Confirmare: Un antiviral administrat de medicii din Timişoara ajută la eliminarea mai rapidă din organism a noului coronavirus

  • Un antiviral administrat de medicii Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeş Timişoara ajută la eliminarea mai rapidă din organism a noului coronavirus.
  • Este vorba despre Favipiravir care până acum a fost folosit în tratamentul formelor severe de gripă.
4251 afișări
Imaginea articolului Confirmare: Un antiviral administrat de medicii din Timişoara ajută la eliminarea mai rapidă din organism a noului coronavirus

Veşti bune: Un antiviral administrat de medicii din Timişoara ajută la eliminarea mai rapidă din organism a noului coronavirus

Potrivit reprezentanţilor Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeş din Timişoara, Favipiravir este un medicament din categoria antiviralelor, inhibitor al ARN-ului. Medicii timişoreni spun că acesta a fost utilizat, până acum, în tratamentul formelor severe de gripă, dar şi împotriva unor virusuri foarte puternice, care pot declanşa infecţii mortale. Medicamentul ajută la eliminarea mai rapidă a virusului SARS-CoV 2 şi reduce în acest fel perioada de spitalizare. De asemenea, ameliorează simptomele infecţiei cu coronavirus.

Medicamentul administrat de specialiştii Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş Timişoara a intrat în schema de tratament aprobată de Ministerul Sănătăţii în urmă cu două luni.

„Medicamentul se administrează pacienţilor cu o formă medie de infecţie cu COVID 19, cu probele de inflamaţie modificate. Am observat că, la 24-48 de ore după ce am introdus acest tratament, inflamaţia pulmonară a scăzut semnificativ. S-a redus durata de spitalizare a pacientului şi testele PCR s-au negativat mai repede, chiar cu câteva zile mai repede decât în mod obişnuit.”, a explicat Maria Cerbu, medic la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeş Timişoara.

Medicamentul nu poate fi luat de oricine şi oricând, avertizează medicii. Din cauza posibilităţii apariţiei unor efecte secundare, tratamentul se poate administra doar în spital, sub supravegherea unui medic. Specialiştii Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş Timişoara mai spun că există o fereastră de timp foarte scurtă în care medicamentul se poate administra, astfel încât efectul să fie cel aşteptat. Durata tratamentului este de cinci zile.

„Sunt 16 comprimate de înghiţit, opt dimineaţa, opt seara, în prima zi. Din ziua a doua de tratament, se iau trei dimineaţa şi trei seara, şi atunci se face sub supraveghere medicală, pentru că e complicat să îi pui unui pacient în mană opt comprimate şi să îi spui: înghiţiţi-le dumneavoastră! Trebuie să stai de vorbă cu pacientul şi să îi explici. Pentru că e important să fie aderent la tratament.”, a precizat medicul Maria Cerbu.

Medicamentul este inclus şi în protocoalele terapeutice ale unor ţari precum Japonia, India şi China. Autorităţile din România au anunţat că vor importa peste 700.000 de tablete de Favipiravir care vor fi distribuite spitalelor aflate în linia întâi în lupta împotriva Covid 19.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici