Fundaţia Love Button face voluntariat pentru Asociaţia Magic în zilele concertelor Coldplay

Fundaţia Love Button face voluntariat pentru Asociaţia Magic în zilele concertelor Coldplay din România

Continuând tradiţia de a da înapoi comunităţii, mişcarea globală Love Button, în colaborare cu faimoasa trupă Coldplay, va face voluntariat pentru copiii cu diagnostice grave susţinuţi de Asociaţia Magic, în timpul celor două zile în care Coldplay va concerta în România. Această iniţiativă face parte din angajamentul Coldplay de a avea un impact pozitiv în fiecare comunitate pe care o vizitează ca parte din turneul lor global.

Asociaţia Magic, o organizaţie românească dedicată sprijinirii copiilor cu boli grave şi familiilor acestora, va beneficia de implicarea trupei şi a fanilor săi.

„Suntem încântaţi şi profund recunoscători că Fundaţia Love Button susţinuţi de Coldplay fac voluntariat pentru noi”, a spus Andreea Nechita, preşedinta Asociaţiei Magic. „Sprijinul lor înseamnă foarte mult pentru familiile şi copiii pe care îi ajutăm. Colaborarea este dovada că binele atrage mai mult bine şi că doar împreună, cât mai mulţi posibil, putem realiza lucruri extraordinare pentru cei ce au nevoie.”

 

Comunicat furnizat si asumat de Conan Public Affairs

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=19650

Versiunea: mobil  |  completa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici