Audienţa galei Globurilor de Aur 2011, în creştere faţă de 2010

Deşi comentariile făcute de Ricky Gervais, gazda Globurilor de Aur 2011, au şocat, scandalizat şi redus la tăcere publicul prestigioasei gale, care a avut loc duminică, audienţa acestui eveniment a crescut faţă de anul trecut.

31 afișări
Imaginea articolului Audienţa galei Globurilor de Aur 2011, în creştere faţă de 2010

Audienţa galei Globurilor de Aur 2011, în creştere faţă de 2010 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Gala Globurilor de Aur 2011 a fost urmărită de aproape 17 milioane de telespectatori ai postului american NBC, un număr în creştere uşoară faţă de gala din 2010, prezentată de acelaşi comic britanic Ricky Gervais, renumit pentru umorul său acid şi comentariile sale răutăcioase.

Ceremonia de anul trecut a fost urmărită de 15 milioane de telespectatori, în creştere cu 14% faţă de gala din 2009, iar acest trend ascendent pare să confirme faptul că televiziunea americană începe să îşi revină după minima absolută înregistrată în 2008, când greva scenariştilor de la Hollywood a redus gala Globurilor de Aur la o simplă conferinţă de presă.

Totuşi, audienţa din acest an - 16,99 milioane de telespectatori - este mai mică decât cea din 2007, când 20 de milioane de telespectatori au urmărit parada pe covorul roşu a starurilor de la Hollywood, rochiile şi costumele pe care le-au purtat, decernarea premiilor şi discursurile de mulţumire ale celor premiaţi.

Modul în care Ricky Gervais s-a achitat de îndatoririle sale de gazdă a evenimentului a trezit numeroase critici. În timpul galei, comicul britanic l-a ironizat pe Charlie Sheen, vorbind despre alcoolism şi petreceri, a râs de dependenţa de alcool şi droguri de care a suferit Robert Downey Jr. în urmă cu câţiva ani, şi a "desfiinţat" pur şi simplu în câteva fraze filmul "The Tourist", declarând că nu merita să fie nominalizat la categoria "cea mai bună comedie" şi acuzându-i pe organizatori că au luat mită.

"Reţeaua de socializare/ The Social Network", regizat de David Fincher, a fost marele câştigător al galei din acest an, adjudecându-şi patru Globuri de Aur, inclusiv pentru cel mai bun film şi cel mai bun regizor.

Decernate de Asociaţia presei străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association/ HFPA), premiile Globul de Aur nu anticipează neapărat câştigătorii galei premiilor Oscar, dar pot, totuşi, să fixeze anumite jaloane pe drumul către râvnitele distincţii acordate de Academia de film americană. Nominalizările la premiile Oscar vor fi anunţate pe 25 ianuarie, iar gala premiilor Academiei de film americane va avea loc pe 27 februarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici