Cel mai bogat om din China a cumpărat trei din cele mai populare premii din SUA, printre care şi Globurile de Aur

Magnatul Wang Jianlin, cel mai bogat om din China, a cumpărat prin compania sa, Dalian Wanda, Dick Clark Productions, compania care decernează Globurile de Aur, dar şi trofeul Miss America şi Billboard Music Awards, pentru o sumă de 1 miliard de dolari, relatează BBC.

3670 afișări
Imaginea articolului Cel mai bogat om din China a cumpărat trei din cele mai populare premii din SUA, printre care şi Globurile de Aur

Cel mai bogat om din China cumpără compania care acordă Globurile de Aur. Şi-a propus să cumpere companiile din industria de divertisment din SUA

Societatea conglomerat Dalian Wanda (cu interese în diferite industrii), deţinută de magnatul Wang Jianlin, a plătit 1 miliard de dolari pentru Dick Clark Productions, compania care acordă Globurile de Aur şi care se ocupă, de asemenea, de concursul de frumuseţe Miss America şi de Billboard Music Awards.

Compania lui Jianlin, controlează deja lanţul american de cinematografe AMC, al doilea ca mărime din Statele Unite, precum şi Legendary Entertainment, compania co-producătoare a unor filme de succes, printre care "Godzilla" şi "The Dark Knight Rises", care se află în coaliţie cu Sony Pictures.

Se pare că domnul Wang, care se bucură de o avere personală de 32 de miliarde de dolari, în conformitate cu o listă a celor mai bogaţi magnaţi întocmită recent, şi-a propus, într-adevăr, să cumpere companiile care compun industria de divertisment din SUA, pas cu pas.

Mulţi bănuiesc că este doar o chestiune de timp până când chinezul va deveni acţionar principal într-un unul dintre cele mai mari şase studiouri de film de la Hollywood. La începutul acestui an, a fost pe punctul de a cumpăra un pachet de 49% din Paramount Pictures, de la Viacom, înainte ca afacerea să nu fi fost încheiată în urma neînţelegerii părţilor.

Reprezentanţii Dalian Wanda a declarat că achiziţionarea companiei Dick Clark Productions a reprezentat "primul pas" pentru Wanda în producţia de televiziune.

Dar, cu mult înainte de această afacere, unii politicieni americani erau deja îngrijoraţi cu privire la influenţa Chinei la Hollywood şi în mass-media din Statele Unite ale Americii - fie că era vorba despre cenzura din mass-media sau de propaganda pro-chineză.

În septembrie, 16 membri ai Congresului Statelor Unite au cerut un control sporit al investiţiilor străine, menţionând compania Dalian Wanda.

Domnul Wang nu s-a ferit de ambiţia sa de a face din China o forţă mondială dominantă în divertisment şi de a a aduce "mai multe elemente din China" în lumina reflectoarelor.

Dar magnatul insistă asupra faptului că este motivat de o "perspectivă de afaceri", mai degrabă decât de una politică, în timp ce box-office-ul din China a prezis că se va potrivi cu cel SUA şi Canada până în 2018 şi este estimat că va creşte cu aproximativ 15% în fiecare an, pentru următorul deceniu.

"Nu poţi încerca să faci doar bani pe piaţa chineză şi să nu iei în considerare gusturile culturale ale Chinei", a declarat Wang la începutul acestui an.

Dar există şi un tip de strategie de "soft power", cum o numesc americanii, în joc: utilizarea întreprinderilor pentru a exercita o influenţă culturală asupra modului în care China este descrisă în zona de entertainment.

Anul următor, Legendary Entertainment, în parteneriat cu Universal, va lansa filmul "Great Wall", în care joacă starurile hollywoodiene Matt Damon şi Willem Dafoe, alaturi de două vedete din China, marele actor chinez Andy Lau şi idolul din industria muzicală Wang Junkai.

Crucial este faptul că acesta va fi primul film important de la Hollywood, care vizează un public global, ce urmează să se petreacă, să fie filmat şi produs în China.

Ce altceva mai deţine Dalian Wanda?

Fondată în 1988, Dalian Wanda este cunoscută drept cea mai mare firmă de imobiliare pe domeniul comercial din China. Pe plan intern, grupul deţine deja 125 de complexuri de tip Plaza, 100 de magazine şi 80 hoteluri, multe dintre ele în curs de construcţie.

Extinderea sectorului de divertisment şi turism al companiei Wanda cuprinde cinematografe, parcuri tematice şi producţie de film.

The Wanda Xishuangbanna International Resort, care seamănă mai degrabă cu un întreg oraş, are un spital, şcoli, hoteluri de lux, un cartier comercial şi un parc tematic.

Pe plan internaţional, gigantul chinez a fost într-o perioadă fulminantă de investiţii, cu accent pe investiţii în hoteluri şi branduri străine mari, inclusiv în S.U.A, lanţul de cinema de AMC şi Sunseeker, compania britanică de lux ce produce yacht-uri.

Wanda a fost prima companie din China care a investit într-un club de top de fotbal din Europa, echipa spaniolă Atletico Madrid.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici