Ucraineni prinşi cu teste anti-COVID false la intrarea în România

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Isaccea au depistat 4 cetăţeni ucraineni care au prezentat autorităţilor competente teste negative pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, care s-au dovedit a fi false, a anunţat duminică Garda de Coastă.

Urmărește
536 afișări
Imaginea articolului Ucraineni prinşi cu teste anti-COVID false la intrarea în România

Ucraineni prinşi cu teste anti-COVID false la intrarea în România

Cei 4 ucraineni, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 25 de ani, pasageri într-un autoturism, au încercat sâmbătă să intre în România pe la punctul de trecere din oraşul Isaccea şi au prezentat teste PCR cu rezultate negative.

„Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea testelor prezentate, la solicitarea reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Tulcea, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, constatând faptul că documentele în cauză nu sunt autentice. Cele patru persoane au recunoscut faptul că testele sunt false, scopul principal fiind acela de a evita carantina pe teritoriul României”, se arată în comunicatul Gărzii de Coastă.

Cei 4 bărbaţi sunt acum cercetaţi pentru uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici