CNA a aprobat modificarea acţionariatului Realitatea TV. Cozmin Guşă este noul acţionar majoritar

CNA a aprobat, marţi, modificarea acţionariatului Realitatea TV, Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru fiind acţionarii majoritari ai societăţii Realitatea Media SA, în timp ce Elan Schwartzenberg şi copiii lui Sorin Ovidiu Vîntu nu mai au nicio participaţie la societatea care deţine licenţa televiziunii.

5717 afișări
Imaginea articolului CNA a aprobat modificarea acţionariatului Realitatea TV. Cozmin Guşă este noul acţionar majoritar

CNA a aprobat modificarea acţionariatului Realitatea TV. Cozmin Guşă este noul acţionar majoritar (Imagine: Remus Badea/Mediafax Foto)

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, o adresă primită de la Realitatea Media SA (care deţine licenţa audiovizuală a televiziunii de ştiri Realitatea TV), potrivit căreia acţionariatul societăţii a fost modificat.

Societăţile care deţin licenţe audiovizuale au obligaţia să notifice CNA în legătură cu orice modificare apărută în licenţă, în conformitate cu Legea audiovizualului şi cu Decizia CNA numărul 488.

Membrii CNA au aprobat, marţi, modificarea acţionariatului societăţii Realitatea Media SA, cu unanimitate de voturi (Florin Gabrea, Lorand Turos, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Laura Georgescu, Christian Mititelu, Cristina Trepcea şi Răsvan Popescu). La şedinţa CNA de marţi nu participă doi membri - Radu Călin Cristea şi Valentin Jucan.

Acţionariatul societăţii Realitatea Media SA a fost modificat oficial pe 8 martie 2013, conform documentelor depuse la Oficiul Registrului Comerţului, după cum agenţia MEDIAFAX a relatat în 20 martie.

Din acţionariatul Realitatea Media SA, care se află în insolvenţă, a ieşit Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited. Din acţionariatul Realitatea Media SA nu mai fac parte nici omul de afaceri Elan Schwartzenberg şi nici copiii lui Sorin Ovidiu Vîntu.

În prezent, asociatul majoritar al Realitatea Media SA este societatea Strategies Research Investments SRL (86,513817357%), ai cărei acţionari sunt: Cozmin Guşă (50%) şi Maricel Păcuraru (50%)

Ceilalţi asociaţi ai Realitatea Media SA sunt: Sindicatul Naţional "Petrom-Energie" (5,423391979%), PSV Company SA (7,555789039%), SC Global Video Media SRL (0,507001207%), Florin Bercea (0,000000139%), care este şi administrator special al Realitatea Media SA, Eugen Gheorghe Luha (0,000000139%), Gheorghe Cristian Toroipan (0,000000139%).

Pe de altă parte, modificarea acţionariatului Realitatea Media SA la Oficiul Registrului Comerţului vine în continuarea afirmaţiilor pe care Cozmin Guşă le-a făcut pe 17 ianuarie 2013, la şedinţa CNA. Atunci, o societate controlată de Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru a primit o licenţă audiovizuală prin satelit pentru lansarea televiziunii Realitatea Plus, care ar urma să emită în România, ţările din Balcanii de Vest şi Republica Moldova.

La respectiva şedinţă a CNA, Cozmin Guşă a declarat că el şi Maricel Păcuraru sunt acţionarii majoritari (80%) ai Realitatea Media SA, printr-un offshore din Cipru, precizând că, la momentul respectiv, exista un proces în derulare în respectiva ţară pentru ca justiţia să le recunoască oficial această calitate.

"Noi suntem Realitatea Media. Eu şi cu partenerul meu suntem principalii creditori, în proporţie de 80%, ai Realităţii Media. Administratorul special este alături de noi (Florin Bercea, n.r.), votat de către toţi acţionarii. Probabil că, în scurt timp, o să vă prezentăm, după ce se termină procesul în Cipru, faptul că suntem şi acţionarii 100% ai brandului Realitatea Media şi ai acestei companii din offshore-ul din Cipru. După ce se va termina procesul. E ultima înfăţişare în curând, dar asta nici măcar nu are relevanţă, pentru că o societate aflată în insolvenţă, decizia este la noi. Noi suntem Realitatea Media în calitate de acţionari minoritari astăzi, dar în calitate de creditori - cei care guvernează procesul de activitate în această perioadă de insolvenţă - suntem acţionari în proporţie de 80%", a spus Cozmin Guşă.

În aceeaşi şedinţă, Narcisa Iorga, membru al CNA, i-a spus lui Cozmin Guşă că, potrivit Legii audiovizualului, societatea Realitatea Media SA are obligaţia să prezinte la CNA acţionariatul real. Iorga a precizat atunci că, potrivit documentelor depuse la CNA, acţionar majoritar al Realitatea Media este Elan Schwartzenberg. "Îmi aduc aminte că însuşi dumneavoastră aţi spus că Ioana Vântu este acţionarul majoritar al Bluelink Comunicazione", i-a mai spus Narcisa Iorga lui Cozmin Guşă.

"A fost o perioadă în care noi nu am acţionat trustee-ul pe care îl aveam, în schimb ei au acţionat trustee-ul pe care îl aveau în legătură cu Elan Schwartzenberg, în urma căruia Elan Schwartzenberg nu mai era acel acţionar în proporţia pe care dumneavoastră aţi menţionat-o. Însă aceasta este o discuţie juridică care nu are relevanţă pentru o societate în insolvenţă, care este guvernată prin legile statului român de către creditori, unde nu este nicio îndoială că noi suntem 80%", a mai spus Cozmin Guşă.

Societatea Realitatea Media, care deţine televiziunea de ştiri Realitatea TV, se află în insolvenţă din septembrie 2011. Administratorul judiciar al Realitatea Media este societatea Dinu Urse şi Asociaţii SPRL, după cum a declarat, pentru MEDIAFAX, Florin Bercea, prezent, pe 4 octombrie 2012, la şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului, în calitate de administrator special al Realitatea Media.

Cu acelaşi prilej, Florin Bercea a mai spus că omul de afaceri Elan Schwartzenberg nu a mai participat la adunările generale ale acţionarilor Realitatea Media din iulie, august şi septembrie 2012, iar locul lui a fost luat de Ioana Vântu (fiica omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, n.r.), în calitate de reprezentant al Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited, care, la momentul respectiv, era principalul asociat al societăţii Realitatea Media SA.

Pe de altă parte, pe 10 aprilie 2012, Ioana Vântu, fiica lui Sorin Ovidiu Vântu, a fost numită director al Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited. Tot atunci, Ioana şi Ionuţ Vântu, copiii lui Sorin Ovidiu Vântu, au preluat împreună 82% din acţiunile Bluelink, în timp ce omul de afaceri Elan Schwartenberg a rămas cu 9% din acţiunile firmei (în loc de 90,9091% din acţiunile Bluelink, pe care le deţinea din aprilie 2011). Restul de 9 procente din Bluelink i-au revenit lui Vitalie Dobândă, un apropiat al lui Sorin Ovidiu Vântu, potrivit unor informaţii publicate, la momentul respectiv, de site-ul Rise Project şi paginademedia.ro.

Totuşi, Ioana Vîntu anunţase oficial, pe 2 mai 2011, într-o conferinţă de presă, că Elan Schwartzenberg este noul proprietar Realitatea Media, iar tatăl ei nu mai este asociat în niciun fel în această afacere.

Pe de altă parte, Elan Schwartenberg a declarat, pe 4 iulie 2012, pentru MEDIAFAX, că Bluelink Comunicazione a vândut creanţa pe care o avea la Realitatea Media unei firme din Ungaria, fapt pentru care, atunci, Bluelink mai avea doar o valoare "emoţională".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici