Cel mai nou film al lui Cristian Mungiu, "Provizoriu", finanţat cu 400.000 de euro de Eurimages

Cel mai nou proiect de film al regizorului Cristian Mungiu, "Provizoriu", a primit o finanţare de 400.000 de euro din partea fondului Consiliului Europei, Eurimages.

438 afișări
Imaginea articolului Cel mai nou film al lui Cristian Mungiu, "Provizoriu", finanţat cu 400.000 de euro de Eurimages

Cel mai nou film al lui Cristian Mungiu, "Provizoriu", finanţat cu 400.000 de euro de Eurimages (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

În total, în urma deciziei luate vineri, Eurimages finanţează 18 coproducţii europene, informează variety.com.

Filmul "Provizoriu", ce va fi regizat de Cristian Mungiu, este o coproducţie între casa cineastului premiat cu Palme d'Or la Cannes în 2007, Mobra Films, casa franceză Why Not Productions şi casa de producţie, cu sediul în Belgia, a fraţilor Jean-Pierre şi Luc Dardenne, Les Films du Fleuve.

Potrivit Variety, filmul "Provizoriu" spune o poveste de dragoste între două femei care trăiesc într-o mănăstire.

Proiectul cinematografic care a obţinut cea mai mare finanţare din partea Eurimages, din totalul de 5,85 de milioane de euro, a fost "Le Bleu est une couleur chaude", de Abdellatif Kechiche. Filmul lui Kechiche a obţinut o finanţare de 558.599 de euro.

Cel mai nou film al lui Mungiu a obţinut cea mai mare finanţare la concursul de proiecte cinematografice organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei în septembrie anul acesta - 1.188.000 de lei (273.675 de euro).

La sesiunea trecută, din octombrie anul acesta, Eurimages a finanţat două producţii româneşti: "Domestic", de Adrian Sitaru, şi "Lupu", de Bogdan Mustaţă.

Eurimages, creat în 1989, este fondul Consiliului Europei pentru sprijinul producţiei, distribuţiei şi exploatării operelor cinematografice europene, iar cele 34 de state membre cooperează activ şi susţin acordarea de sprijin financiar pentru coproducţii, distribuţie şi sălile de cinema. Albania, Austria, Belgia, Bulgaria, Bosnia & Herţegovina, Cipru, Croaţia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Macedonia, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia şi Ungaria erau la începutul acestui an membre Eurimages.

Începând din 1998, România face parte din Comitetul Director al Fondului Eurimages, prin Centrul Naţional al Cinematografiei, şi, până în prezent, au fost realizate 24 de coproducţii cu participare românească, pelicule care au obţinut un sprijin financiar în valoare totală de 7.000.000 de euro. Printre filmele care au beneficiat de fonduri Eurimages se numără "Filantropica" (regia Nae Caranfil), "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii" (regia Cătălin Mitulescu), "Cocoşul decapitat" (regia Radu Gabrea), "Concertul" (regia Radu Mihăileanu) şi "Din dragoste cu cele mai bune intenţii" (regia Adrian Sitaru).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici