"4,3,2" nu a fost inclus pe lista lungă de nominalizări la premiul Oscar pentru film străin

Filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", de Cristian Mungiu, câştigător al premiului Palme d'Or la Cannes şi nominalizat la Globurile de Aur, nu a fost inclus de membrii Academiei Americane de Film pe lista lungă a nominalizărilor la Oscarul pentru film străin.

1 afișare
Imaginea articolului "4,3,2" nu a fost inclus pe lista lungă de nominalizări la premiul Oscar pentru film străin

"4,3,2" nu a fost inclus pe lista lungă de nominalizări la premiul Oscar pentru film străin

Lista lungă de nominalizări la premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o altă limbă decât engleza, realizată de membrii Academiei Americane de Film, a fost dată publicităţii marţi.

Cele nouă filme selecţionate sunt: "The Counterfeiters" (Stefan Ruzowitzky, Austria), "The Year My Parents Went on Vacation" (Cao Hamburger, Brazilia), "Days of Darkness" (Denys Arcand, Canada), "Beaufort" (Joseph Cedar, Israel), "The Unknown" (Giuseppe Tornatore, Italia), "Mongol" (Sergei Bodrov, Kazahstan), "Katyn" (Andrzej Wajda, Polonia), "12" (Nikita Mihalkov, Rusia), "The Trap" (Srdjan Golubovic, Serbia).

Un comitet format din membri ai Academiei Americane de Film va alege cele cinci filme finaliste. Nominalizările la premiile Oscar vor fi anunţate pe 22 ianuarie, în timp ce ceremonia de decernare a prestigioaselor distincţii va avea loc pe 24 februarie.

Publicaţia americană LA Weekly critică, într-un articol din ediţia din 15 ianuarie, sub titlul "Cum spui «Scandalul Oscarurilor» în limba română?", faptul că filmul  "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", nu a fost nominalizat la Oscar, transmite ICR New York.

Sub titlul "How Do You Say «Oscar Scandal» in Romanian?", cunoscutul critic de film de la LA Weekly, Scott Foundas, îşi arată indignarea faţă de faptul că "4,3,2" nu a intrat pe lista lungă a nominalizărilor la Oscarul pentru film străin. Articolul conţine o explicaţie exhaustivă despre procedura de selecţie, un impresionant istoric al adeziunii fără rezerve a criticilor din SUA faţă de filmul lui Mungiu şi un rechizitoriu extrem de aspru la adresa a ceea ce el numeşte "o zi care va rămâne în istoria premiilor Academiei drept infamă", deoarece filmul străin cel mai apreciat al anului, al regizorului român Cristian Mungiu, nu se află pe lista de nominalizări pentru Oscar.

Articolul lui Foundas, este, deocamdată, cel mai vast dintr-o serie de reacţii ale criticilor americani la comunicatul de presă al Academiei Americane de Film.

Scott Foundas este criticul care a introdus filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" în cadrul ceremoniei decernării premiilor Asociaţiei Criticilor de Film din Los Angeles, ce a avut loc pe 12 ianuarie. Criticii din Los Angeles au considerat "4,3,2" ca fiind "Cel mai bun film străin al anului". La aceeaşi ceremonie, Vlad Ivanov a primit distincţia "Cel mai bun actor într-un rol secundar".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici