Acord pentru salvarea ziarului The Boston Globe

Sindicatele jurnaliştilor cotidianului The Boston Globe şi reprezentanţii New York Times Company au ajuns la un posibil acord pentru salvarea ziarului, după o noapte întreagă de negocieri, informează site-ul publicaţiei.

13 afișări
Imaginea articolului Acord pentru salvarea ziarului The Boston Globe

Sindicatele Boston Globe şi New York Times Co. au ajuns la un acord pentru salvarea ziarului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Acordul la care au ajuns principalul sindicat al jurnaliştilor de la The Boston Globe şi reprezentanţii New York Times Company ar putea conduce la disponibilizarea unui număr semnificativ de jurnalişti. De asemenea, sindicaliştii din Boston Newspaper Guild au fost de acord să facă reduceri de costuri în valoare de 10 milioane de dolari. Pe de altă parte, reprezentanţii New York Times Company au obţinut concesii financiare tot în valoare de 10 milioane de dolari de la alte şase sindicare mai mici care îi reprezintă pe angajaţii ziarului.

La începutul săptămânii, responsabilii companiei New York Times au anunţat că vor depune la autorităţile americane competente, un preaviz de închidere a ziarului în cazul în care sindicatele nu vor accepta concesiile financiare în valoare de 20 de milioane de dolari.

Potrivit ziarului Boston Globe, detaliile acordului dintre sindicate şi publisher vor fi făcute publice în curând.

Sursele sindicale au mai precizat că oficialii New York Times Co. au prezentat ca "ultima lor ofertă" un plan de reducere a salariilor cu 23% şi anularea slujbelor garantate pe viaţă. Sindicaliştii consideră ca anularea acestei garanţii va conduce la disponibilizarea angajaţilor mai în vârstă.

Într-o scrisoare adresată membrilor sindicali, preşedintele Boston Newspaper Guild, Daniel Totten, precizează că responsabilii New York Times Co. nu numai că au propus o reducere a salariilor cu 23%, dar au sugerat că estimează un număr mare de disponibilizări, indiferent de felul în care vor decurge negocierile. În scrisoarea sa, Totten caracterizează practicile reprezentanţilor publisherului ziarului ca fiind "inacceptabile".

Potrivit Biroului American de audit şi Tiraj, Boston Globe este cel de-al 17-lea cel mai mare ziar din Statele Unite.

Pe 21 aprilie, sindicatele publicaţiei au lansat o petiţie online pentru salvarea Boston Globe, disponibilă la adresa www.bgol.org/savetheglobe.html. Petiţia cere sprijin pentru angajaţii ziarului, cere managementului să împărtăşească "povara" reducerii costurilor şi pledează pentru continuarea apariţiei ziarului care are "misiunea sa jurnalistică şi rolul de apărător al libertăţii de exprimare".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici