Anchetatorii suspectează că la News Corp au fost comise infracţiuni grave

Anchetatorii care se ocupă de presupusele acte de corupţie de la publicaţiile britanice aparţinând News Corp suspectează că s-au plătit peste 100.000 de euro unor ofiţeri de poliţie şi oficiali publici, a declarat o sursă familiară cu ancheta.

200 afișări
Imaginea articolului Anchetatorii suspectează că la News Corp au fost comise infracţiuni grave

Anchetatorii suspectează că la News Corp au fost comise infracţiuni grave

"Nu este vorba despre surse sau cheltuieli", a declarat miercuri o persoană apropiată investigaţiei, respingând afirmaţiile potrivit cărora jurnaliştii ar fi fost penalizaţi pentru că au luat masa cu sursele lor, informează Financial Times, în ediţia electronică. "Aceasta este o anchetă privind presupuse infracţiuni grave comise pe o perioadă de timp semnificativă", a adăugat aceasta.

"Aceasta implică plăţi în valoare de zeci de mii de lire sterline pe an timp de câţiva ani către oficiali publici (...). În total este vorba despre o sumă cu şase cifre", a adăugat sursa citată.

Aceste comentarii intervin după ce Uniunea Naţională a Jurnaliştilor (NUJ) a declarat că s-a consultat cu John Hendy QC în legătură cu legalitatea manipulării informaţiei de către comisie, care a expus surse confidenţiale Poliţiei Metropolitane, şi ia în calcul o acţiune legală.

NUJ a declarat că a fost abordată nu numai de jurnalişti ai The Sun, ci de funcţionari publici care au divulgat informaţii presei şi care se tem că discuţiile lor confidenţiale cu jurnaliştii ar putea fi dezvăluite şi vor să îşi înţeleagă drepturile legale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici