Autorităţile se pregătesc de a doua etapă a campaniei de vaccinare. Cine se vaccinează împotriva COVID-19 în etapa 2

  • În etapa a doua va fi vaccinat personalul-cheie pentru funcţionarea instituţiilor statului, respectiv Parlament, Preşedinţie, Guvern, ministere şi instituţii subordonate acestora.
  • În prima etapă de vaccinare împotriva COVID-19 s-a vaccinat personalul medical.
6852 afișări
Imaginea articolului Autorităţile se pregătesc de a doua etapă a campaniei de vaccinare. Cine se vaccinează împotriva COVID-19 în etapa 2

Autorităţile pregătesc a doua etape de vaccinare, conform Strategiei Naţionale. Vor putea fi vaccinaţi cei care lucrează în domenii cheie, esenţiale, între care preşedintele, membrii Executivului, clericii, mass-media.

Pentru pregătirea celei de-a doua etape a Strategiei de vaccinare împotriva COVID- 19 în România, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1031/2020, Centrul Municipiului Bucureşti pentru Conducerea şi Coordonarea Intervenţiei, Nucleul Municipiului Bucureşti de Coordonare a Vaccinării fac demersuri pentru identificarea celor care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale, aşa cum sunt acestea prevăzute în H.G. nr. 1031/2020.

Astfel, în etapa a doua va fi vaccinat personalul-cheie pentru funcţionarea instituţiilor statului, respectiv Parlament, Preşedinţie, Guvern, ministere şi instituţii subordonate acestora.

Cine urmează la vaccinare

  • personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi al autorităţii judecătoreşti;
  • personalul din sectorul economic vital: procesare, distribuţie şi comercializare a alimentelor de bază, şi anume: panificaţie, lactate, carne, fructe şi legume; din uzine de apă, epurare, transport şi distribuţie apă; din centrale electrice, producţie, transport şi distribuţie curent electric;
  • din unităţi de producţie, transport şi distribuţie combustibili lichizi şi solizi;
  • personal din unităţi de producţie, transport şi distribuţie medicamente şi materiale sanitare;
  • din noduri feroviare, aeroporturi civile şi militare, porturi esenţiale;
  • personal din comunicaţii, şi anume Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, radioul şi televiziunea naţionale;
  • personalul din învăţământ şi creşe.

De asemenea, în etapa a doua se vaccinează următoarele categorii:

  • personalul poştal şi din servicii de curierat;
  • personalul cultelor religioase;
  • personalul din mass-media care desfăşoară activităţi cu risc crescut de expunere la infecţia cu SARS-CoV-2, cum ar fi reportaje în unităţi medicale 
  • personalul din domeniul salubrităţii şi deşeurilor.

În prima etapă de vaccinare împotriva COVID-19 s-a vaccinat personalul medical.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici