Actorul şi regizorul Michele Placido a primit, la TIFF, premiul pentru întreaga carieră

Actorul şi regizorul italian Michele Placido a primit, sâmbătă seară, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania de la Cluj-Napoca, premiul pentru întreaga carieră acordat unei personalităţi din cinematografia europeană, înaintea proiecţiei ultimului său film pe care l-a regizat - Vallanzasca.

243 afișări
Imaginea articolului Actorul şi regizorul Michele Placido a primit, la TIFF, premiul pentru întreaga carieră

Actorul şi regizorul Michele Placido a primit, la TIFF, premiul pentru întreaga carieră (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Michele Placido a urcat, sâmbătă seară, pe scena amplasată în aer liber în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca şi a primit din partea actriţei Monica Bârlădeanu premiul TIFF pentru întreaga carieră acordat unei personalităţi din cinematografia europeană, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Placido a spus că este onorat de premiul primit şi a adus laude Festivalului Internaţional de Film Transilvania, dar şi Monicăi Bârlădeanu, despre care a spus că este una dintre cele mai
fascinante femei pe care le-a văzut în viaţa sa.

"Sunt onorat şi emoţionat să primesc acest premiu în cadrul unui festival care are zece ani şi care înseamnă o recunoaştere. Actriţa Monica Bârlădeanu, care are un rol în filmul Vallanzasca, este una dintre cele mai fascinante femei pe care le-am văzut în viaţa mea. Datorită ei am cunoscut noul val al cinematografiei româneşti", a spus Michele Placido.

Acesta a precizat că în luna noiembrie va juca alături de Monica Bârlădeanu într-o coproducţie româno-italiană care se va filma la Bucureşti şi care va trata problema emigranţilor italieni în Germania în anii '60.

"Monica Bârlădeanu va avea rolul principal feminin în acest film româno-italian, iar eu voi juca ca actor în această peliculă. Va fi un film interesant prin care sperăm ca italienii să îşi amintească cum erau şi ei emigranţi în Germania şi să înţeleagă mai bine problemele persoanelor care emigrează în alte ţări", a subliniat actorul şi regizorul italian.

La proiecţia filmului "Vallanzasca", regizat de Michele Placido, au asistat câteva sute de persoane.

Acţiunea filmului "Vallanzasca" se petrece în Italia anilor '70, când, încununând o carieră de infractor începută încă de la nouă ani, Renato Vallanzasca va ajunge cel mai celebru mafiot al Italiei, la vârsta de 27 de ani.

Filmul a fost prezentat cu mult succes în cadrul Festivalului de Film de la Veneţia din 2010.

Publicul şi presa vor putea să îl întâlnească pe Michele Placido şi duminică, de la ora 12.30, în cadrul unei întâlniri informale, urmate de o sesiune de autografe, la TIFF Lounge în Piaţa Unirii.

Michele Placido s-a născut în 1946. El a studiat actoria la Centro Sperimentale di Cinematografia din Roma şi la Academia de Arte Dramatice. Şi-a făcut debutul în actorie în 1969 în piesa de teatru "Visul unei nopţi de vară". Doi ani mai târziu şi-a început cariera în film, lucrând cu regizori precum Luigi Comencini, Mario Monicelli, Salvatore Samperi, Damiano Damiani, Francesco Rosi, Walerian Borowczyk, Marco Bellocchio şi Carlo Lizzani.

Primul său mare succes a venit odată cu rolul soldatului Paolo Passeri în "Marcia trionfale" (1976), rolul care i-a adus şi un trofeu David di Donatello - premiile industriei de film din Italia.

Doi ani mai târziu, Michele Placido a obţinut Ursul de Argint pentru Cel mai Bun Actor la Festivalul de Film de la Berlin, pentru rolul unui muncitor homosexual din pseudo-melodrama "Ernesto".

În anii '70 a apărut în mai multe filme de televiziune, însă anul 1983 reprezintă startul unei cariere strălucite în seriale TV, prin rolul care l-a făcut celebru - cel al comisarului Corrado Cattani din seria "Caracatiţa / La Piovra".

Cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania are loc în perioada 3 - 12 iunie, la Cluj-Napoca, şi între 15 şi 19 iunie, la Sibiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici