Baletul Operei Române - debut cu aplauze la New York - FOTO

Alina Cojocaru, solişti ai Baletului Operei Naţionale Bucureşti (ONB) şi artişti de la renumite companii de dans au încântat publicul, miercuri seară, într-un spectacol organizat la Jazz at Lincoln Center's Rose Hall din New York, menit să promoveze baletul românesc pe scena americană.

740 afişări
Imaginea articolului Baletul Operei Române - debut cu aplauze la New York - FOTO

Baletul Operei Române - debut cu aplauze la New York

Spectacolul "World Ballet Stars - an evening presented by Alina Cojocaru & Bucharest National Opera" i-a avut în prim-plan pe Alina Cojocaru şi Johan Kobborg, directorul artistic al Companiei de Balet a ONB, care au dansat împreună în patru numere, iar din trupa românească au mai evoluat pe scenă Bianca Fota şi Dawid Trzensimiech, Marina Minoiu şi Robert Enache, Alexandra Gavrilescu şi Bogdan Canila. Johan Kobborg a semnat, de asemenea, coregrafia.

Printre balerinii străini care au răspuns invitaţiei Alinei Cojocaru s-au numărat cuplul Tamara Rojo şi Isaac Hernandez, de la Baletul Naţional Englez, Daniil Simkin, de la American Ballet Theater (ABT), şi Ulyana Lopatkina, prim-balerină a Teatrului Mariinsky şi stea a baletului rus, care a încântat publicul cu "Moartea lebedei", a cărei interpretare a făcut-o celebră în toată lumea.

Alina Cojocaru a ţinut să le adreseze fiecăruia dintre artiştii prezenţi un cuvânt de mulţumire personal, pe scenă, la sfârşitul spectacolului, alături de cuvinte de admiraţie pentru cariera şi talentul lor.

Matei Varga, pianist român stabilit la New York, a acompaniat numerele de dans ale Alinei Cojocaru, fiind apreciat, de asemenea, pentru talentul său. "L-am cunoscut acum două zile, aici, la New York, este o plăcere să lucrezi cu un asemenea artist, cu o asemenea generozitate", a spus Alina Cojocaru.

Institutul Cultural Român din New York (ICRNY), Misiunile diplomatice ale României la New York, precum şi Ambasada SUA la Bucureşti au fost, de asemenea, menţionate de Alina Cojocaru, pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment.

Spectacolul "World Ballet Stars" a fost organizat la iniţiativa prinţesei Marina Sturdza, mare iubitoare de balet şi admiratoare a Alinei Cojocaru.

"Am cunoscut-o pe Alina la Londra şi i-am propus acest lucru de mai mulţi ani, ca şi o ocazie de promovare a baletului românesc, iar realizarea efectivă a durat un an", a spus prinţesa Marina Sturdza, care locuieşte în prezent la New York. Ea a avut, de asemenea, cuvinte de admiraţie faţă de Johan Kobborg, pentru munca sa cu trupa Operei din Bucureşti, şi pentru artiştii români în general.

De organizarea şi realizarea practică a spectacolului s-a ocupat Raluca Gold Fuchs, originară din România, care conduce o firmă de evenimente. Gala a avut loc la una dintre sălile importante din New York, Rose Theater din Complexul Lincoln Center.

Acesta este primul spectacol organizat la New York cu participarea unei trupe de balet din România, care ar putea fi începutul unei prezenţe internaţionale constante. "Lucrăm deja la organizarea unui turneu internaţional, posibil chiar începând din sezonul următor, dar este nevoie de planificare serioasă", a spus Johan Kobborg zâmbind.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici