- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (23.06.2011, 20:24)
- , , ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Artişti şi jurnalişti denunţă "abuzul" ANAF privind plata TVA din drepturi de autor
Mai mulţi artişti, jurnalişti şi realizatori, printre care Victor Rebengiuc, Maia Morgenstern, Florin Chilian, Mihai Gâdea, Victor Ciutacu şi Mircea Badea, denunţă "abuzul grav" făcut de ANAF privind obligaţia plăţii TVA retroactiv la drepturi de autor.
1211 afișări
Artişti şi jurnalişti denunţă "abuzul" ANAF privind plata TVA din drepturi de autor (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)
"Noi, semnatarii prezentului comunicat, ne-am asociat pentru a semnala abuzul grav pe care îl face ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, n.r.) în materia drepturilor de autor. Acest abuz afectează sute de scriitori, artişti, arhitecţi, jurnalişti, precum şi reprezentanţi ai altor categorii socioprofesionale care au obţinut venituri în schimbul activităţii lor de creaţie. În mod eronat, ANAF susţine că pentru veniturile obţinute avem obligaţia de a plăti TVA retroactiv timp de cinci ani, cu penalităţile aferente. Aceste penalităţi depăşesc cu mult debitul, ajungându-se asfel la sume colosale, care au început deja să fie oferite opiniei publice într-o campanie menită să ne arate drept beneficiarii unor venituri frauduloase", se arată într-un comunicat remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vor să apere România, dar nu prea au cu ce. MApN anunță rezultate dezastruoase la proba sportivă în rândul candidaților la postul de „soldați profesioniști”
-
Undă verde pentru Centura Verde Bucureşti-Ilfov. Vot cu unanimitate din partea comisiilor reunite pentru mediu şi pentru păduri din Senat
-
Serghei Şoigu anunţă un număr impresionant de morţi în tabăra duşmanilor ucraineni
-
Grindeanu: Pas important pentru construcţia unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol
Semnatarii mai spun că niciunul dintre ei nu a facturat şi nu a încasat TVA de la beneficiarii operelor pe care le-au creat şi, ca atare, nu şi-au însuşit vreun venit necuvenit, iar statul nu avea cum să fie prejudiciat.
Totodată, în comunicat este menţionat faptul că, în urma depunerii declaraţiilor de venit, Fiscul a comunicat celor care încasează venituri din drepturi de autor sumele pe care le au de plătit, iar ei le-au achitat, obţinând în scris descărcarea de la această instituţie.
"Dacă urma să fim supuşi şi altor taxe, Fiscul avea obligaţia să ne încunoştinţeze. În fiecare an, societăţile care ne-au plătit drepturile de autor au fost verificate de aceeaşi instituţie şi, în fiecare an, instituţia Fiscului nu a constatat niciun fel de nereguli. Chiar şi în momentul declarării ca plătitor de TVA, statul nu ar încasa sumele pretinse, întrucât societăţile beneficiare ale operelor noastre au posibilitatea de a deduce cuantumul taxei", se mai spune în comunicat.
Demersul ANAF este considerat şi "ilegal", întrucât "contravine dreptului comunitar european şi jurisprudenţei CEDO, potrivit cărora acordarea dreptului de exploatare a unui drept de proprietate intelectuală de către autor angajatorului său nu este un contract de prestări de servicii, ci un contract de realizare a operei".
"Ca atare, sub nicio formă nu putem fi supuşi plăţii TVA şi, cu atât mai puţin, unor plăţi retroactive şi unor penalităţi", conchid semnatarii, exprimându-şi convingerea că, "prin intermediul ANAF, Guvernul încearcă în mod deliberat să-i intimideze şi să-i discrediteze pe jurnalişti, celelalte categorii socioprofesionale, care astăzi sunt somate să plătească TVA, fiind doar victime colaterale".
"Înţelegem să acţionăm sub toate formele permise de Constituţia României, de celelalte acte normative, precum şi de legislaţia europeană, pentru a ne apăra de acest abuz. Ne-am adresat deja mai multor case de avocatură şi mai multor experţi fiscali pentru a ne asista în toate demersurile juridice pe care le vom declanşa. Lista de semnături rămâne deschisă pentru a permite tuturor celor împotriva cărora ANAF face abuzuri legate de drepturile de autor să se asocieze cu noi", se mai arată în încheierea comunicatului.
Printre semnatari sunt actorii Radu Beligan, Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, Dorel Vişan, Maia Morgenstern, Dan Condurache, Mircea Diaconu, Mihai Bendeac, Cireşica Litinschi, Lia Bugnar, regizorul Dan Chişu, muzicianul Florin Chilian, artiştii plastici Nicolae Aurel Alexi şi Adrian Pîrvu, jurnaliştii, analiştii şi realizatorii Cornel Nistorescu, Sorin Roşca Stănescu, Petre Mihai Băcanu, Mihai Gâdea, Radu Tudor, Dana Grecu, Oana Stancu, Adrian Ursu, Gabriela Vrânceanu Firea, Radu Preda, Victor Ciutacu, Răzvan Dumitrescu, Dan Constantin, Oana Stănciulescu, Marius Niţu, Bogdan Chirieac, Ionel Dancă, Rareş Bogdan (Ziua de Cluj, Realitatea TV Cluj), Octavian Hoandră (Ziua de Cluj, Realitatea TV Cluj), Mircea Badea, Daniel Buzdugan, Mugur Ciuvică (preşedintele Grupului pentru Investigaţii Politice), economistul Ilie Şerbănescu şi Creola Condurache, consultant financiar.
Pragul veniturilor anuale pentru care TVA devine obligatorie este de 35.000 de euro (la cursul de schimb valutar comunicat de BNR la data aderării României la UE, respectiv 3,3817 lei/euro), potrivit unei prevederi incluse în Codul Fiscal.
În martie, ANAF a declanşat inspecţii fiscale la persoanele fizice care au avut în 2006-2010 venituri impozabile din activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală şi contracte de colaborare peste plafonul de scutire de la plata TVA prevăzut de legislaţia aplicabilă în perioada respectivă.
"În urma analizei de risc, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a constatat că există persoane fizice care au obţinut venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din contracte de colaborare şi din activităţi independente, care, deşi au depăşit plafonul de scutire de la plata TVA, nu s-au înregistrat în scopuri de TVA şi pe cale de consecinţă nu au plătit taxa cuvenită la bugetul de stat.
Printre persoanele verificate se numără jurnalişti, analişti financiari, analişti politici, artişti şi moderatori de emisiuni TV.
Citește pe alephnews.ro: Îți citește Poliția mesajele? Europol vrea să elimine criptarea din WhatsApp și Signal. Care sunt argumentele invocate
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum depășești emoțiile atunci când ai un interviu de angajare? Onestitatea, principala miză a ambelor părți
Elon Musk dă pe toată lumea afară: După ce a concediat 14.000 de angajaţi, celebrul miliardar a decis să renunţe la o divizie întreagă abia formată
De ce să te duci să lucrezi la H&M la Londra, pe 1.800 de lire sterline, când aceiaşi bani îi obţii la Bucureşti, într-o trattorie, şi ai costurile vieţii mult mai reduse, începând cu chiria?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
CANCAN.RO
Diagnosticul de cancer al prințesei Kate Middleton: Meghan și Harry pun sare pe rana regală?
GANDUL.RO
Armata OBLIGATORIE în România? ANUNȚUL lui Iohannis! AVERTISMENT cutremurător privind RĂZBOIUL în Europa
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe