative ale Publicis Groupe, aceasta este prima ediție în care campania reunește oameni proveniți din School of Big Ideas din toate disciplinele-cheie implicate în dezvoltarea ei: strategie, client service, creație și media. Au primit brief-ul, au trecut prin pitch-uri, feedback și revizii și au construit campania care îi invită pe alții să facă același pas.
Ce faci când ești curios, dar nu știi dacă este pentru tine?
Noua campanie pornește de la un insight simplu: atunci când vine vorba despre alegerea unei cariere, de multe ori trebuie să iei o decizie înainte să afli cum arată meseria în realitate. Între ceea ce ai auzit despre un domeniu și ceea ce presupune el zi de zi există adesea un spațiu plin de presupuneri, stereotipuri și informații din auzite.
Advertisingul nu face excepție.
SOBI încearcă să reducă exact această distanță. Prin cursuri, proiecte reale, evaluări și întâlniri cu profesioniști din industrie, participanții au ocazia să descopere cum funcționează, în practică, roluri precum strategie, creație, client service, media sau performance marketing înainte de a decide dacă li se potrivesc.
Pe scurt, au șansa să exploreze industria înainte să aleagă dacă vor să facă parte din ea.
De aici și ideea noii ediții: explorează lumea publicității.
Un pitch real pentru o campanie reală
Poate cel mai potrivit lucru pentru o campanie despre descoperirea industriei este că a fost construită într-un mod foarte apropiat de realitatea din agenții. Două echipe formate din juniori copywriteri și art directori au primit același brief și au intrat într-un pitch intern, prezentându-și propunerile în fața unor colegi seniori din creație. Cu emoții, argumente, întrebări dificile și feedback, exact ca într-un proces real. Citeşte comunicatul integral AICI