Reacţia unei tinere poliţiste când şi-a dat seama că şoferul oprit în trafic este de fapt un medic

O poveste impresionantă a fost relatată pe Facebook de Ministerul Afacerilor Interne. O tânără poliţistă a avut o reacţie emoţionantă atunci când a aflat că şoferul pe care l-a oprit în trafic pentru a-i cere adeverinţa de deplasare este de fapt un medic care se întorcea din gardă.

1881 afișări
Imaginea articolului Reacţia unei tinere poliţiste când şi-a dat seama că şoferul oprit în trafic este de fapt un medic

Mesajul integral publicat de Ministerul Afacerilor Interne

”Ea este Alexandra, poliţista care a avut acea reacţie admirabilă faţă de medicul pe care l-a oprit în trafic. Întâmplarea s-a petrecut ieri dimineaţă, atunci când Alexandra a fost de serviciu în zona Unirii.

Era în jur de 7 când a oprit un autoturism pentru control. Prin geamul uşor întredeschis, de la o distanţă sigură, Alexandra i s-a adresat celui de la volan:

- Bună dimineaţa! Vă rog să-mi prezentaţi adeverinţa sau declaraţia pe proprie răspundere şi documentul de identitate! Vă rog, să le ridicaţi la nivelul geamului pentru a le putea vedea.
- Bună dimineaţa! Uitaţi cartea de identitate, iar aceasta este legitimaţia. Sunt medic, acum am ieşit din gardă şi merg spre acasă.

În acel moment, Alexandra a făcut un pas în spate, cât să poată fi văzută mai bine, a luat poziţia drepţi şi a dus mâna la caschetă.
- Am onoarea să vă salut, domnule doctor! Noi vă mulţumim pentru tot ceea ce faceţi. Vă asigurăm de toată preţuirea noastră! CU RESPECT!
- Vă salut şi eu, a spus medicul, făcând acelaşi gest. Vă rog frumos să aveţi grijă de dumneavoastră. O zi uşoară!

Alexandra este promoţia 2019, iar duminică, pe 5 aprilie, împlineşte 21 de ani. Acum, însă, are un singur regret: medicul pe care l-a oprit nu a văzut că, pe sub masca de protecţie, salutul ei a fost însoţit şi de un zâmbet.

Domnule doctor, Alexandra vă salută, de data aceasta cu zâmbet!”

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici