Când se încheie anul şcolar 2020-2021. Vine vacanţa, elevii şi profesorii se plâng că nu pot recupera materia

  • Se apropie vacanţa de vară pentru elevii din clasele terminale. Primii elevi care intră în vacanţă, pe 4 iunie, vor fi cei din clasele a XII-a şi a XIII-a.
  • Cei din clasa a VIII-a termină pe 11 iunie, iar pentru grupele de grădiniţă şi celelalte clase, vacanţa de vară începe vineri, 25 iunie.
  • Cezar: Nu sunt la zi cu materia, deşi fac meditaţii.
  • Livia spune că elevii din clasele terminale nu mai au timp să recupereze materia.
  • Simona le sugerează elevilor să se axeze pe materiile la care au examene.
34837 afișări
Imaginea articolului Când se încheie anul şcolar 2020-2021. Vine vacanţa, elevii şi profesorii se plâng că nu pot recupera materia
 
Vacanţa se apropie cu paşi repezi, mai ales pentru elevii din anii terminali. Cei din clasa a VIII-a termină pe 11 iunie, în timp ce elevii din clasele a XII-a vor termina orele cu o săptămână mai devreme, pe 4 iunie.
 
Cu toate schimbările prin care au trecut, oare au avut timp să recupereze materia?
 
Cezar este elev în clasa a XII-a la un liceu din Capitală. A avut nevoie de meditaţii, ca să ţină pasul.
 
CEZAR, elev: ”Nu sunt la zi cu materia, deşi fac meditaţii. Am început cam târziu. Voi trage foarte tare ca sa ajung la zi cu materia şi ca sa mă simt pregătit pentru examene”.
 
Livia Copaciu este profesoară de Limba Română la Şcoala Gimnazială "Poieni" din Cluj. Luna aceasta au organizat o a doua simulare pentru a vedea unde sunt elevii din anii terminali cu materia. În urma examinării, îţi spune că mai e mult de muncă.
 
LIVIA COPACIU, profesoară de limba română: ”Dacă ne referim la cei de clasa a VIII suntem deja în linie dreaptă pentru examene, deja suntem destul de în criza de timp. Încercăm pe toate căile să mai aprofundăm şi să mai recuperăm ceea ce se poate”.
 
Simona Crisbăşeanu este expert în educaţie şi consideră că atenţia elevilor nu ar trebui să fie pe recuperarea tuturor materiilor. Ei trebuie să se axeze pe materiile din care dau examene. 
 
SIMONA CRISBĂŞEANU, expert în educaţie: ”Pentru copiii de clasa a-VIII-a, de clasa a-XII-a, de ce să vin la şcoală cu respectarea întregului orar şi a tuturor disciplinelor? Este important ca ei să se pregătească pentru evaluările şi examenele care urmează să vină pentru ei şi care şi aşa vor fi un stres în plus”.
 
Pentru elevii de clasa a-XII-a. probele de bacalaureat încep pe 28 iunie şi se vor încheia pe 1 iulie.
 
Cei de clasa a-VIII-a încep examenele pe 22 iunie, cu proba scrisă la Limba Română, iar pe 24 susţin proba la matematică.
 
Prin Ordinul ministrului educaţiei de la sfârşitul lunii martie, prin care a fost modificată structura anului şcolar 2020-2021, a fost introdusă vacanţa din aprilie şi a fost redus numărul de săptămâni de cursuri, de la 34 la 33 de săptămâni pentru toţi elevii şi de la 37 la 36 de săptămâni pentru cei din învăţământul profesional şi tehnic.
 
Pentru grupele de grădiniţă şi celelalte clase (pregătitoare, I, a II-a, a III-a, a IV-a, a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a), vacanţa începe vineri, 25 iunie.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici