Biblioteca digitală europeană a depăşit 14 milioane de documente

Biblioteca digitală europeană cuprinde peste 14 milioane de opere, depăşind astfel obiectivul de 10 milioane de lucrări, fixat în urmă cu doi ani, odată cu lansarea acestui proiect, potrivit reprezentanţilor Comisiei Europene (CE).

97 afișări
Imaginea articolului Biblioteca digitală europeană a depăşit 14 milioane de documente

Biblioteca digitală europeană a depăşit 14 milioane de documente

Europeana, biblioteca digitală care vrea să reunească opere reprezentative pentru cultura europeană, permite internauţilor să consulte versiunile online ale unor cărţi, fotografii, hărţi, ziare, filme şi videoclipuri care provin din diferite instituţii din întrega Europă.

Această bibliotecă a fost lansată în noiembrie 2008 cu două milioane de documente şi obiectivul era de a ajunge la o arhivă digitală de 10 milioane de documente în 2010.

"Digitalizarea a 14 milioane de documente este o veste bună pentru toţi internauţii care doresc să acceseze astfel de opere de cultură care provin din bibliotecile, muzeele şi arhivele Europei", a declarat Neelie Kroes, comisarul european care se ocupă de noile tehnologii.

"Totuşi, Europeana ar putea fi îmbunătăţită şi ar putea contribui la asta mai multe intituţii culturale, care să îşi digitalizeze colecţiile şi să le publice pe acest portal european", a mai spus Kroes.

Colecţia Europeana este alcătuită 64% din fotografii, hărţi, tablouri, piese de muzeu şi alte imagini digitalizate, potrivit reprezentanţilor CE. Textele, dintre care 1,2 milioane de cărţi digitalizate integral, reprezintă 34% din numărul total de documente al Europeana. Restul de 2% este reprezentat de conţinuturi audio şi video.

Toate ţările din Uniunea Europeană au contribuit la acest proiect, însă contribuţiile lor sunt inegale. Astfel, Franţa este cel mai important contribuitor la acest proiect, urmată de Germania şi Suedia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici