Prima pandemie de pe Planetă a avut loc în 1347 din cauza ciumei bubonice. Tot ce trebuie să ştii despre ce înseamnă o pandemie

  • Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a stabilit, miercuri, că situaţia generată de noul coronavirus este pandemie.
  • OMS a luată această decizie după ce s-au înregistrat cazuri de infecţii în aproape toate ţările lumii.
  • Prima pandemie a fost declarată în 1347.
15061 afișări
Imaginea articolului Prima pandemie de pe Planetă a avut loc în 1347 din cauza ciumei bubonice. Tot ce trebuie să ştii despre ce înseamnă o pandemie

Sursa foto: Profimedia

Potrivit OMS, o pandemie este răspândirea la nivel mondial a unei noi boli şi apare atunci când un virus apare şi se răspândeşte în întreaga lume, iar majoritatea oamenilor nu au imunitate la el. Virusurile care au provocat pandemii din trecut provin de obicei de la virusuri gripale animale.

Conform planului OMS pentru pregătirea pandemiei, după declararea acesteia, guvernele naţionale trebuie să se asigure de „mobilizarea completă a sistemelor de sănătate, a instalaţiilor şi mobilizarea angajaţilor din sistemul medical naţional”.

De asemenea, OMS transmite că trebuie să „distribuie echipament de protecţie” şi să „distribuie antivirale şi alte materiale medicale în conformitate cu planurile naţionale".

Când OMS a declarat o pandemie pentru focarul de gripă H1N1 în 2009, decizia a fost criticată de unele ţări, care au considerat că decizia a provocat panică inutilă, scrie The Guardian.

Ea a dus la pierderea financiare din cauza cheltuielilor pentru vaccinuri pentru o tulpină de gripă care s-a dovedit a fi uşoară şi relativ uşor de controlat.

Care este impactul economic al unei pandemii

Potrivit Băncii Mondiale, costul global anual al pandemiilor, de la cele moderate până la cele severe, este de aproximativ 570 miliarde de dolari americani sau 0,7 la sută din veniturile lumii.

Care sunt celelalte pandemii din istorie:

Gripa H1N1 (gripa porcină) din 2009
HIV (1981)
Gripa spaniolă (1918)
Ciuma bubonică (1347)
Variola (1870)

Când a fost ultima pandemie?

Ultima pandemie a fost în 2009 pentru pandemia de gripă H1N1 care a ucis sute de mii de oameni la nivel global.

„Acesta a fost detectat mai întâi în Statele Unite şi s-a răspândit rapid în Statele Unite şi în lume”, a spus Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, potrivit The Guardian.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici