Băsescu participă la Congresul Jurnaliştilor Români de Pretutindeni

Preşedintele Traian Băsescu participă, vineri, la deschiderea Congresului Jurnaliştilor Români de Pretutindeni, la Drobeta Turnu Severin, urmând ca sâmbătă să fie prezent şi la Kladovo, în Serbia, unde are loc a doua parte a evenimentului.

73 afișări
Imaginea articolului Băsescu participă la Congresul Jurnaliştilor Români de Pretutindeni

Băsescu participă la Congresul Jurnaliştilor Români de Pretutindeni (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, Băsescu participă, vineri, de la ora 10.30, la deschiderea Congresului Jurnaliştilor Români de Pretutindeni "Limbaj-Mesaj-Libertate", la Drobeta Turnu Severin.

Sâmbătă, de la ora 17.00 (16.00, ora locală în Serbia), şeful statului se va afla la Kladovo, unde va merge la Congresul Jurnaliştilor Români de Pretutindeni.

În programul de vineri al preşedintelui mai figurează şi participarea la "Ziua Fermei Horticole", în satul Araneag, comuna Târnova, din judeţul Arad, începând de la ora 13.30.

Prima ediţie a Congresului Internaţional al Jurnaliştilor Români, organizată de Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români, va avea loc în perioada 7 - 8 august la Drobeta Turnu Severin (România) şi Kladovo (Serbia), informează Ministerul Afacerilor Externe.

Prima ediţie a Congresului Internaţional al Jurnaliştilor Români, care se desfăşoară sub genericul "Limbaj-Mesaj-Libertate", este organizată de Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români, cu sprijinul Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni (DRRP) din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi în parteneriat cu Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune.

La eveniment sunt invitaţi circa 100 de reprezentanţi ai presei româneşti şi ai ţărilor vecine (Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Ungaria, Bulgaria, Republica Macedonia, Albania), reprezentanţi ai Parlamentului, Guvernului, oameni politici, diplomaţi, experţi şi reprezentanţi ai societăţii civile din România.

Deschiderea primei ediţii a Congresului va avea loc pe 7 august, la Drobeta Turnu Severin, când participanţii vor dezbate situaţia presei româneşti din afara graniţelor ţării.

Sâmbătă, evenimentul se va desfăşura la Kladovo, unde vor participa şi reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Valea Timocului şi Voivodina.

După încheierea lucrărilor, participanţii vor avea ocazia să asiste, în prezenţa comunităţii româneşti din zonă, la un spectacol de muzică şi dans tradiţional susţinut de ansambluri folclorice atât din Serbia, cât şi din România.

Simpozionul "Ziua Fermei Horticole în judeţul Arad", unde preşedintele Băsescu este aşteptat vineri, este organizat de Consiliul Judeţean Arad şi "are ca scop promovarea realizărilor fermierilor, dar şi identificarea unor soluţii pentru sprijinirea horticultorilor", potrivit organizatorilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici