Măsuri drastice: Italia închide toate activităţile comerciale, cu excepţia farmaciilor şi a magazinelor alimentare

  • Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a anunţat măsuri radicale în lupta împotriva coronavirusului.
  • Activitatea comercială va fi sistată în întreaga ţară.
  • Excepţie fac doar farmaciile şi magazinele alimentare, potrivit Repubblica.
8309 afişări
Imaginea articolului Măsuri drastice: Italia închide toate activităţile comerciale, cu excepţia farmaciilor şi a magazinelor alimentare

Sursa. Profimedia Images

Decizia Guvernului italian are drept obiectiv limitarea mobilităţii oamenilor, astfel încât şansele de răspândire a coronavirusului să fie cât mai reduse.

Într-o transmisiune live pe Facebook, premierul italian Giuseppe Conte a anunţat că vor fi închise toate activităţile comerciale, inclusiv barurile şi restaurantele. Rămân deschise doar farmaciile şi magazinele alimentare, pentru a asigura necesităţile locuitorilor.

Mijloacele de transport vor fi asigurate. Totodată, fabricile vor rămâne deschise, respectând măsuri de siguranţă şi igienă. Efectul noilor măsuri drastice va fi vizibil după 14 zile.

Discursul lui Conte a avut şi note dramatice: „Mulţumesc italienilor care se sacrifică. Dovedim că suntem o naţiune măreaţă.”

Bilanţul epidemic în Italia este de 827 de morţi şi 12.462 de persoane infectate cu noul coronavirus, a declarat miercuri seară Angelo Borrelli, şeful Serviciului italian de protecţie civilă. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 196 de decese şi încă 2.076 de cazuri de persoane infectate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici