Cesaria Evora nu mai vine în România

Celebra artistă Cesaria Evora şi-a anulat, din motive de sănătate, întregul turneu european, care ar fi trebuit să se desfăşoare în două etape, începând de la sfârşitul lunii iunie şi până în decembrie şi care includea şi România, informează AFP, citând casa de discuri a cântăreţei, Lusafrica.

28 afișări
Imaginea articolului Cesaria Evora nu mai vine în România

Cesaria Evora nu mai vine în România (Imagine: www.javno.com)

Lusafrica nu a oferit nicio altă precizare.

"Diva desculţă", în vârstă de 66 de ani, ar fi urmat să înceapă prima parte a turneului la finele lui iunie, care includea concerte în Franţa (cinci concerte, printre care unul la festivalul Solidays din Paris, pe 6 iulie), Elveţia, Belgia, Polonia, România, Grecia, Italia şi Spania.

Cesaria Evora se număra, alături de Dulce Pontes şi Cristina Villalonga (vocea Gotan Project), printre artiştii care urmau să participe la World Art Festival, ce se va desfăşura între 28 iunie şi 3 iulie în Parcul Naţional şi în amfiteatrul "Mihai Eminescu" din Bucureşti.

O a doua etapă a turneului era prevăzută să înceapă în octombrie.

Ultimul album al Cesariei Evora, "Rogamar", a apărut la începutul lui 2006.

Cesaria Evora, alintată Cize de prieteni, s-a născut în 1941, în Insulele Capul Verde. Ea s-a făcut cunoscută prin morna, un stil de muzică sentimental, ce amestecă fado portughez cu jazz şi muzica latină. Sonorităţile folk sunt filtrate de chitară, vioară, acordeon şi clarinet.

Evora cântă întotdeauna cu picioarele desculţe, în semn de solidaritate cu femeile şi copiii săraci din ţara sa, ale căror suferinţe le exprimă prin cântecele sale.

Discografia ei cuprinde, printre altele, "Cesaria Evora", "Distino Di Belita" (1995), "Cabo Verde" (1997), "Miss Perfumado" (1992), "Cafe Atlantico" (1999), "Sao Vicente di Longe" (2001) şi "Anthologie" (2002).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici