Spitalul din Suceava era mândria aleşilor înainte să ajungă focar de infecţie. "Vreţi să vedeţi spitale ca în Occident? Mergeţi la Suceava!"

  • Preşedintele Klaus Iohannis lăuda spitalul din Suceava, în octombrie 2019
  • Şeful statului a participat la inaugurarea ambulatoriului integrat de specialitate al Spitalului din Suceava
  • Rareş Bogdan, în 2019: Vreţi să vedeţi spitale ca în Occident? Mergeţi la Suceava!
3402 afișări
Imaginea articolului Spitalul din Suceava era mândria aleşilor înainte să ajungă focar de infecţie. "Vreţi să vedeţi spitale ca în Occident? Mergeţi la Suceava!"

Spitalul din Suceava era mândria aleşilor înainte să ajungă focar de infecţie. "Vreţi să vedeţi spitale ca în Occident? Mergeţi la Suceava!" Sursă foto: www.informatiata.ro

Când ţi se vorbea acum un an despre spitalul din Suceava te încerca un soi de mândrie naţională. Astăzi unitatea medicală e miezul celui mai mare scandal epidemiologic. A fost, până nu de mult, fanionul liberalilor şi era dat exemplu de mai marii ţării, în frunte cu preşedintele ţării, Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis, preşedintele României, 16 octombrie 2019, Suceava: Vă felicit domnule preşedinte Flutur, domnule manager Rîmbu, domnule primar Lungu şi pe dumneavoastră pe toţi care lucraţi aici. Este o realizare foarte frumoasă . Avem, iată, la Suceava un model de bune practici în sistemul de sănătate românesc şi îmi doresc să avem astfel de exemple peste tot în ţară. (MUSCA)

Europarlamentarul Rareş Bogdan ridica Suceava la nivel de oraş occidental, în timpul unui miting electoral. "Le-am spus tuturor: Vreţi să vedeţi spitale ca în Occident? Mergeţi la Suceava să vedeţi ce a făcut Flutur cu bani europeni."

Azi, Spitalul Judeţean din Suceava este principalul focar de infecţie din ţară. Peste o sută de cadre medicale din spital s-au îmbolnavit cu noul COVID 19 din cauza incompetenţei conducerii de a gestiona criza medicală. Din totalul celor 2400 de cazuri de coronavirus  din România, mai mult de 600 sunt doar din Suceava. 

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că a retras decoraţia oferită anul trecut Spitalului din Suceava în urma ”gravelor deficienţe în activitate constatate în perioada stării de urgenţă provocate de pandemia de COVID-19”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici