12 zile de "Întâlniri cu artişti extraordinari din România", la Milano

O serie de artişti români, printre care coregraful Răzvan Mazilu, balerinul Gheorghe Iancu şi regizoarea Maria Ştefănache, vor participa la un program de promovare a României în Italia, "Întâlniri cu artişti extradinari din Est-România", care se va desfăşura între 5 şi17 aprilie, la Milano.

31 afișări
Imaginea articolului 12 zile de "Întâlniri cu artişti extraordinari din România", la Milano

Coregraful Răzvan Mazilu

Seria de evenimente "Incontri con artisti straordinari dell' Est - Romania - danza, musica, pittura, cinema e teatro"/ "Intâlniri cu artişti extraordinari din Est - România (dans, muzică, pictură, cinema şi teatru)" este organizată de Institutul Cultural Român (ICR) şi Centrul de Producţii Teatrale din Milano, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Conceput ca o premieră culturală, evenimentul reuneşte elita artistică românească din Milano, în cadrul unui program mai amplu de promovare, care vizează inclusiv comunitatea românească din Italia.

Astfel, manifestarea aduce în faţa publicului italian şi cel de origine română din Peninsulă personalităţi care, de peste două decenii, îşi aduc contribuţia culturală şi artistică în Italia, ţara în care trăiesc.

Programul se va deschide cu concert al cvartetului Ad Libitum, pe 5 aprilie, şi se va încheia cu spectacolul "Sell Me!", susţinut de Răzvan Mazilu, pe 17 aprilie, la sediul Centrului de Producţii Teatrale din Milano.

Printre numele incluse în programul manifestării se numără şi: balerinul şi coregraful Marinel Ştefănescu, fondator, alături de cunoscuta balerină Liliana Cosi, al Academiei de Balet din Reggio Emilia, balerinul Gheorghe Iancu, directorul Companiei de dans "Tabula Saltica" din Italia şi autor al mai multor coregrafii la Piccolo Teatro din Milano, violonista Virginia Popescu de la Scala din Milano, violonistul Ştefan Coles, directorul Academiei de Muzică Europeană, Erba-Milano, maestra de balet Loreta Alexandrescu, profesor la Academia de Teatru Scala din Milano, regizoarea Maria Ştefănache, directorul Centrului de Producţii Teatrale din Milano, actriţa Margareta Kraus şi pictoriţa Sanda Sudor.

Programul manifestării cuprinde şi comunicări susţinute de artişti români şi de oameni de cultură şi jurnalişti italieni, cunoscători ai României, printre care: prof. dr. Giorgio Galli la Universitatea Statală din Milano, Marco Baratto, istoric şi directorul bibliotecii din Lodi (Milano), Mauro Baffico, directorul Editurii "Ediarco" din Milano, Alba Rondelli, jurnalist italian, reprezentanţi ai Casei de Producţii de film şi documentare "Report-age" din Milano.

În plus, vor fi deschise expoziţii de pictură şi de fotografie şi vor avea loc proiecţii de film documentar despre activitatea artiştilor români şi prezentări de carte.

Temele abordate în cadrul întâlnirilor privesc interferenţele culturale româno-italiene şi contribuţia culturală românească în Europa, precum şi rolul diasporei române în promovarea patrimoniului cultural românesc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici